Istoria revăzută prin arta miniaturală – Lumea machetelor
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupați de realizarea unor obiecte în miniatură din motive culturale. Modelele în miniatură de automobile, au apărut pentru prima dată în Europa, apoi la scurt timp după, au apărut în Statele Unite ale Americii. Acestea au fost jucării și replici adesea realizate din plumb si alamă. Modelele ulterioare făcute au început să prindă contur în mâinile celor care și-au descoperit o înclinație spre modelism [1] și arta miniaturală.
Talent, îndemânare, tehnică, imaginaţie, răbdare de fier, mii de ore de experienţă şi mai ales pasiune sunt elementele esențiale care stau la baza modelismului.
Modelismul se numără printre cele mai frumoase și interesante pasiuni, cu puțini adepți în România. Există însă oameni care și-au îmbrățișat pasiunea de a face machete, ea fiind o modalitate foarte interesantă și educativă de petrecere a timpului liber.
Ioan Popoviciu este unul dintre puțini oameni care a reușit să readucă în atenția publicului, frumusețea primelor mijloace de transport la care au avut acces oamenii secolului XVIII, XIX, XX. Lucrările sale, 120 la număr, au fost realizate pe parcursul a 2 ani de zile, având ca sursă de inspirație diferite reviste, albume, timbre, chiar și exponatele muzeelor din țară și străinătate.
Imaginea 1: Tramvai tractat de cai
Lucrul cel mai incredibil este faptul că nu s-a oprit la o singură categorie de machete. A început să facă machete după proiecte de tramvaie, trenuri, mașini, trăsuri, chiar și avioane. Materialele folosite de acesta se subscriu trendului actual privind reciclarea. Printre cele mai importante se numără: lemn, carton, hârtie, polistiren și plastic.
Nu poți să nu te simți copleșit privind la o pagină din istoria Franței: berlina de ceremonie comandată în 1810 pentru căsătoria lui Napoleon Bonaparte cu împărăteasa Marie-Louise, spectaculoasa caleașcă ce își are și astăzi farmecul ei aparte.
Imaginea 2: Trăsura
O altă machetă reprezintă trăsura Gondola – construită în Anglia în 1770 pentru Ecaterina a II-a, împărăteasa Rusiei, în timp ce pe raft mai încolo putem vedea trăsura fără căi construită în 1771 de Nicholas Cougnot, carosa din perioada Ludovic al XIV-lea, poștalionul care era utilizat ca mijloc de transport pentru corespondențe și pachete, dar uneori și pentru transportul de persoane, cupeul ce era una din mașinile care circula pe străzile Aradului până la sfârșitul anilor 1920
Imaginea 3: Trăsura Gondolă
Expoziția permanentă cuprinde și mini-mașini precum legendarul Ford T construit în 1911 care s-a vândut în numai puțin de 15 milioane de exemplare, celebrul Buick Model 10-2 din 1908 mai fiind denumit și ,,Micul Buick Alb” ce s-a vândut 8.800 de exemplare, cochetul Cadillac Model K din 1907, robustul Mercedes Simplex (1901), extravagantul Fiat (1900), minimalistul Chadwick Six (1910) și mondenul Selden model 40-R care a costat la acea vreme 2500 de dolari.
Imaginea 4: Automobile cu stil
Printre cele multe ce inevitabil îți fură privirea am descoperit și machete de autobuz, cum ar fi modelul Marta fabricat în 1910 – ce era un autobuz cu caroserie deschisă, Omnibus Marta construit în 1913, autocamion Marta, dar și Westinghouse autobus fabricat în 1910 [2].
Imginea 5: Autocamionul Marta
Astăzi, casa lui Ioan Popoviciu este gazda unor astfel de obiecte, care au rămas în grija fiicei lui, Maria, și care duce mai departe povestea din spatele omului care a dat viața creațiilor sale.
La fel ca Ioan Popoviciu, există atât în România cât și în străinătate, nu doar pasionați ci și îndrăgostiți de lumea mirifică a realizării de machete. În acest sens, machetele realizate de către pasionații de artă miniaturală, indiferent de obiectul pe care doresc să îl reprezinte, sunt considerate adevărate opere de artă și nu este de mirare având în vedere faptul că această activitate necesită foarte multă iscusință și devotament din partea celui care realizează machetele.
,,Numai pasionaţii realizează opere într-adevăr durabile şi fecunde. “- Miguel de Unamuno. Altfel spus, doar cei care au o înclinație spre acest gen de activitate, îmbinat cu devotament și iscusință pot duce o lucrare la stadiul de operă de artă. În spatele unei opere stă întotdeauna o poveste, o poveste frumoasă pe care doar un împătimit al artei o poate spune.
Este îndeajuns să privim!
Articol de: Loredana Nicoleta Banu
Notă de subsol
[1] – Modelismul este tehnica de reproducere la scara bine definita a unor masini si aparate. Modelismul poate fi o activitate profesionala (realizarea de modele la scara redusa pentru studierea acestora inaintea introducerii in productie) sau un hobby. https://www.rc-toys.ro/definitie-modelism-si-subcategorii/
Bibliografie
http://www.gandul.info/scoala/modelismul-hobby-ce-poate-deveni-meserie-2378085
https://mymodernmet.com/talented-artists-creating-magnificent-miniature-worlds/