Copacul cu cărţi – o bibliotecă în aer liber

Copacul cu cărţi – o bibliotecă în aer liber

Untitled

Printre concerte, bătăi cu apa şi Train Delivery îşi face loc un alt eveniment interesant organizat în Bucuresti, şi anume Copacul cu cărţi, la care am avut ocazia de a participa ca voluntar.

Pe scurt, ideea principală a acestui proiect este de a promova cartile în format tiparit, in locul celor digitale. Şi nu o face oricum, ci într-un mod la fel de ingenios, pe cat este de relaxant.

Astfel, între 21 iulie şi 6 august, toţi iubitorii de carte sunt aşteptaţi în Parcul Cişmigiu (peluza din spatele restaurantului Monte Carlo) pentru a se relaxa în aer liber.

Evenimentul vă pune la dispoziţie un copac-butaforie de unde puteţi împrumuta cărţi din diferite domenii şi pentru toate vârstele, care pot fi citite în locurile special amenajate. Copacul cu cărţi are chiar şi audiobook-uri, ce pot fi ascultate pe dispozitive furnizate la faţa locului, în baza unui act de identitate.

Copiii sunt şi ei bineveniţi! Pe langă cărţile dedicate lor, exista ateliere de creaţie, cum ar fi space painting, jonglerie sau pictură pe piele cu Henna.  Iar pasionaţii de sport se pot bucura în fiecare sâmbătă şi duminică dimineaţa de un workshop de fitness şi yoga.

Pentru ca totul să fie şi mai relaxant, toate activităţile sunt însoţite de muzică asigurată de un DJ sau de concerte live.

Experienţa ca voluntar a fost la fel de interesantă ca evenimentul. Ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost că, în ziua în care am participat eu, nu am avut ceva care să mă diferentieze de oamenii veniti la eveniment şi asa am reuşit să surprind parerile sincere.

Am fost încantată să văd că toată lumea a apreciat initiativa şi a fost placut surprinsă de ceea ce i-a întâmpinat.

La fel de mult mi-a plăcut şi interesul copiilor pentru lectură şi atenţia pe care o acordau cărţilor. Păreau să aibă mult mai multa grijă de ele decât adulţii. Au fost câţiva care chiar au insistat să pună cartea împrumutată exact în acelaşi loc de unde au luat-o!

Dacă adulţii nu avut o preferinţă anume, pentru copii a fost puţin altfel. Cea mai populară  carte în rândul lor a fost “Jurnalul unui puşti”.

Ca incheiere, pot să spun că evenimentul este un succes, având în vedere că o parte din oameni vin aproape în fiecare zi pentru a termina o carte începută într-o alta zi sau pur şi simplu pentru a se relaxa. Sper ca de acum înainte să avem parte de mai multe evenimente ca acesta sau poate chiar de o a doua ediţie a Copacului cu cărţi.

 Alexandra Gogoşaru

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »