Primul festival din România plasat la intersecția dintre film, modă și branding își anunță ediția pilot
Bucharest Fashion Film Festival, primul festival din România plasat la intersecția dintre film, modă și branding își anunță ediția pilot, care va avea loc între 12 si 14 mai, la Cinemateca Eforie și The Institute.
Festivalul își propune să devină un forum de discuție despre relația dintre modă și film prin proiecții de film, dezbateri și evenimente speciale. Combinând cele mai bune filme de modă contemporane cu o selecție de filme cult cu o pronunțată latură estetică, festivalul pune în legătură creativi de top din industria filmului și a modei, agenții de branding și studiouri de design, creând o relație simbiotică între aceste domenii și construind noi puncte de referință.
Bucharest Fashion Film Festival abordează filmul de modă ca pe un concept deschis, care acoperă mai multe genuri. Acesta este un scurtmetraj de prezentare al unui designer sau a unui brand și poate avea moda ca personaj central sau ca fir roșu. Filmul de modă este un mediu care s-a dezvoltat recent, ascensiunea lui fiind susținută de evoluția platformelor video și poate reprezenta o nouă modalitate de consum, care pune accentul pe concept, utilizând un limbaj cinematografic. El are capacitatea de a captiva atât prin fir narativ, cât și prin estetică.
Cele două serii de scurtmetraje se vor constitui dintr-un melanj de filme de modă experimentale și narative, realizate de regizori arthouse consacrați, dar și de tineri regizori, premiate la festivaluri internaționale prestigioase precum cele din Milano, Berlin sau Miami.
Festivalul va include și o secțiune de lungmetraje, documentare și filme de artă, care prezintă momente cheie sau personaje marcante din istoria modei. The First Monday in May oferă o perspectivă în culisele a două dintre evenimentele culturale de top ale New Yorkului: China: Through The Looking Glass, cea mai vizitată expoziție din istoria The Costume Institute din cadrul The Metropolitan Museum of Art și gala Met, evenimentul de strângere de fonduri din deschiderea expoziției, care atrage în fiecare an spuma celebrităților. Filmul dezbate rolul modei într-un muzeu și posibilitatea ca aceasta să fie considerată o artă, discutând cu nume sonore din cinematografie, printre care Wong Kar-Wai, directorul artistic al expoziției, Baz Luhrmann, sau designeri precum Karl Lagerfeld, Jean Paul Gaultier, Guo Pei și John Galliano. Pe măsură ce conceptul expoziției este definitivat, echipa proiectului oferă publicului o introducere inedită în relația dintre artă, meșteșug și aspectele comerciale.
Alături de documentare care oferă o perspectivă asupra industriei de modă contemporane, selecția festivalului va include și un film cult, psihodrama The Bitter Tears of Petra von Kant. Rainer Werner Fassbinder, care s-a autointitulat un anarhist romantic, creează o metaforă a claustrofobiei, concentrându-se pe mediul ermetic în care se desfășoară relația dezechilibrată dintre o creatoare excentrica de haute couture și o tânără ingenuă care își dorește să fie model. Bucurându-se de o cinematografie acaparantă și de o distribuție exclusiv feminină, filmul atrage privitorul în universul texturat al luxului și deznădejdii.
În saptămânile următoare vom dezvălui și alte noutăți pregătite pentru această ediție, alături de programul complet al festivalului.