Teatru și operă, în luna mai, la Teatrul de Artă București

Dacă cireșe de mai, după zăpada din aprilie, nu vă poate promite, teatru și operă – un concert irepetabil – cu siguranță vă poate garanta. După o absență de mai bine de o lună, Andreea Bibiri revine cu one woman show-ul „O femeie singură” de Dario Fo și Franca Rame, noua avanpremieră, „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, realizată în coproducție cu Teatrul Nottara, vă așteaptă către finalul lunii, dar până atunci, în chiar prima săptămână din mai, „A Night At The Opera” – concertul sopranei Rodica Vica alături de maestrul Maxim Belciug va fi premiera absolută de pe scena Teatrului de Artă București.

Iată programul întregii luni:

joi, 4 mai | ora 20.15

FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar

Text și regie: Lia Bugnar

Cu: Marcela Motoc

Fata din Curcubeu este o pledoarie pentru păstrarea convingerii că totul pe lume are un sens, chiar dacă acesta se prezintă indescifrabil. Franceza și româna au făcut un cuplu inedit în spectacolul pe care Marcela Motoc l-a jucat în 2013, la Teatrul de l’Orme, Paris – arondismentul 19, cartier în care au locuit cândva Jacques Brel și Edith Piaf. Româna și franceza se îmbină din nou, în noua versiune propusă de actriță publicului român.

Vă așteptăm să o descoperiți.

Coproducție Teatrul de Artă București și Asociația Cortina

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

vineri, 5 mai I ora 20.15

O FEMEIE SINGURĂde Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri

Regia: Daniel Grigore-Simion

 

O femeie prizonieră în propria viață.

Viața ei, o construcție alcătuită din persoane, preocupări, obiecte inutile, străine și agresive. Schimbarea pare înspăimântătoare. Aparent imposibilă. Își va găsi curajul să evadeze? Ce o va salva?

Piesa “O femeie singură” poartă semnătura celebrilor dramaturgi italieni Dario Fo și Franca Rame, doi dintre cei mai cunoscuți actori și activiști politici ai Italiei, care au avut curajul asumării convingerilor și angajamentului față de probleme politice și sociale și s-au implicat în numeroase controverse cu statul, poliția, cenzura, televiziunea și Vaticanul. Dario Fo, câștigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură, este autorul a peste 70 de piese de teatru, traduse în peste 30 de limbi.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

sâmbătă, 6 mai I ora 20.15

A NIGHT AT THE OPERAconcert Rodica Vica și Maxim Belciug

 

În rolul principal: Rodica Vica (soprană). În rolul orchestrei: Maxim Belciug (chitară). În program, lucrări de José Marín (ca. 1619–1699), Henry Purcell (ca. 1659-1695) și Federico García Lorca (1898-1936).

“Chitara este o mică orchestră”- aprecia Berlioz în Tratatul de instrumentație, iar muzica pe care soprana Rodica Vica și chitaristul Maxim Belciug o fac împreună reprezintă o ilustrare ideală a acestei afirmații. Fără decorurile sclipitoare și focurile de artificii ce caracterizează de regulă marile producții de operă, cei doi muzicieni reușesc să răscolească fondul intim al bel canto-ului și să scoată de acolo acea muzică pură și curată ce vorbește direct sufletului, dincolo de timpuri, epoci și mode. Policrom și bogat texturat, cântul sopranei Rodica Vica se împletește natural cu sunetul uneori subtil catifelat, alteori dur, percutant, al chitarei, într-un dialog firesc, freamăt, trăire și muzică totodată.  Soprana Rodica Vica este una dintre cele mai fermecătoare voci care se înalță acum pe scena europeană. Trăiește la Viena și are o susținută activitate concertistică, fiind solistă invitată a multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate. A debutat pe scena Operei bucureștene în anul 2010, la vârsta de 24 de ani, colaborând apoi permanent cu această instituție. A interpretat roluri principale în opere precum Flautul fermecat (Regina Nopții) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Alcina de G. Fr. Haendel, La Cenerentola de G. Rossini, L’elisir d’amore de G. Donizetti, Le Cantatrici Villane de V. Fioravanti etc. În vara anului 2014, Rodica Vica a debutat internațional în rolul Donna Anna din opera Don Giovanni de W. A Mozart, la Viena, în cadrul festivalului Klassik Festival Schloss Kirchstetten, iar în toamna aceluiași an a deschis Festivalul internațional de muzică barocă din Varazdin, Croația, alături de una dintre cele mai bine clasate orchestre de muzică barocă, Accademia Bizantina, sub conducerea dirijorului Ottavio Dantone. În 2015, a debutat la Teatrul La Fenice din Veneția, cu recitalul “Canto barocco: viaggio musicale dal madrigale al melodramma“ susținut în cadrul fesivalului “Lo spirito della musica di Venezia”.

Așadar sâmbătă, 6 mai 2017, ora 20:15, soprana Rodica Vica ne face bucuria de a veni pe scena Teatrului de Artă București pentru o seară de operă.

Pentru noi – o premieră, pentru voi – un concert irepetabil. Nu-l ratați!

 

Preţ bilet 40 lei

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

duminică, 7 mai I ora 20.15

FĂ TU PRIMUL PAS de Jean-Claude Carrière

Cu: Raluca Aprodu și Marius Călugărița

Regia: Andrei Munteanu

Cum ar fi să te trezeşti, într-o dimineaţă, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, şi totul să se transforme într-un neaşteptat joc în doi? Refuz, seducţie, fugă, atracţie şi mult umor. O poveste de iubire care în afara teatrului ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată.

„Fă tu primul pas” este o comedie romantică plina de farmec şi extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiţi.

Jean-Claude Carrière, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi şi scenarişti francezi ai momentului, câştigător a numeroase premii, printre care Oscar, Bafta, Cesar şi Cannes, este autor a peste 130 de scenarii de film dintre care fac parte Cyrano de Bergerac şi The Unbearable Lightness of Being.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

joi, 11 mai I ora 20.15

CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A.P. Cehov

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente

Regia: Victor Olăhuţ

„Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” – Victor Olăhuț

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

vineri, 12 mai I ora 20.15

ȘASE DIN 49  de Spiró György

Cu: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu

Regia: Alexandru Maftei

Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro? Cei doi, soț și soție, părinți a doi adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frică paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet, la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică ce culminează cu un gest extrem.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

sâmbătă, 13 mai I ora 20.15

GROOMINGde Paco Bezerra

Cu: Claudiu Maier și Lizuca Ciurea

Regia: Ruxandra Oancea

 

Refugierea în realitatea virtuală nu e niciodată numai virtuală.

„Grooming” este un spectacol despre ceea ce nu se vede. Despre identități ascunse și revelate. Despre căutarea de sine și pierderea într-o identitate construită. Despre fuga de realitate și folosirea semenilor pentru satisfacerea celor mai abjecte porniri. Sau, pur și simplu, despre tot ceea ce suntem capabili să facem pentru a supraviețui propriului infern.

Realizat cu sprijinul Ambasadei Spaniei.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

 

duminică, 14 mai | ora 20.15

INSOMNIACII de Mimi Brănescu

Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Sorin Militaru

O comedie despre banalitatea vieţii şi despre condiţia umană dramatică, despre oameni rătăcind  în absurd, care se agaţă de gânduri revelatoare, oricât de caraghioase, în speranţa ieşirii din anonimat. O comedie nebună cu şi despre nebuni şi nebunie.

Spectacol prezentat în cadrul Festivalului Comediei Românești – FESTCO.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

miercuri, 17 mai I ora 20.15

O NOAPTE PE DOS de Xavier Durringer

Cu: Marcela Motoc și George Constantinescu

Regia: Tudor Țepeneag

O prostituată și clientul ei. Doi oameni care nu se cunosc se află într-o cameră, pentru o noapte de amor. Cea mai veche întâlnire din lume; fără un “mâine”, în majoritatea cazurilor. La capătul nopții însă, totul ia o întorsătură neașteptată. Tranzacția nu este cea pe care o bănuim. O poveste intimă străpunge suprafața violentă și sordidă a schimbului și caută un epilog dincolo de “a doua zi”.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

vineri, 19 mai I ora 20.15

ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE  de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeş

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie.

„Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,

încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă

de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.

O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra unui cuplu care vrea să o ia de la capăt.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul Fără Frontiere

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

sâmbătă, 20 mai I ora 20.15

DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev – spectacol selecționat la KOLYADA – FESTIVAL, Ekaterinburg, iunie 2017

Cu: Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa

Regia: Bogdan Budeș

 

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton.  Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)

În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (Mihaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

Pentru rolul “Gleb”, George Constantinescu a primit Premiul pentru cel mai bun actor, la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, 2015.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

duminică, 21 mai I ora 20.15

OMUL CARE MÂNCA LUMEA de Nis-Momme Stockmann

Cu: Șerban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru/Sorina Ștefănescu, Liviu Chițu, Alexandru Călin

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

„Omul care mânca lumea” este un spectacol care tratează cu cinism diferite aspecte ale societății contemporane. Din cauza presiunilor sociale și personale, personajul principal – un tânăr de 35 de ani – trece  printr-un moment de criză și caută să își recapete identitatea, încercând să dea un sens nou vieții sale. Doar că, în lumea profitului, capitularea nu este o opțiunie, iar cine îndrăznește să părăsească cursa capitalismului este aruncat din sistem.

Un spectacol care reinterpretază cotidianul absurd, într-o cheie regizorală modernă.

Piesa „Omul care mânca lumea” a fost aleasă, în 2009, ca fiind una dintre cele mai bune piese din Europa, de către ETC – European Theatre Convention.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

luni, 22 mai I ora 20.15

SĂ-I ÎMBRĂCĂM PE CEI GOIde Luigi Pirandello – AVANPREMIERA

Cu: Simona Popescu, Cristian Șofron, Anca Bejenaru, Marius Stănescu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Dan Lăcătușu

Spectacolul își propune să vorbească despre necesitatea, existentă în fiecare om, de a-și creea o proprie realitate echivalentă cu un vis, cu o iluzie. Cine suntem noi în acest vis, în această iluzie pe care ne-o creăm?

Pirandello descrie relația dintre sine și lumea socială, introducând conceptul de „mască”. Personajele lui joacă întotdeauna, conștient, un rol în relația lor cu socialul. Acest rol este difinit de Pirandello ca mască. Masca este aspectul exterior pe care individul, persoana, și-l asumă în cadrul societății, din proprie voință, sau pentru a nu fi judecat de societate. Identitățile sunt create în situații. Ceea ce asigură unitatea unei personalități este, de fapt, seria capacităților de a prelua realitatea externă. Identitățile sunt roluri și măști pe care le folosim pentru a comunica cu alte persoane. Identitățile noastre sunt create de alții.

Spectacolul este realizat în parteneriat Teatrul Nottara – Teatrul de Artă București.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

marti, 23 mai I ora 20.15

VOYEUR de Gardner McKay

Cu: Alexandra Ioniță și Tudor Istodor

Regia: Claudiu Istodor

 

VOYEUR este un thriller psihologic de o extraordinară încărcătură emoţională. Protagoniştii – interpretați de Tudor Aaron Istodor şi Alexandra Ioniţă – spun povestea unui psihopat care hărţuieşte femei şi care, departe de a le agresa fizic, reuşeşte să le ţină sub o continuă teroare, într-un joc al minţii care forţează graniţele moralităţii.

„Dacă piesa aceasta este despre ceva, atunci ea este despre abilitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalţi. Despre darul nostru minunat de a minţi. Este despre puterea oribilă a carismei noastre. Este despre capacitatea noastră de a crede în orice adevăr, în forma în care ni se potriveşte. Este despre puterea noastră imediată de a ierta; nevoia noastră de a merge mai departe. Este despre compromis, despre dorinţa noastră de a ajunge în pat cu călăul. Este despre nelegiuirea noastră morală; pierderea instinctelor şi credinţelor noastre. Este despre capacitatea noastră de a asimila oroarea, faptul că o crimă este o crima doar dacă ni se întâmplă nouă; nimic altceva nu ne mânie. Este despre crimele noastre oribile; nu despre faptul că se întâmplă sau că ştim de ele şi întoarcem pagina.” Gardner McKay

Premiul pentru interpretare masculină la Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice (Tudor Aaron Istodor)

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

miercuri, 24 mai I ora 20.15

SINGULARITY după Cornel Mihai Ungureanu

Cu: Florina Gleznea, Claudia Prec, Mihaela Popa, Bogdan Talaşman, Rareș Andrici

Regia: Mariana Cămărășan

Trăim într-o lume globalizată, visăm să călătorim și chiar o facem, nu ne sunt străine marile probleme și descoperiri ale științei, beneficiem de o tehnică din ce în ce mai avasată, dar continuăm să purtăm războaie, așa cum continuăm să iubim. Ceea ce se dezvăluie este povestea întâlnirii sub același cer și sub semnul aceleiași utopii, a unor oameni care își vor marca reciproc destinul. Se poate spune despre aceste personaje că gravitează unele în jurul celorlalte, păstrându-și totodată solitudinea, fără puterea de a se contopi sau pierde defnitiv unele de altele. Ce naște acest tip de legătură este de fapt un mister, dar este ceea ce recunoaștem și ceea ce trăim.

Spectacolul are la bază un text deCornel Mihai Ungureanu, nominalizat la premiul “Cea mai bună piesă a anului 2011”, în programul UNITER desfăşurat sub egida Casei Regale a României.

Spectacolul este realizat în coproducție Teatrul Mic – Teatrul de Artă București.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

joi, 25 mai I ora 20.15

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEIde Leonid Zorin

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă „ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a „sexului slab”. Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

vineri, 26 mai I ora 20.15

DUMNEZEU IUBEȘTE după Zlata Demina

Cu: Magda Catone, Amalia Ciolan, Teodora Calagiu Garofil, Ana Maria Carablais, Tamara Roman, Darius Daradici

Regia și scenografia: Tomi Cristin

„Dumnezeu iubește” este un spectacol despre condiția femeii și despre rolul și rostul ei de mamă. Patru femei însărcinate sunt internate într-o rezervă a unui spital, asteptând să nască – patru destine care se intersectează într-un punct din timp și din spațiu, urmând ca mai apoi să-și reia traiectoriile separat, fiecare mai bogată cu o viață; toate, în afară de una. Șase actori construiesc o poveste în care nu se poate să nu te regăsești, pentru că, până la urmă, cu toții suntem fiii sau fiicele unor mame, cu toții am iubit, iubim sau suntem iubiți și fiecare ne-am gândit, măcar o dată, cum e să avem un copil.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul IV.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

 

sâmbătă, 27 mai I ora 20.15

UNORA LE PLACE SWINGUL după Donna Hoke

Cu: Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor și Marius Călugărița

Regia: Claudiu Pușcău

 

Trăim într-o lume a preferinţelor şi opţiunilor, a tendinţelor şi a liberului arbitru. Unii preferă iarna, alţii, pescuitul, unii, hainele în culori pastel, iar alții, puiul la ceaun. Mulţi optează pentru filme horror, iar unora le place… swingul. Textul, după o cunoscută şi premiată autoare din Statele Unite ale Americii, tratează cu umor şi dezinvoltură, dar şi cu sensibilitate, problemele cuplurilor tinere din zilele noastre.

Ce legatură poate exista între două cupluri vecine, un pui de elefant, sex şi lasagna? Iată un răspuns pe care îl puteţi afla numai dacă veţi accepta să vă dezbrăcaţi de prejudecăţi şi să urmăriți acest spectacol al contrastelor, în care nonconformismul se îmbină cu sensibilitatea, iar umorul, cu profunzimea sentimentelor. Un spectacol care, cu siguranţă, vă va face să vă priviţi altfel vecinii.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online, pe www.mystage.ro si www.eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »