Comentatorul sportiv Cristian Țopescu a afirmat: „…nu se pot realiza lucruri mari cu eforturi mici”. Am plecat de la această premisă pe calea olimpismului și am găsit șase elevi din Sibiu care duc mai departe spusele menționate.

Ruxandra Fleșeriu, Eric Avram, Daniel Bărac, Răzvan Dumitru, Mihai Fleșer și Rareș Milea formează echipa HORIZON, care participă la unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de robotică pentru elevii de liceu, ZERO ROBOTICS HIGH SCHOOL TOURNEMENT, organizat de MASSACHUSETTS INSTITUTE OF TECHNOLOGY (MIT) în parteneriat cu NATIONAL AERONAUTICS AND SPACE ADMINISTRATION (NASA).

pozăImagine 1. Echipa HORIZON

Elevii sibieni au depășit cu succes 6 etape în cadrul concursului la care s-au înscris 180 de echipe din toată lumea, dintre care două au fost echipe din țara noastră. Cei șase au nevoie acum de fonduri pentru a se deplasa în Statele Unite, la ceremonia de decernare a premiilor și pentru a participa la cea de a șasea probă, momenul final, în urma căruia, primele patru echipe vor putea testa rezultatul muncii lor în cadrul special pus la dispoziție de NASA.

Un scurt calcul pe care l-am făcut cu ajutorul Ruxandrei arată suma de care au nevoi elevii pentru a ajunge în Statele Unite. În acest calcul sunt incluse 7 persoane, cei 6 elevi și profesorul coordonator:

Bilete de avion dus – întors: 7000 dolari

Cazare: 7 zile – 3500 de dolari (150 de dolari/noapte), două camere de 3 persoane și o cameră de o persoană

Masă: 3 mese/zi = 1050 de dolari (fiecare masă să costă 50 de dolari pe zi)

Deplasări – aeroport până la hotel 500 de dolari

Total: 12.050 de dolari

Pentru ai putea ajuta s-a deschis contul bancar: IBAN RO69BTRL03301205K43916XX, SWIFT BTRLRO22

Povestea a început luna septembrie a anului curent, atunci când Răzvan a propus prietenilor săi să se înscrie la concurs. Deși inițiativa a venit târziu, la doar două zile până la închiderea liniilor de înscriere, trupa de copii a spus, DA.

Proba 1: „2D Practice” s-a desfășurat în perioada 15.09.2017 – 02.10.2017

Imagine 2. „Plan 2D – Proba 1”

Imagine 2. „Plan 2D – Proba 1”[1]

Potrivit imaginii de mai sus, Planul 2D este un satelit cu două axe de coordonare, care se mișcă în două direcții, de unde trebuie să se extragă probe care sunt considerate importante de către echipele participante, din cele mai importante zone. Punctajul se acordă astfel, în funcție de probele luate:

a)      Pătratul roșu – 10 puncte;

b)      Pătratul mov (din afara pătratului roșu) – 6 puncte;

c)      Laturile albastru deschis – 3 puncte;

d)     Spațiile albe – 1 punct.

Cercurile orange sunt analizatori. Aceștia reprezintă zonele de maximă importanță care indică zonele de concentrație mare, deoarece echipele nu știu unde sunt zonele de concentrație mare, acestea rămân diametral opuse întotdeauna.

Echipele trebuie să fie atente la următoarele aspecte:

1)      Să nu rămână fără combustibil;

2)      Să realizeze acțiuni prin intermediului codului pe care îl aplică în maxim 180 de secunde;

3)      Să fie atenți la geyser[2] care poate exploda și astfel se va pierde timp.

În prima etapă s-au executat operațiuni în lumgime și pe lățime

Proba 2: „Planul 3d Warm Up” s-a desfășurat în perioada 02.10.2017 – 13.10.2017

Imagine 3. „Plan 3D – Proba 2”

 

Imagine 3. „Plan 3D – Proba 2”[3]

Această probă a fost asemănătoare cu precedenta. Mențiunea este că programul (codul) realizat de fiecare echipă de extragere a probelor s-a desfășurat de această dată, atât în lungime și lățime, cât și în înălțime.

Proba 3 – „Planul 3d Warm Up Part II”  s-a desfășurat în perioada 13.10.2017 – 15.10.2017

Aceleași sarcini pentru echipe precum la Proba 2. S-a urmărit care este evoluția participanților într-o perioadă scurtă de timp.

Proba 4 – s-a desfășurat în perioada 15.10.2017 – 30.10.2017

Probă eliminatorie în care dintre cele 180 de echipe au rămas doar 84. După aflarea rezultatelor s-au format alianțe de câte 3 echipe: o echipă situată în topul clasamentului, o echipă mijlocie și o echipă cu un punctaj mai mic.

Prin intermediul unei aplicații pusă la dispoziția participanților s-au realizat conferințe video, în cadrul cărora alianțele au putut colabora. HORIZON, echipa elevilor români a fost în alianță cu Bacon (echipă de origine americană ocupanta locului I) și echipa ASP (echipă de origine franceză, ocupanta locului 83).

Proba 5 – „3D competition”

picture 3

Imagine 4. „3D Competition – Proba 5”[4]

Probă 5 este pe alianțe și aici terenul are denivelări, iar pătrățele sunt situate unele mai sus și altele mai jos. Sunt aceleași reguli ca la probele anterioare, cu mențiunea de a nu se atinge pătrățele care sunt situate mai sus. De asemenea, trebuie să se țină cont de timp, combustibil, analizatori și geysers.

Proba 6 va avea loc în America – regulile vor fi în mare aceleași. Vor fi alese programele (codurile) primelor 4 alianțe și vor fi aplicate pe sateliți adevărați. Elevii români speră că vor aduna suma de bani menționată pentru a ajunge în Boston la MIT, pentru a ridica premiile obținute și a participa la competiția finală.

Rezultatele echipei HORIZON de până acum sunt:

– Poziția 13 din 180 de echipe participante la faza 2D PRACTICE

– Poziția 1 din 56 de echipe participante la faza 3D WARM UP

– Poziția 1 din 56 de echipe participante la faza 3D WARM UP PART II

– Poziția 13 din 166 de echipe participante la faza 3D COMPETITION

Noi credem în potențialul lor și ne alăturăm cauzei. Acești copii demonstrează că România are tineri cu minți strălucite. Dacă îl valorificăm ne putem întări nădejdea că există un viitor mai bun. Departe de a visa, Ruxandra – participantă la Olimpiada Națională de Matematică, Mihai – participant la Olimpiada Națională de Fizică, Răzvan – participant la Olimpiada Națională de Informatică, Daniel – participant la concursul național de Logică și Informatică „Debras”, Eric – participant la concursul First Stage Challenge, Rareș – olimpic la Lingvistică își adună chiar și acum ideile și lucrează pentru faza finală a concursului ZERO ROBOTICS HIGH SCHOOL TOURNEMENT.

Bravo, copii! Suntem mândrii a fi contemporani cu voi. Fiți încrezători! Visele mari întotdeauna sunt realizate de oameni care muncesc asiduu asemenea vouă. De aceia care au chemare și dorință.

Olimpismul este o stare de spirit care prinde contur prin membrii echipei HORIZON. Am putea spune încă de pe acum Hai, România, noi credem în tine! Iată, de la vârsta de 17-18 ani elevii români fac numele țării cunoscut în întreaga lume. Îi sprijinim în a găsi fondurile necesare pentru a face visul lor posibil. Românii trebuie să se întoarcă către valoare, fundament, către români.

Felicitări Horizon, pentru noi echipa Art Out, sunteți deja învingătorii!

Sursa foto: Imagine 1 – Echipa HORIZON

Bibliografie:

[1] http://static.zerorobotics.mit.edu/docs/hs/LifeSPHERES_Manual_v2D-1.2.pdf

[2] Geyser – un fel de bombă în contextul programului, care explodează la atingere

[3] http://static.zerorobotics.mit.edu/docs/hs/LifeSPHERES_Manual_v3D-1.2.pdf

[4] http://static.zerorobotics.mit.edu/docs/hs/LifeSPHERES_Manual_vAll-1.1.pdf

Print Friendly, PDF & Email

1 thought on “Olimpici români la NASA și MIT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »