Posibil setlist la concertul The Straits din Bucureşti
Anul acesta, de Ziua Naţională, românii vor avea parte, pe lângă distinsele parade militare şi celebrări binecunoscute, şi de un spectacol extraordinar. Pe 1 decembrie, formaţia The Straits va oferi 2 ore de hituri Dâre Straits la Sala Palatului, reproducând atmosfera magică a concertelor legendarei trupe britanice.
The Straits este compusă din membrii originali ai trupei Dire Straits, Alan Clark (clape) şi Chris White (saxofon), precum şi dintr-o suită de muzicieni extrem de talentaţi care au în palmares colaborări cu artişti precum Lionel Ritchie, Cher, Slash, Art Garfunkel, Tom Petty, Rod Stewart sau Eric Clapton.
Formaţia, reunită după 20 de ani, răspândeşte în întreaga lume farmecul muzicii Dire Straits, acea muzică superbă care a deschis numeroase drumuri şi care a redefinit sunetul multor generaţii. Din Africa de Sud până în Anglia, din Elveţia până în Islanda, The Straits călătoresc neobosit şi oferă prestaţii memorabile. Într-un concert recent din Rusia care s-a desfăşurat cu casa închisă, trupa a cântat următoarele hituri ce au şanse foarte mari să se audă şi la Bucureşti pe 1 decembrie:
1. Private Investigation
2. Walk of Life
3. Telegraph Road
4. Romeo and Juliet
5. Tunnel of Love
6. Your Latest Trick
7. Communique
8. Two Young Lovers
9. Brothers în Arms
10. Sultans of Swing
11. Money for nothing
12. Portobello Bell
Aşadar, The Straits va dărui românilor, de ziua lor naţională, 2 ore de muzică live ce va străbate auzul şi va merge direct în sufletul fiecărui spectator. Evenimentul este organizat de Phoenix Entertainment.
Biletele sunt disponibile la preţurile de 345, 240, 155, 105 şi 65, în funcţie de categorie, prin rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone și Domo, librăriile Humanitas și Cărturești, la casa de bilete a Sălii Palatului și online, pe www.eventim.ro.