Portul tradiţional coreean pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, înaintea concertului LUNAFLY

Fabuloasa serie de evenimente puse la cale pentru fanii K Pop pe 24 şi 25 iulie la Bucureşti  ia amploare pe zi ce trece:

Fashion showul este în pregătire: ţinutele tradiţionale – hanbok – în care manechinele vor defila pe podium sunt deja în lucru, sub atenta îndrumare a organizaţiei Sarang Hangug: materiale, cu ţesătură specific asiatică, au fost deja comandate, un designer specializat creează tiparele ce respectă cerinţele portului tradiţional, iar în final, fiecare obiect va fi armonizat prin mici detalii cu personalitatea şi înfăţişarea celei care îl va purta, pentru ca spectatorii să aibă parte de o incursiune vizuală perfectă în misterioasa şi fascinanta cultură vestimentară coreeană. La final, unul dintre spectatori câştiga, prin tragere la sorţi, chiar unul din frumoasele costume  incluse în defilare.

Organizatorii au mai dezvăluit că apogeul prezentării va fi atins atunci când pe scenă vor fi purtate două costume de patrimoniu, care au făcut parte din garderoba regală a Coreei de Sud. Acestea vor ajunge în lumina reflectoarelor prin bunăvoinţa Ambasadei Coreei de Sud la Bucureşti iar includerea lor în spectacol este o şansă unică de a le admira, oferită celor pasionaţi de cultura şi civilizaţia acestei ţări.

Parada de modă va avea loc pe 25 iulie la Casa de Cultură a Studenţilor, la fel ca şi concertul LUNAFLY.

 

Informaţii despre bilete găsiţi mai jos:

Categoria VIP – 200 lei  – SOLD OUT

Categoria Fan Sign – 150 lei; Biletul include: sesiune de autografe (fan sign) şi loc pe scaun

Categoria Sound Check – 100 lei; Biletul include acces la probele de sunet şi vizionarea concertului din zona Soundcheck, cu loc pe scaun

Categoria Normal Ticket – 75 lei; Biletul oferă acces normal cu loc pe scaun

Categoria Acces General – 40 lei; Biletul oferă acces general, fără loc.

Biletele se găsesc în Librăria Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta, şi online pe www.bilete.ro, www.blt.ro,   www.myticket.ro Hanbokşi www.eventim.ro

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »