Democrația moare când îți gazezi poporul

Mai este România o democrație liberală de facto? Scriem, pentru că încă putem, pentru că e nevoie, pentru că trebuie. Pentru că evenimentele de azi, 10 august 2018, nu trebuie uitate nicicând, de membrii niciunei generații. Pentru că de la proteste pașnice, de la oameni care au venit să militeze pentru idealul și crezul lor – anihilarea corupției, pentru o societate normală, s-a ajuns la violențe de stradă inimaginabile. Și da, e de datoria fiecăruia dintre noi și mai ales a membrilor societății civile și a presei, să nu uităm ce s-a întâmplat azi, ci să punem în context, să înțelegem, să dezbatem, să căutăm soluții, să nu mai permitem niciodată asta. Să nu mai permitem ca zeci de mii de copii, tineri, femei, bărbați și vârstnici – poporul român – să “încaseze” gaze lacrimogene, să ajungă la spital, să fie răniți, și totul pentru că apără valorile democratice și europene, pentru că manifestă pentru a spune STOP corupției.

Concret, pe 10 august era anunțat protestul inițiat de membrii comunității românilor din diaspora, un protest prin care aceștia, reîntorși în țară, au decis să dea o mână de ajutor celor rămași aici și împreună să spună NU corupției, să spună că nu se dorește doar schimbarea clasei politice/ a membrilor din conducere, ci a unei întregi mentalități care a facut ca un sfert din populația României să plece la lucru în străinatate după anii 1990. Acești români din diaspora au fost de două ori umiliți într-un interval de timp scurt, o dată pentru că au fost numiți hoți și cerșetori și a doua oară pentru că s-au pus tunurile de apa pe ei în Piața Victoriei. Nu așa își tratează un stat care se respectă cetățenii, indiferent dacă aceștia mai au reședința sau nu pe teritoriul țării. Și nu în condițiile în care (și) ei, și prin veniturile lor, susțin activitatea socio-economică a țării.

Ce s-a întâmplat și cum au degenerat lucrurile? Protestul a fost masiv, atât în București, cât și în țară. Oamenii s-au (re)unit sub același crez comun: spunem NU corupției. Dar… sub pretextul unor acte ale huliganilor, Jandarmii au dat cu gaze lacrimogene în mulțime, au pus în funcțiune tunuri de apa, pentru a demobiliza protestatarii. Printre lacrimi, aceștia strigau cu vocea profund afectată: “Nu plecăm! Nu plecăm!”.

 

Jandarmeria, în loc să identifice persoanele care creau probleme prin violență, au ales să folosească gaze lacrimogene și tunuri de apă. Efectele nu au întârziat să apară, încă din primele minute ale intervențiilor Jandarmeriei.  Ultimul bilanț arata peste 247 de răniți în urma acestor intervenții. În urma acestei seri, care trebuia să constea doar într-un protest pașnic, rămân oameni cu capete sparte, cu picioare rupte, oameni la camera de gardă.

 

Nu vom uita niciodatĂ marturia emoționantă a fostului ministru al Culturii și actual senator USR, Vlad Alexandrescu: “”Știți cum e să te întâlnești cu propriul tău copil, transportat pe targă, în stare de inconștiență către un echipaj SMURD? Fetele mele erau cu mine la protest. Una dintre ele a înaintat puțin, cu o prietenă a ei, în dreptul primelor mese de la girafă. Acolo a inhalat gazele împrăștiate de forțele de ordine. Și-a pierdut cunoștința. Deodată, am văzut paramedicii care transportau pe targă o adolescentă de 16 ani. Unul dintre voluntarii care transportau targa mi-a strigat: Domnule Alexandrescu, este fata dumneavoastră! M-am alăturat lor în goană și am urcat în camion. A urmat resuscitarea, cu oxigen și monitorizare a inimii. Mulțumesc echipei de intervenție!”, conform celor scrise de acesta pe pagina sa de Facebook.

 

La ora 22.00, Jandarmeria a anunțat că au fost date cele trei semnale luminoase, urmând a se intra în forța pentru evacuarea Pieței Victoriei, lucru care s-a și întâmplat în doar câteva minute.

Această intervenție a forțelor de ordine a fost transmisă pe tot globul, pentru că au fost prezenți în Piața Victoriei jurnaliști ai instituțiilor de presă internaționale precum Reuters, Agence France Press, Euronews etc.

Salutăm rapida luare de poziție a membrilor opoziției, a celor din USR și a fondatorilor Mișcării România împreună, care condamnă această intervenție dură și nejustificată a autorităților. Asteptăm luări de poziție ferme din partea liderilor politici și sociali, dar și din partea liderilor societății civicile, a mediului ONG.

Corupția ne afectează pe toți, în diferitele domenii ale vieții. Într-o democrație așa cum ne-o dorim, violențele nu au ce cauta, iar cetățenii nu trebuie să fie în luptă cu reprezentanții autorităților.

Timpul va decide cine se face vinovat și de ce anume, dar până atunci să nu uităm că românii au arătat că sunt uniți, că lasă nevoile personale (salarii, pensii etc) pentru un țel mai înalt: schimbarea mentalităților pentru guvernarea României în interesul poporului.

E de datoria fiecăruia dintre noi să nu lăsăm ca astfel de lucruri să continue/ să se repete, e de datoria noastră să înțelegem măcar în ultimul ceas împortanța implicării civice, a votului, a efectelor perverse ale nepăsării.

 

Astăzi este inadmisibilă și impardonabilă modalitatea de acționare a Jandarmeriei Române. Nu trebuie să uităm această seară. Nu trebuie să rămână doar un eveniment “noi versus ei”, cu siguranță se va cristaliza în temă de reflecție și acțiune, motorul schimbării așteptate, dorite, cerute.

Echipa Art Out

Print Friendly

Laura Lucia Mihalca

Artist vizual, curator, jurnalist -Președinte revista Art Out -

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *