Cum am ajuns de la flashmob Interact la marș pentru viață

Sâmbătă, 25 martie, câțiva adolescenți din Interact au organizat un flashmob pe Platoul Prefecturii în Târgoviște. Organizatorii, printre care și persoane din cercul meu de prieteni, erau foarte încântați de eveniment. Până la urmă de ce n-ar fi fost, doar era muzică și dans.

Eu eram și mai entuziasmată decât ei, pentru că am bătut un drum de la București până la Târgoviște ca să văd cum decurge toată treaba.

16835788_1310426962371171_2591249264755159062_o

Persoanele din Interact Târgoviște sunt chiar mișto și nu zic asta pentru că îmi sunt prieteni. Sincer, am auzit de mai multe proiecte realizate de ei, decât voluntarii Interact București.

Inițiativă au avut, ambiție au avut, dar au avut și ghinion. În același loc, la aceeași oră era organizat un marș pentru viață.

Așa zisul marș a decurs în mod clasic: oameni aduși din tot județul cu autocare, care nu au ezitat să-și aducă odraslele. De precizat că erau mai mulți copii decât părinți, toți cu baloane colorate și pancarte pe care scria “Toți bărbații adevărați sunt și tați adevărați”, hai nu zău? Oricum, îți dai seama că mai toți copiii nu știau pentru ce protestează.

Erau îndrumați de câțiva preoți, mai ceva ca la Sfântu’ Maslu. Țin să mărturisesc că nu am văzut atâția preoți la un loc în viața mea. Aveau și o dronă drăguță cu care se filmau, interesant, nu?

Și cum ziceam, ghinionul a fost că lumea strânsă pentru flashmob a început să plece la marș. Poate nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi apărut ca prin minune un profesor de religie de la un liceu renumit din Târgoviște să facă negocieri mai ceva ca la Obor: “hai că dacă veniți la marș vă dau un 10 sau vă motivez o absență”. Așa se face școală mai nou? Surprinzător a fost când am văzut că mulți s-au “vandut” pentru o notă, iar treaba a fost aranjată; mergeai la marș, erai trecut pe listă, nu cumva să fentezi. Ăsta a fost un moment în care aș fi vrut să mă duc la profesor și să-l întreb dacă nu îi este rușine.

Flashmob-ul a fost drăguț și chiar cred că cei din Interact Târgoviște sunt ambițioși. Am luat parte la repetiții și se vede că sunt responsabili și cred în ceea ce fac. Iar tipii care au cântat la chitară și ne-au mai îndreptat atenția asupra lor, ne-au făcut să credem că evenimentul nu era pe totalitate stricat.

Sursă foto: https://www.facebook.com/ClubInteractTargoviste/photos/pcb.1385278194875781/1385276054875995/?type=3&theater

Următorul eveniment Interact Târgoviște de care știu este Trivia Night, o întrecere a cunoștințelor, dar și o seară plină de distracție, zic ei. Îți las și link în caz că vrei să te înscrii: https://www.facebook.com/events/459789277689986/

Material scris de Diana Giura

Print Friendly

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *