Apel redactor permanent Art Out

ART OUT

 

APEL REDACTOR PERMANENT

 

REVISTĂ+BLOG

 

 

Art Out a lansat de curând noua platformă online, adresată #industriilorcreative. Astfel că noi, cei din echipa de redacție ne pregătim intens pentru lansarea primului număr al revistei online Art Out și suntem în căutare de oameni creativi și pasionați de ceea ce fac pentru a fi redactor permanent și pentru a împărtăși cu publicul Art Out din frumusețea, tainele, dar și provocările (mai ales cele datorate contextului actual) din domeniul industriilor creative.

Ca redactor permanent, candidatul pentru această poziție se va implica pe partea de documentare-cercetare, va ajuta la promovare și la contactarea de noi posibili redactori colaboratori, atât pentru revistă, cât și pentru blog.

Apelul nostru se adresează deopotrivă profesioniștilor din domeniul științelor umaniste, profesorilor, studenților, masteranzilor, doctoranzilor, muzeografilor, designerilor, fotografi, bloggeri, antreprenori, iar lista ar putea continua.

În calitate de redactor permanent vei putea scrie 1 articol pe tema dosarului tematic, plus 2 articole lunare pentru blogul Art Out la o rubrică aleasă de tine, dintre cele disponibile:

  •         Agenda culturală – analiza proiectelor și evenimentelor, a tendințelor și dezbaterilor momentului, pe plan local, regional, național și internațional.
  •   Portrete/Interviuri – profile sau interviuri de/cu profesioniști din industrii creative/creatori.
  •       Artă/Industrii creative – aspecte legate de tehnici și metode de lucru, de stiluri și curente, de oportunități și provocări în domeniu.
  •         Actualitate – dezbateri pentru temele și evenimentele majore din societate.
  •         Social – dezbatem și arătăm bune practici și persoane implicate în dezvoltarea comunitară. Problematici legate de egalitatea de șanse și gen, respectarea drepturilor omului etc.
  •         Educație – analizăm situația actuală și oferim un nou cadru de înțelegere a fenomenelor, corelând situația națională cu cea internațională, pentru a găsi soluții și oportunități la problemele și provocările existente. 
  •         Dezvoltare personală – tot ce ține de formarea și dezvoltarea individuală, stare de bine, evoluție personală și profesională.
  •         Călătorii – recomandări și recenzii de trasee, descrieri de obiective și sfaturi practice..
  •         Opinii/Comentarii – luări de poziție cu privire la temele și evenimentele majore din actualitate. 

Selectarea candidaților se va realiza în urma susținerii unui interviu și a unei probe practice.

Crezi că ești persoana potrivită? Atunci așteptăm cu nerăbdare să ne contactezi și să colaborăm! Trimite pe adresa noastră un email care să conțină un portofoliu cu articole semnate de tine și o scrisoare de intenție în care să menționezi în ce ar consta aportul tău personal la dezvoltarea redacției. Ulterior, vei primi pe email detalii referitoare la proba practică.

Contact – redactie@artout.ro

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »