Muzeul viu, premieră în socializarea liceenilor din România

Asociaţia O ȘANSĂ PENTRU VIITOR prin proiectul cultural „Împreuna prin Cultură” finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, în parteneriat cu Teatrul Masca, anunţă premiera „Muzeul Viu”, la Iași, în data de 9 octombrie 2013, ora 17,00, în incinta Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”.
Piesa de teatru cu statui vivante este parte a proiectului cultural „Împreună prin cultură”, care dă o nouă dimensiune socializării în rândul tinerilor – cea culturală. Scopul acestei campanii este acela de a crea reţele de socializare inter-regională care să promoveze dialogul intercultural şi multicultural, prin implicarea tinerilor în activităţi ce vizează arta spectacolelor, arta vizuală, educaţia non-formală şi elemente şi obiceiuri din tradiţia românească.
Cei 10 elevi din București, participanţi la proiectul „Împreună prin cultură” se află deja în Iași, unde alături de colegii lor ieșeni vor lua parte la o săptămână de activități culturale, care se va încheia cu spectacolul inedit.
Vă aşteptăm, aşadar, azi, 9 octombrie 2013, să luați parte la cel mai frumos spectacol de statui vivante, unde actorii, elevii liceului „Ion Barbu” din București, vor împărtăși publicului larg pasiunea și determinarea pe care le-au avut în timpul cursurilor urmate cu actorii Teatrului Masca și vor susține, poate, cel mai important spectacol din viața lor în fața a sute de participanți.
Pentru detalii legate de proiect, parteneri, participanţi şi calendarul campaniei, vă rugăm consultaţi site-ul www.ipc.ospv.ro.

Asociația O ȘANSĂ PENTRU VIITOR

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »