Art Out recrutează voluntari creativi

Art Out recrutează voluntari creativi

Dacă ești o persoană cu inițiativă, pasionată de artă și care crede în noua generație, dacă dorești să-ți dezvolți competențe și abilități, să ai acces la o rețea socială artistică de anvengură, află că echipa revistei Art Out a demarat un proces de recrutare pentru noi membri pasionați.
A fi voluntar Art Out reprezintă nu doar un punct de plecare pentru activitatea de voluntariat, dar și o oportunitate de dezvoltare profesională și personală.
Noi căutăm tineri aspiranți care să-și dorească să se implice în proiecte de valoare organizate de către Art Out, pentru că vrem să ne mărim echipa.
Scoatem la concurs următoarele posturi:

• copywriter (5 posturi) – dacă ești creativ și îți place să creezi materiale publicitare, să lucrezi cu cuvinte, concepte și idei creative, iar imaginația ta bogată te ajută să transpui ideile și gândurile în cuvinte. Astfel ai șansa de a-ți dezvolta aceste abilități practicând direct acest domeniu, devenind mai bun pentru a face față acestei industrii competitive.

• specialist social media (4 posturi), dacă îți place să-ți petreci timpul în fața calculatorului, iar rețelele de socializare sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Cunoști instrumentele social media și diferențiezi ușor canalele de informare? Alături de noi ai șansa să cunoști strategii de muncă noi şi, de ce nu, chiar să le implementezi tu.

• asistent marketing (5 posturi), dacă știi să asculți ceea ce vrea publicul, iar cu noi vei putea crea oferte unice.

• asistent PR (2 posturi), dacă îți place să vorbești în public, să fii în centrul atenției la evenimente de mare anvergură și să te faci remarcat. Noi îți oferim șansa de a te implica în organizarea a sute de evenimente și să cunoști o mulțime de oameni noi din această breaslă.

• fundraiser (5 posturi), dacă ai abilitatea de a comunica, o intuiție bună și atitudinea de a face lucrurile până la capăt. Noi îți oferim șansa de a-ți dezvolta strategia gândirii și de a aduna experiență în fundraising.

• web designer (2 posturi), dacă știi ce înseamnă paginile web și ești prieten bun cu soft-urile pentru programare. Vino la noi și vei avea șansa de a-ți crește portofoliu profesional.

• grafician (5 posturi)/ videomaker (2 posturi), dacă ești pasionat de arte, grafică, photoshop și videomaking și știi să respecți un deadline. Vei lucra cu o echipă ingenioasă care îți va garanta rezultatul unor materiale apreciate de publicul mare al Art Out.

• traducători (engleză/ franceză) – 15 posturi, dacă ai terminat facultatea de limbi străine sau dacă ești pasionat de limbile străine. Dacă ești silitor și îți place să lucrezi calitativ, te așteptăm să te cunoaștem.

• fotograf (10 posturi), dacă îți place să mergi la evenimente și să prinzi în cadre tendinţele actuale. Ai șansa sigură de a te face remarcat și de a deveni artist cu renume în domeniul fotografiei.

• asistent de proiect (5 posturi), dacă îți este cunoscut domeniul de management de priect, îți place să te implici în mai multe proiecte o dată și ești destul de organizat pentru a le finaliza pe toate. Noi îți oferim șansa de a te implica în proiecte artistice cunoscute în toată țara și te ajutăm să-ți realizezi propriile proiecte.

• asistent organizare evenimente (5 posturi), dacă ești punctual, știi ce înseamnă deadline și cunoști tehnicile și strategiile de organizare a evenimentelor. Noi te așteptăm să te implici cu pasiune în toate evenimentele organizate și garantăm vizibilitate către un public larg.

• asistent HR (5 posturi), dacă îți plac oamenii, organizațiile și vrei să cunoști strategiile de comunicare internă. Îți garantăm cunoașterea unui grup mare de oameni entuziaști care te vor motiva să lucrezi din plăcere.

Mai avem 16 locuri disponibile și în redacția Art Out, ai putea să aplici și ca:

• Secretar redacție, dacă știi ce înseamnă munca în echipă și ești pregătit pentru multă muncă depusă pentru rezultatul final – revista. Tu vei superviza bunul mers al revistei, lucrând cot la cot cu tineri pasionați, artiști ai textelor.

• Ofițer de presă, dacă îți place să scrii despre evenimente cunoscute și ești pasionat de artă. Noi îți oferim șansa de a-ți lărgi portofoliu artistic, iar tu te vei face cunoscut.

• Redactor, dacă ești pasionat de redacție și vrei ca numele tău să fie cunoscut de multă lume din paginile revistei.

• Blogger, dacă ai deja un blog sau vrei să-ți creezi unul. Noi te ajutăm să devii cunoscut, tu trebuie doar să fii pasionat, artist și foarte creativ.

• Corector, dacă ești prieten bun cu gramatica limbii române. Vei lucra alături de tineri entuziaști, pasionați și foarte implicați în munca lor.

Ai liberă alegere pentru a descoperi ceea ce ți se potriveste cel mai bine, pentru ca mai apoi să devii profesionist.
Voluntariatul nu este remunerat, însă implicarea ta în proiecte și munca depusă te va ajuta să îți lansezi visele, ideile și chiar proiectele tale prin resursele umane, de comunicare și mass-media ale Art Out. Este o modalitate eficientă de hrănire a ego-ului și nevoii de recunoaștere, mai ales dacă și tu ești omul care simte mereu nevoia de a da înapoi societății. Pe lângă asta, voluntariatul reprezintă o activitate distractivă care îți conferă un statut social, potrivită pentru tinerii pasionați de artă și frumos.
Și nu uita, voluntariatul este util în CV.
Noi suntem gata să te cunoaștem.
Dacă și tu ești pregătit, așteptăm să aplici: trimite-ne CV-ul şi o scrisoare de intenţie pe adresa marina.cosciug@artout.ro până pe 15 iunie 2015 inclusiv.

Print Friendly, PDF & Email

1 thought on “Art Out recrutează voluntari creativi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »