Membru Art Out

De ce membru în Art Out?

Nevoia de implicare și dorința de schimbare ne apropie.

Dorim să formăm împreună #Romaniacreativă, așa că te invităm să susții inițiativele Art Out, construind umăr la umăr viitorul creativ! Dacă rezonezi cu puterea pe care o are dezvoltarea creativității de a schimba oameni și comunități, de a construi o societate mai implicată, unde fiecare beneficiază de îndrumare pentru a-și atinge potențialul maxim, atunci așteptăm un semn de la tine că vrei să devii membru Art Out și să ne cunoaștem!

Suntem aici! Scrieți-ne pe asociatie@artout.ro și hai să construim împreună!

Calitatea de membru este accesibilă tuturor persoanelor majore care înţeleg necesitatea întreprinderii unor acţiuni ce vin în sprijinul tinerilor profesionisti din industrii creative și care au valori comune cu echipa Art Out.

Ca membru al asociatiei, vei fi direct implicat în proiectele noastre şi vei dispune de toate resursele asociaţiei pentru o bună organizare a acestora.

Te vei putea implica în organizarea şi implementarea proiectelor, precum şi reprezentarea intereselor asociaţiei în colaborarea cu partenerii nostri.

Nu în ultimul rând, vei putea beneficia de cursuri de formare în interesul asociatiei, însă care te vor ajuta să evoluezi şi în plan personal. Pentru susţinerea proiectelor în derulare şi viitoare, membrilor li se cere o cotizație anuală.

Membrii cotizanți sunt cei care aderă la scopul Asociației și sprijină material și moral realizarea acestuia. Statutul de membru cotizant se acordă pentru un an.

Membrii Art Out…

  • Activează în cadrul organizației pentru minim 12 luni;
  • Achită cotizația anuală de 300 lei/an.

Membrii care achită până în mai anul curent beneficiază de o reducere de 50 de lei.

  • Participă la două ședințe generale cu managerii de proiect, ambasadori, board și management, în activități de networking & team building;
  • Se alătură campaniilor Peer-to-Peer pentru a strânge donații, formulare de 3,5%, pentru promovarea Revistei Art Out și a proiectelor organizație;
  • Participă la ședințe de brainstorm pentru dezvoltarea și promovarea proiectelor - 1 ședință/lună;

Dacă te implici...

  • Te poți dezvolta personal și profesional într-un mediu multidisciplinar, contribuind la proiectele cu care rezonezi din cadrul Art Out;
  • Faci partea din comunitatea creativă Art Out și interacționezi cu profesioniști în industrii creative.
  • Te alături echipei de proiect și ilustratoarea echipei îți va face un portret și vei fi adauga/tă la prezentarea echipei pe site-ul organizației, la secțiunea echipa;
  • primești adeverință care atestă calitatea de membru;
  • Poți primi recomandare profesională din partea organizației și alte oportunități în carieră;
  • beneficiezi de primirea de informări periodice despre activitățile și evenimentele Asociației;
  • ai posibilitatea de a participa la activitățile și selecțiile de mobilități organizate de Asociație numai pentru membri;
  • ai prioritate la participare în cazul activităților organizate de Asociație pentru publicul larg și la care numărul de cereri de participare depășește capacitatea organizatorică;
  • ai dreptul de a contribui la dezvoltarea Asociației prin propunerea unor parteneriate de colaborare sau a unor activități comune;
  • poți lua parte la evenimente de socializare și team-building;
  • Vei avea discount pentru acces la programele organizației;
  • Vei beneficia de 50% reducere la achiziționarea Welcome Kit-ului;

Cum aplici?

Este foarte simplu, ne scrii la adresa de mai sus, ne spui de ce vrei să te alături cauzei, iar noi îți vom pune la dispoziție detalii despre proiectele Art Out în curs și viitoare, iar tu alegi cu ce proiect empatizezi cel mai mult, and we take it from there! #Romaniacreativa

Cum este sa fii membru Art Out?!

Mihai Ivașcu

Bulgărele din care începi un om de zăpadă trebuie să fie rotund, dens și curat – Art Out a fost începutul jocului în aer liber, adică-n lumea „oamenilor mari”. În redacție am învățat primele reguli și tot acolo le-am încălcat. Cred că doar așa poți crește ca artist.

Alexandra Cătălina Florea

Art Out a reprezentat pentru mine un proiect interesant, dinamic și foarte ambițios, din care am putut să mă dezvolt multilateral, îmbinând curiozitatea mea pentru arhitectură cu pasiunea pentru scris. Contribuția mea în domeniul scrierii de arhitectură m-a ajutat să dezvolt latura critică a personalității mele și să înțeleg mai bine anumite subiecte ce vizează profesia numită arhitectură.

Adela Mihaela Rosu

Experiența Art Out înseamnă pentru mine maturizare, oameni deschiși și discuții interesante. Abilități latente care ies la iveală, lucruri pe care le descoperi despre tine, hobby-uri pe care le dezvolți. E un „next level” către persoana care vei deveni în viitor.

Diana Giura

În Art Out m-am dezvoltat foarte mult și am învățat că cele mai mișto proiecte se fac în echipă! Art Out m-a învățat ce înseamnă să faci parte dintr-o redacție și a fost printre cele mai frumoase experiențe de Alumniat la care am luat parte. Timp de doi ani am cunoscut oameni minunați, am lucrat la proiecte mari și pentru asta mulțumesc echipei.

Teodora Stefan

Art Out a fost singurul loc unde am fost primită cu brațele deschise chiar dacă aveam 0 experiență. Am simțit cu adevărat că fac parte dintr-o echipă. Thank you, guys!

Cezara Miclea

Asociația Art Out este atât o rampă de lansare pentru elevi și studenți, cât și un lăcaș de regăsire a sinelui pentru tinerii adulți cu suflet de artist. Redactarea corectă a articolelor, lucrul în echipă, gestionarea situațiilor neprevăzute, toate acestea îți ascult cele 5 simțuri: simțul estetic, spiritul de orientare în interacțiunile umane, spiritul proactiv, atât de util atunci când trebuie să pui întrebările potrivite pentru a găsi soluția cea mai bună, spiritul critic, care te ajută să îți dezvolți gândirea analitică, și, nu în ultimul rând, bunul simț. Recomand!

Camelia Berchez

Asociaţia Art Out a reprezentat pentru mine o bună oportunitate de a pune în practică cunoştinţele acumulate în cadrul facultăţii pe care o urmez şi care cochetează pe alocuri cu domeniul Resurselor Umane. Ca asistent în cadrul departamentului de Resurse Umane am primit un “inside view” în ceea ce înseamnă recrutarea, integrarea şi motivarea voluntarilor dintr-o organizaţie non-profit şi am contribuit la organizarea de şedinţe, petreceri şi evenimente pentru voluntarii asociaţiei. În Asociaţia Art Out am avut ocazia de a colabora cu oameni frumoşi şi dedicaţi pentru atingerea unor scopuri comune. Mulţumesc Art Out pentru primirea călduroasă şi pentru experienţele oferite!

Andrei Papadache

Prin Art Out am reușit să mă descopăr încă de când eram în facultate și să realizez ceea ce inițial nu credeam că o să reușesc. Sunt recunoscător întregii echipe, care m-a ajutat să contribui la realizarea unor expoziții și să am curajul de a exprima ideile pe care le am, în cadrul conferințelor, sau prin intermediul unor articole. În prezent, alături de Art Out, mă simt liber să scriu într-un mod profesionist și să îmi pun în valoare experiențele pe care le trăiesc în timpul liber, sau la școală, alături de elevii mei.

Căutăm membrii!

Fii Fundraiser

Poți alege să te implici activ și să fii fundraiser pentru cauza Art Out sau, la rândul tău, să formezi alte echipe de fundraiseri.

Fii Responsabil de proiect

Poți alege să te implici activ și să fii responsabilul unuia dintre proiectele pe care organizația le dezvoltă.

Fii Curator

Poți alege să te implici activ și să fii curator pe noua platformă editorială a organizației, unde ai ocazia să lucrezi cu redactori, companii și pasionați de multimedia.

Îți mulțumim și așteptăm să te cunoaștem.

Devino voluntar in asociatia noastra!

Îți mulțumim că alegi să contribui pentru #Româniacreativă!