Targul de Florii la MTR

Târgul de Florii a devenit deja o tradiţie la Muzeul Ţăranului Român unde an de an cioplitori, lingurari, cojocari, pielari, rudari, iconari, încondeietoare, țesătoare, cusătorese şi împletitoare din toate zonele ţării întâmpină vizitatorii cu tot ce-au creat pe timpul iernii şi o vorbă bună.

Târgul este un bun prilej de a afla mai multe despre semnificaţia simbolurilor de pe ouăle încondeiate, ceramică sau pentru a redescoperi jucăriile tradiţionale. Cine ştie, printre icoane, podoabe, ţesături, instrumente muzicale se poate ascunde cadoul perfect pentru prietenii care-şi sărbătoresc onomastica în Duminica Floriilor.

Oricum, şansele să plecaţi dezamăgiţi sunt foarte mici, în fond, cine poate rezista în faţa unui cozonac bine frământat sau a unui kürtös kalács aburind, servit bineînţeles după o porţie sănătoasă de turtă dulce de Harghita sau după câteva prăjituri aduse din Teleorman. Nici mierea, polenul, propolisul sau dulceaţa nu vor lipsi din meniul tradiţional pregătit de gospodari, iar după câteva pahare de pălincă taifasul şi negocierea pot începe.

Târgul poate fi vizitat între 3 şi 5 aprilie, în intervalul 10-18, iar preţul unui bilet este de 4 sau 2 lei (elevi, studenţi, pensionari).

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »