Musicalul ,,Fantoma de la Opera” a cucerit publicul bucureștean

'Foto premiera ,,Fantoma de la Opera". Credit foto: GIN PHOTO.'

Cea mai de succes producție de divertisment din toate timpurile, musicalul,,Fantoma de la Opera” de Andrew Lloyd Webber, i-a cucerit sâmbătă seară și pe spectatorii bucureșteni care au asistat la premiera națională a acestei producții, premiera acestui musical marcând totodată și inaugurarea noii săli de spectacole a Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”.

Pus în scenă de regizorul australian Stephen Barlow și avându-i în rolurile principale pe Adrian Nour, Irina Baianț și Florin Ristei, musicalul ,,Fantoma de la Opera” a fost una dintre cele mai așteptate premiere petrecute în ultimii ani la București, biletele pentru primele opt reprezentații fiind vândute în doar câteva ore. Abordarea regizorală originală, interpretarea artiștilor care au transmis dincolo de scenă propriile emoții, decorurile încântătoare și costumele superbe au făcut ca spectacolul din seara premierei să fie în primul rând un succes din punct de vedere al calității actului artistic, cei peste 600 de spectatori prezenți în sală fiind fiind fascinați de cele petrecute pe scenă și răsplătindu-i la final pe protagoniști cu aplauze furtunoase.

'Foto premiera ,,Fantoma de la Opera". Credit foto: GIN PHOTO.'
‘Foto premiera ,,Fantoma de la Opera”. Credit foto: GIN PHOTO.’

Nu doar spectacolul prezentat pe noua scenă a constituit o surpriză plăcută pentru invitații prezenți ci și felul în care a fost amenajat interiorul noului teatru. Având un stil arhitectural total diferit de felul în care arată teatrele de stat din România, interioarele noii clădiri beneficiază de un design ultramodern în care accentele vintage-șic se îmbină cu cele urbane, iar ideea de spațiu destinat spectacolelor muzicale este punctată și din punct de vedere vizual cu ajutorul unor inedite elemente de decor printre care și un candelabru imens realizat din instrumente muzicale. Sala de spectacole, cu o capacitate de de 550 de locuri pe scaune care asigură o vizibilitate excelentă și o acustică adecvată, dar și scena generoasă și dotată cu toate mijlocele tehnice necesare realizării unor producții muzicale de o complexitate foarte ridicată precum este și musicalul ,,Fantoma de la Opera” au fost de asemenea apreciate de spectatorii pasionați de artele spectacolului muzical.


FANTOMA DE LA OPERĂ
Muzica: Andrew Lloyd Webber
Versuri: Charles Hart
Versuri suplimentare: Richard Stilgoe
Libret: Richard Stilgoe și Andrew Lloyd Webber
După romanul „Fantoma de la Operă” de Gaston Leroux
Regia: Stephen Barlow
Scenografia: Andrew Riley
Coregrafia: Ewan Jones
Lighting design: Howard Hudson
Dirijor: István Silló / Ciprian Teodorașcu
Traducerea și adaptarea: Ernest Fazekas

Regizat inițial de Harold Prince | Orchestrația de David Cullen și Andrew Lloyd Webber
Producție originală de Cameron Mackintosh Ltd. & The Really Useful Group Ltd.

Distribuția premierei:

Fantoma: Adrian Nour
Christine Daaé: Irina Baianț
Raoul, Viconte de Chagny: Florin Ristei
Monsieur André: Andrei Lazăr
Monsieur Firmin: Valentino Tiron
Carlotta Giudicelli: Gabriela Daha
Ubaldo Piangi: Samuel Druhora
Madame Giry: Dana Rotaru
Meg Giry: Alexandra Giurcă

Cu participarea Orchestrei, Corului și Baletului Teatrului de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”.

Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” este o companie a Operei Naționale București.

'Foto premiera ,,Fantoma de la Opera". Credit foto: GIN PHOTO.'
‘Foto premiera ,,Fantoma de la Opera”. Credit foto: GIN PHOTO.’
Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »