Vladimir Cosma a compus muzica pentru filmul românesc ”Octav”

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

Cosma Vladimir

În același an, Vladimir Cosma, care a pus pe note muzicale trăirile a numeroși mari actori europeni în peste 400 de partituri pentru producții cinematografice și seriale TV, a compus coloana sonoră a filmului românesc ”Octav”, ce va avea Premiera de Gală în această toamnă pe 4 octombrie, la Sala Palatului.

În Octav muzica are o importanță foarte mare, pentru ca este un film despre amintiri, despre trecut, iar muzica poate să exprime sentimente precum dorul, nostalgia, veselia regăsirii unui prieten, pe care doar imaginea singură nu le poate oferi”, povestește Vladimir Cosma, cel mai renumit compozitor român de muzică de film.

Prea puțin cunoscut publicului român, Vladimir Cosma a avut un destin excepțional în spațiul european și internațional, cu preponderență în cel francez. Născut în București, Vladimir a crescut într-o familie de artiști muzicieni care i-au insuflat încă de tânăr pasiunea pentru muzică și i-au cultivat sensibilitatea pentru artă și frumos. A studiat muzica la Paris cu Nadia Boulanger și la Conservatorul National Superior de Muzica din capitala franceză, iar din acest amestec cultural, făurit inițial în creuzetul familiei, s-au născut partituri de care ulterior marii regizori s-au îndrăgostit în mod irecuperabil.

In 1968, Yves Robert i-a încredințat prima sa lucrare de muzică de film pentru pelicula „Alexandre le Bienheureux”, succes confirmat și consolidat în 1972 cu muzica din comedia „Le Grand Blond avec une chausseure noire”.

Într-un interviu acordat publicației „Le Monde”, compozitorul român explica îmbinarea dintre note și actorie, accentuând modul cum această îngemănare ajunge la public într-un mod cât mai intim și constructiv: ”Alegerea mea a fost să nu fac o muzică prea descriptivă. Vreau să subliniez culoarea filmului, nu să accentuez ceea ce se vede în imagine. Muzica este un cameleon. Ea este cea care preia culoarea imaginii, mai degrabă decât invers. Dacă, pe o scenă de dragoste, pui un andante dintr-un concert de Mozart, muzica devine romantică, în timp ce, într-un film de Hitchcock, cu un asasin care se apropie să omoare personajul, această muzică foarte dulce și lentă devine vicioasă”.

Interesul artistic al compozitorului se extinde și în creații de muzică clasică, lucrări pentru cor și orchestră, concerte pentru vioară, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră și o opera, „Marius et Fanny”, după Marcel Pagnol, prezentată în premieră de Roberto Alagna și Angela Gheorghiu.

Pentru creațiile sale artistice, Vladimir Cosma a fost onorat cu două Premii César, pentru cea mai bună muzică de film („Diva” – 1982, „Le Bal” – 1984), alte distincții prestigioase precum și numeroase discuri de aur și de platină în toată lumea.

Filmul Octav, în regia lui Serge Ioan Celebidachi,descrie o poveste care celebrează viața și aduce omagii purității copilăriei, prieteniei, dragostei și nostalgiei dulce-amăruie. Din distribuția filmului fac parte nume importante ale cinematografiei românești: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu și mulți alții.

Lung-metrajul este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi.

Filmul va avea lansarea oficială în cinematografe pe data de 6 octombrie 2017.

Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav

Credit foto: Oblique Media Film

Pentru alte informații vă rugăm contactați:

Simona Cristea

0752 241 025

simona@obliquemediafilm.com

OBLIQUE MEDIA

Viu sau artificial? Experimente pe operele maestrului Ionică

După ce într-un studiu anterior am prezentat expoziţia pictorului (profesionist) Ionică Todea, am început să mă gândesc la ce conferă valoare unui artist unei opere de artă. Aceasta datorită unui articol apărut în data de 29 iunie 2017, despre cum a reuşit un soft de inteligenţă artificială să creeze opere de artă, care au fost apreciate mai presus de public, decât cele realizate de oameni. În plus acest soft a fost în stare chiar să creeze un nou stil, original, inexistent, ceea ce în urmă cu 4 decenii părea o fantezie. Pornind de la acest articol şi considerând că stilul unui artist este dat de tehnica lui şi de ideile pe care le materializează,  apar câteva probleme, pe care doresc să le dezvolt.

Sursă: https://scontent.fsbz1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/19756450_1534024043303952_1232321644318974670_n.jpg?oh=9d54f3eab0cb18c76983aa93fdadf526&oe=5A00FFA2

Sursă: https://scontent.fsbz1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/19756450_1534024043303952_1232321644318974670_n.jpg?oh=9d54f3eab0cb18c76983aa93fdadf526&oe=5A00FFA2

În primul rând, pornind de la analiza tehnicii artistului Ionică Todea, se pot observa caracteristici foarte aparte pe care le-am numit realism-(post)-impresioniste. Am dat această denumire deoarece subiectele abordate şi modul de redare a lor (în ceea ce privesc scenariile) este realist, iar tehnica este una specifică impresionismului şi mai ales postimpresionismului. Dar este un artist post-postimpresionist, deoarece curentul, curentele impresioniste s-au finalizat deja la începtul secolului XX. Ceea ce presupune această tehnică este accentul pus pe culori, maestrul Ionică, continuând o luptă acerbă împotriva realismului fotografic. Deşi maestrul foloseşte aparatul foto, pentru a realiza poze pornind de la care redă natura, în momentele în care nu poate să creeze opera în braţul primitor al acesteia. Astfel este transmisă impresia lăsată de natură (=lume, realitate), desenul fiind compensat de culori, realiste şi idealiste în unele cazuri, ceea ce îl diferenţiează de impresionişti. Deci în termeni tehnici, scenele sunt reprezentate, artistul folosindu-se de tuşele mari, astfel doar sugerând detaliile obiectelor. (Din mărturisirile artistului unele opere de dimensiuni mai mici, gen 25 x 20 au fost realizate în 15 minute, dar calitatea e aceeaşi, ca şi a restului operelor.)

În al doilea rând, pornind de la analiza temelor abordate de maestru, se poate observa, că şi acestea oferă un caracter special lucrărilor. În general operele expuse, reprezintă peisaje (cu natură sălbatică sau natură rurală), în care pot apărea reprezentate şi persoane, devenite personaje, ale căror caracteristici sunt doar sugerate. Cel mai specific, însă, este faptul că artistul mereu în procesul pre-creaţionist, pune un accent central, pe căutarea punctului, din care va fi surprins peisajul. Astfel subiectele abordate devin originale (deşi tema este unaobicuitară), fiindcă maestrul propune pentru fiecare tablou găsirea unui nou „picior de rai”, încă neexploatat. Iar subiectele abordate, primesc un caracter personal/intim, de fiecare loc legându-l pe artist numeroase amintiri, pe care prin virbaţiile tablourilor încearcă să ni le transmită (iar pentru cei care au ocazia şi răbdarea le transmite şi prin viu grai.)

Însă cu ajutorul unui soft poţi introduce o imagine cu un tablou al maestrului Ionică, din care acel program scoate trăsăturile stilistice, pensulaţie, colorit, etc., iar întroducând o fotografie oarecare, prin algoritimi, programul transformă aceea poză, acel peisaj într-o „operă de artă”. Astfel că stilul, tehnica, a ajuns azi copiabilă într-un mod la care nu ne aşteptam.

img 2.

De asemenea dacă îi cunoşti temele, subiectele abordate, poţi căuta acestea în natură, prin pribăgirile maestrului, poţi realiza pozele, poţi realiza picturile şi astfel poţi falsifica opere, transmise cu aceeaşi vibraţie, cu acelaşi patos.

img 3.img 4.

Pe de altă parte, introducând o operă de artă a maestrului, în acelaşi soft, poate fi generată o lucrare cu totul nouă, în stil asemănător, dar cu un conţinut diferit. Această transformare a operei, presupune generarea unul vis, unei fantezii, pornind de la elementele din opera originală. Iar astfel prin modificarea imaginii, a conţinutului, se modifică mesajul, informaţia şi astfel şi trăirea dorită de a fi transmisă de maestru. Deci ne aflăm în faţa unei falsificări de data asta nu cu scopul de a crea o operă nouă pornind de la o imagine personală, pentru a o prezenta ca fiind a pictorului Ionică Todea, ci cu scopul de a modifica o lucrare de a lui şi de a o prezenta drept a nostră.

img 5.img 6.

Astfel apare intrebarea, ce oferă unei opere de artă adevărata valoare? În contextul actual se poate observa că nu stilul, tehnica şi nici mesajul transmis! S-ar putea crede că trăirea este ceea ce oferă valoare. Însă nu trăirea pe care o simţim noi publicul, fiindcă aceasta este oferită şi de o operă creată de o inteligenţă artificială, ci trăirea cu care a fost realizată. Când maestrul realizează picturile, nu are un scop, ci are o trăire pe care doreşte să o transmită, iar rezultatul  este plin de viaţă. Poate că operele create de o inteligenţă artificială, sunt mai apreciate de public, însă nu au aceeaşi trăire ca una creată de om.

            VARGA István Attila, istoric şi teoretician al artelor vizuale.

Experienţă în expoziţia pictorului Ionică Todea

Între data de 15 iunie şi 5 iulie, în sala de expoziţie de la Diverta (str. 21 Decembrie 1989, Cluj-Napoca), a avut loc o uimitoare expoziţie personală – retrospectivă aş putea zice- a artistului plastic, sau aşa cum se defineşte el, pictorul Ionică Todea. Cunoscându-l personal pe artist, îmi era dificil să mă hotărăsc între, a prezenta prima dată pe dumnealui, sau a prezenta la inceput operele. Deoarece personalitatea lui se reflectă în fiecare operă (fără să fi găsit vreo excepţie până acum), iar stilul în care au fost create picturile- şi curentul din care fac parte – îl reprezintă într-un mod de necontestant pe el. Totuşi, în timp ce enumeram aceste caractere, am decis că merită să prezint acest maestru, prin ochii mei, din experienţa mea, pentru a înţelege valoarea lui, şi ale operelor lui, cum am perceput şi percep eu.

img. 1
Sursă: https://scontent.fsbz1-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/19399600_1627908740582034_1135540398874030352_n.jpg?oh=030d4c25e03197f9701aca4b37e7556e&oe=5A0896D8, accesat la data de 01 07 2017.

Prima mea întâlnire cu maestrul a avut loc în 2014, când eram în primul an de facultate. Eram un tânăr în formare, nu prea aveam o idee clară nici măcar despre ce este arta, iar la critică nici atât nu mă pricepeam. Eram doar un fidel vizitator al galeriilor clujene şi mai ales al unei galerii de pe str. Alecsandrii. Însă într-o zi de vineri din primăvara acelui an, la Galeria Arte m-am întâlnit cu „maestrul Ionică” (aşa cum mi-afost prezentat de domnul Gigi), care a venit să se inspire din lucrările expuse aici. Am observat de la prima întâlnire aspectul lui de adevărat maestru, cum erau artiştii europeni de după revoluţia din 1848, şi cum erau artişii români în perioada ante- şi inter-belică (epocă, care de altfel în aceea perioadă mă pasiona şi deci nu este de mirare, că am dorit să-l cunosc cât mai bine). În plus talentul lui didactic m-a făcut să doresc a învăţa cât mai multe de la el, considerându-l asemenea lui Socrate, fiindcă mereu folosea metoda lui, mă chestiona, ghidându-mă să aflu singur răspunsul, iar când voia să explice ceva, sugera printr-o poveste sau printr-o pildă.

Într-un mod ironic, după prima întâlnire m-a invitat să vizitez expoziţia lui, ce a avut loc în aceeaşi sală de expoziţie din librăria Diverta. Aici am făcut cunoştinţă pentru prima dată cu lucrările sale, ce reflectau stilul său modernist, pe care în prezent l-aş definii un (post-)impresionism personalizat. Folosind culori vii (ce par să prindă viaţă şi să iasă din tablou) şi prezentând scene ce te răpesc şi te conduc într-o lume pierdută, pe care artistul în drumeţiile lui le (re-)descoperea. Stilul lui fiind atât de unic şi de memorabil, după vreo săptamână, când l-am ajutat la panotarea unei expoziţii de grup la care participa şi el, deja i-am recunoscut stilul maestrului în operele expuse de el. Iar de atunci, deşi au trecut aproape trei ani şi am făcut cunoştinţă cu numeroase opere, pentru mine stilul lui  rămâne inconfundabil.

Pentru a îmi argumenta afirmaţiile doresc să prezint câteva opere, dintre care prima redă un peisaj de vară târzie, cu un personaj feminin. Opera este asemenea celor create în perioada interbelică fiindcă se inspiră din natură şi mai ales din viaţa rurală, evitând scenele urbane. În acelaşi timp stilul post-impresionist se manifestă în tuşele mari şi în dorinţa de a pune accent pe trăire prin evidenţierea vieţii ce se ascunde în culoare şi în realitatea de neatins. Scena este un peisaj idilic, pe care artistul l-a pictat pornind de la realitate, în prim plan se înfăţişează un câmp, care în colţul drept prezintă flori de câmp tăiate de marginea picturii. Acest câmp din prim plan este împărţit în două de o uliţă, pe care se plimbă o femeie ce este întoarsă cu spatele. Dacă ar fi să analizăm în detaliu această femeie, prin vestimentaţia sa oferă un paradox interesant, având o fustă roşie, o cămaşă albă, iar capul ei fiind acoperit de un batic negru, artistul reuşind astfel să sugereze cele trei vârste ale femeii. Dincolo de uliţă este continuat acelaşi câmp galben, cu câţiva copaci dincolo de care, peisajul se continuă într-un câmp verde, până când dispare în orizont. Sugerând astfel că totul se continuă în bine, trasmiţând ca şi în general prin operele lui speranţă şi doar gânduri pozitive.

img. 2

Într-o altă operă este redat un peisaj rural cu biserica în prim plan, lângă care sunt prezentate şi câteva case şi căpiţe de fân. Scena este privită de pe un deal, iar clădirile sunt puse intr-o poziţie centrală, sugerând astfel importanţa bisericii, a credinţei, în societate. De data aceasta se poate observa o scenă de toamnă, iar liniştea operei este atât de pătrunzătoare încât privitorul se poate transpune în acest peisaj. Deşi aici este vorba de reprezentarea peisajului şi nu de redarea acestuia, privitorul este invitat a completa scena cu trăirile sale. Într-un alt tablou este reprezentat un peisaj de iarnă, care infăţişează un sat rustic, tradiţional. De asemenea, scena este reprezentată de pe un punct mai înalt, în prim plan fiind prezentat un câmp acoperit de zăpadă, pe care este un personaj, de data aceasta masculin, indreaptându-se spre casa redată în planul central. Casa este una specific de munte, cu grajd şi în spate cu căpiţe de fân. Iar înspre partea dreaptă a tabloului sunt redati copaci ce se pierd în orizont. Gama cromatică se mişcă între alb şi albastru, excepţie prezentând doar casele, copacii, şi căpiţele de fân.  Scena sugerează copilul care se intoarce acasă, omul care se intoarce acasă, astfel din nou reuşeşte să redea cele două vârste ale omului, care aduc fericire.

img. 3

img 4

Aceaşi stil realist-(post)-impresionist este valabil şi în cazul naturilor statice, ce prezintă în general vaza cu flori într-un mod similar celor realizare de Cezane. Însă şi inspiraţia din operele lui Cezane se limitează doar la preluarea tonurilor de culori şi pensulaţiei. În ceea ce priveşte perspectiva păstrează un aspect tradiţional.

img. 5

Din prezentarea artistului, a pictorului Ionică Todea, şi din prezentarea operelor, a picturilor, realizate de maestru, rezultă un caracter aparte. Caracterul său, atât din punct de vedere al personalităţii, cât din punct de vedere artistic, este unul specific diferit de cel al artistului post-modernist din zilele noastre. Este un semn din trecut, un modern din trecutul nostru, din trecutul Europei, un inovator din alte vremuri, care a rămas printre noi să ne prezinte, chiar să ilustreze, o epocă ce apune într-un mod tot mai accentuat. Mă simt câştigat că l-am cunoscut, mă simt astfel fiindcă datorită lui am învăţat ce este arta modernă, am îndrăgit o epocă care este tot mai greu de înţeles datorită diferenţelor dintre generaţii şi datorită lipsei acelei generaţii care a trăit acea epocă. De aceea doresc ca prin această prezentare, să aduc şi în viaţa cititorului un gând proaspăt despre artele moderne, impresionistă şi post-impresionistă.

img. 6

            VARGA István Attila, istoric şi teoretician al artelor vizuale.