Green Vibe – concert & after -party

Joi, 29 mai 2014, ora 21.00 – Art Out prezintă concertul caritabil “Green Vibe” eveniment  ce  va avea loc în cadrul clubului The Tube.

Proiectul se bucură de colaborarea cu artiști consacrați ce vă vor încânta simţurile în acea seară.

afis_concert

În deschidere ne vom bucura de trupa Steelborn, formație care din 2009 concertează alături de nume mari ale scenei rock din România şi care recent s-a lansat într-o nouă formula, cu solista Maria Grosu, voce de aur a muzicii romaneşti actuale.

Şcoala de dans 1st Class va dărui publicului un moment artistic de neuitat, cu coregrafii uluitoare menite să transmită voia bună în concordanță cu tematica petrecerii Green Vibe.

Seara va continua cu Arando Marques, Jimmy Dub Cortes, Alin Văduva și cu mult așteptatul show incendiar susținut de Connect-R.

Evenimentul va fi prezentat de Ramona Ana Maria Rahimian şi se înscrie în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului, marcată anual la nivelul întregului continent prin organizarea de evenimente dedicate tinerilor în perioada 27 mai – 2 iunie.

În cadrul serii va fi organizată o tombolă cu premii creative. Participarea se face prin donarea unei sume de 5 Ron şi prin completarea talonului de participare, persoanele înscrise putând să câştige prin tragere la sorţi cursuri de dans, cocktailuri în club, produse realizate de copiii din Asociaţia “Ana şi Copiii” şi Cd-uri cu muzica artiştilor invitaţi.

Regăsiţi aici evenimentul pe facebook, pentru a confirma prezenţa: www.facebook.com/events/550487128421944.

Obiectivul principal al acestui eveniment este acela de a sprijini Centrul de zi pentru copii din familiicu situaţie financiară precară, proiect educațional derulat de Asociația ”Ana și Copiii”. Acesta este un serviciu ce funcţionează din septembrie 2008 şi care în prezent, are un număr de 50 de beneficiari.

Centrul de zi  este un serviciu pentru  protecţia copilului a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi educaţionale de recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţa independentă, orientare şcolară pentru copii, cât şi a unor activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţii legali.


Art Out este o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare. Fondată în ianuarie 2011, revista a evoluat prin colaborări cu specialişti din ţară şi din străinătate, devenind una din  revistele recunoscute la nivel naţional in plan cultural – artistic. Totodată, de-a lungul celor trei ani de activitate, revista Art Out a dorit să devină unul dintre promotorii artei româneşti organizând evenimente cultural-artistice dedicate publicului larg.

Asociaţia “Ana şi Copiii” este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, având ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenta socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială, cât şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii.

Multţumim clubului bucureştean The Tube pentru implicarea socială de care dă dovadă, găzduind evenimentul şi donand 5 %  din consumaţia serii Asociaţiei „Ana şi Copiii”.

Prin organizarea acestui eveniment se urmărește strângerea de fonduri din donaţiile pentru bilete și către Asociația „Ana și Copiii”.

Pentru donatii:

CF: 22 48 91 89

Cont Iban: RO25 RZBR 0000 0600 0970 4793

Raiffeisen Bank – Ag. Amzei

Orice alte donații materializate în cadouri, jucării, produse sunt binevenite și suntem siguri ca vor aduce un strop de bucurie pe fața fiecărui copil.

Să nu uităm că în curând vom celebra Ziua Internaţională a Copilului.

 

Multumim pentru sustinere tuturor celor care s-au implicat in acest proiect.

Partener strategic: Brigada de Voluntari

Parteneri media: Avantaje, BestMusic, Ceasca de cultura, Communicate de afaceri, Metalhead, The Marketer, TV City, Unica, Viva.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »