Expoziție dedicată lui Corneliu Coposu, găzduită de Festivalul de Film Istoric Râșnov 2014
Începând cu 1 august, la Festivalul de Film Istoric Râșnov vor putea fi vizitate o serie de expoziții de fotografie și documente istorice inedite. Printre acestea, cele mai importante momente, atât din viaţa politică, cât şi din îndelungata perioadă de detenţie a politicianului Corneliu Coposu, sunt surprinse în imagini în cadrul expoziției „Corneliu Coposu, un învingător”.
Vizitatorii vor avea acces la documente de arhivă referitoare la intervalul în care Corneliu Coposu a fost închis la penitenciarul Râmnicu Sărat, unde a petrecut 8 ani de detenţie, în regim sever de izolare. Expoziția, ce va fi expusă în Turnul Bathory din Cetatea Râșnov, este realizată de Fundaţia Română pentru Democraţie în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Asociaţia Cultura Verde și va putea fi admirată până pe 31 august.
Festivalul de Film Istoric Râșnov va găzdui și expoziția „Transnistria: temniţa limbii române“. Peste50 de instantanee realizate în centrul civic al Tiraspolului, în fața fostului sediu KGB sau a statuii lui Lenin, imagini care reflectă atmosfera sumbră de pe străzi şi de pe chipurile copiilor din şcolile româneşti din Transnistria, vor putea fi vizionate în cadrul acesteia. Expozițiapoartă semnăturafotografului Octavian Bâlea (29 de ani), artist, stabilit în Finlanda, care a plecat din România la vârsta de 19 ani, pentru a studia design de produs în Germania.
Între 1 și 10 august va putea fi vizitată și expoziția “Centenarul Marelui Război 1914 – 1918”, ce va prezenta cele două blocuri militare din Primul Război Mondial, într-o selecție realizată de muzeograful Horia Șerbănescu.
Festivalul de Film Istoric Râșnov se află la cea de-a șasea ediție și se va desfășura între 1 și 10 august 2014. Peste 40 de filme documentare și de ficțiune, concerte și evenimente speciale se vor derula în cadrul evenimentului. Temele principale ale festivalului vor celebra împlinirea a 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluția din 1989 și 30 de ani de la Olimpiada din Los Angeles, 1984.
Ediția din acest an a festivalului va fi deschisă de cea mai recentă producție a regizorului Nae Caranfil, “Closer to the moon”, și de concertul trupei de rock alternativ byron. Până pe 10 august, cinefilii vor putea viziona și producții documentare: “Ultima redută”, regizat de Nicholas Dimăncescu, “În spatele cortinei” de Bogdan Mustață și “Premier Noël dans les tranchées”, în regia lui Michael Gaumnitz, „Une promesse”, cel mai recent film al regizorului francez Patrice Leconte, excepționalul “La grande illusion” al lui Jean Renoir, drama “La France” semnată de Serge Bozon, “Die Männer der Emden”, regizat de Berengar Pfahl și “Walesa: Man of Hope”, în regia lui Andrzej Wajda.
Temele festivalului vor fi analizate în dezbateri susținute de lectori precum istoricii Adrian Cioroianu, Horia Șerbănescu, Georgeta Filitti și Liviu Tofan, jurnalistul Sever Voinescu, profesorul Laurențiu Damian, eseistul Theodor Paleologu, ambasadorii Sergiu Celac și Sorin Ducaru, economistul Ionuț Dumitru ș.a.. Ambasadorul Slovaciei, domnul Jan Gabor, și profesorul Jan Rydel din Polonia vor fi printre lectorii străini ai Școlii de Vară din cadrul Festivalului de Film Istoric Râșnov.
Evenimentele speciale vor întregi programul festivalului, iar vizitatorilor li s-au pregătit o serie de concerte susținute de fanfara Armatei Libaneze, Ozanei Barabancea (voce) și Puiu Pascu (pian), Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Celelalte Cuvinte, The Flamenco Thief și Junetrip din Cluj. Un eveniment special din cadrul ediției din acest an este proiecția filmului mut “Tabu” (în regia lui Friederich Wilhelm Murnau) cu sound-design live.
Festivalul de Film Istoric Râşnov este organizat în Cetatea Râşnov şi la Cinematograful Amza Pellea și este unicul eveniment de profil din sud-estul Europei. Organizatorii festivalului sunt Primăria Râşnov, Institutul European pentru Itinerare Culturale şi Asociaţia Mioritics.
Despre Festivalul de Film Istoric de la Râşnov
Râşnovul se identifică cu istoria cinematografiei româneşti, aici fiind locul în care s-au filmat o mare parte din filmele cu temă istorică ale cinematografiei româneşti. Acest festival de film contribuie an de an la impunerea oraşului Râşnov drept capitală a filmului istoric în România. Festivalul include proiecţii de filme şi documentare inedite, dezbateri cu istorici şi martori ai evenimentelor istorice, discuţii cu actori şi regizori, prezentări de carte, concerte şi expoziţii. Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro şi la www.facebook.com/filmistoricrasnov.