M-ai uitat. Nu te-am uitat…
“Trecut-au anii” din noiembrie și până-n prezent, astfel încât nu mai știu nimic despre tine… despre tine ca om ce iubea odinioară, ca om cu ale sale visuri mărețe. Atât de șarmant și exuberant în afara ta, atât de simplu și necomplicat în sine. Pe cât de gălăgioase îți erau mândria și aroganța, pe atât de tăcut îți era sufletul pur, de altfel.
Unde ai mai aflat tu oameni care să se îndrăgostească în timp și nu la prima vedere? Asta ți s-a întâmplat. Asta mi s-a întâmplat. Noi am început cu capătul procesului de iubire, dar vai! Nu-i nimic. Am început ex abrupto drumul spre noi. Ne-am oglindit unul altuia laturile sufletești pe care le aveam.
Ne-am văzut emoțiile și atitudinea în clipele-i tensionate. Am văzut în tine un refugiu: puternic emotional, neverosimil, parcă, de zdruncinat.
Aș minți să dezvălui că doar pentru asta te-am iubit. Te-am iubit pe tine de-a întregul.
Ascultam ca un copil la ideea ta de viață: “Noi trebuie să fim”, “Noi suntem împreună”, Noi, Noi, Noi (…) Lasă-mă să te întreb… unde suntem noi acum? Spuneai odată “Timpul meu e prețios”. “ – Apoi, și al meu e prețios”, îmi repetam în gând. De ce să nu-l prețuim împreună?
Am plecat și nu m-am întors. Ai plecat și nu te-ai mai întors. M-am cufundat într-o întrebare și anume, “Cu ce am greșit?“ Se prea poate să fi greșit fiecare, fiind măsurat în orgoliul propriu.
“Numai bine” mi-ai destăinuit ultima dată. Sentimentul e reciproc. Rămâi cu bine, dragă S.. Nu te-am meritat. Nu m-ai meritat…
Rămâi cu bine, dragă S..
Nu te-am meritat. Nu m-ai meritat…
Sursă foto: site Târgu-Jiu, fotograf, Ionel Scăunaşu, 2017, Coloana Infinitului
Bibliografie
Paragraful 1: Mihai Eminescu, Trecut-au anii, volum Poesii, 1884
Articol scris de Andreea-Luigia Borcilă – studentă în Anul II la Jurnalism, program licență; 21 de ani. Iubesc să scriu, să dansez, să citesc. Sunt o persoană visătoare.
