Expoziţie de pictură contemporană: Vasile Pop Negreșteanu – „Semne din lada cu zestre”
Muzeul Naţional Cotroceni organizează joi, 9 februarie 2017,orele 18.00, în spaţiile medievale, vernisajul expoziţiei de pictură contemporană „Semne din lada cu zestre” – a artistului plastic Vasile Pop Negreșteanu. El aduce în atenţia publicului o nouă etapă creativă: aceea a abstracţionismului înţesat cu simboluri tradiţionale din ţinutul natal al Ţării Oaşului.
Expoziţia va include picturi în ulei, precum şi obiecte de avangardă definitorii pentru o nouă etapă care îl repoziţionează pe artist din zona figurativului în cea a abstractului simbolic, tradiţional.
Expoziţia este curatoriată de Doina Mândru, istoric şi critic de artă.
Vasile Pop Negreșteanu este un pictor îndelung familiarizat cu Palatul Cotroceni. În anii restaurării, a participat la redecorarea interioarelor cu picturi specifice unei reşedinţe regale, inspirându-se din arta barocă a secolelor XVII, dar şi din recuzita neoclasică a picturii de secol XIX, adăugând câteva elemente din tapiseriile franceze stil „Verdure”.
În intervalul 1982-1989 a realizat lucrări de pictură monumental-decorativă la actualul Palat Prezidențial Cotroceni (Salonul Brâncovenesc, Salonul Corvinilor și Salonul Transilvănean) și zece lucrări de pictură la Muzeul Național Cotroceni.
Lucrările artistului se regăsesc în colecţii particulare din România, din Argentina, Anglia, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Olanda, Suedia, Spania, Grecia, S.U.A, Israel, Turcia și Cipru. Acesta a obținut numeroase premii în țară dar și în străinătate, iar în anul 2006 a fost declarat Cetăţean de Onoare al oraşului Negreşti-Oaş.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 9 februarie – 19 martie 2017.
Pentru a participa la vernisajul expoziţiei ne puteţi contacta la numărul de telefon: 021 317 31 06 – Serviciul Relaţii Publice, trimite email la adresa relatiipublice@muzeulcotroceni.ro sau vă rugăm să vă înscrieţi la eveniment, accesând link-ul de pe pagina oficială de facebook a Muzeului Național Cotroceni www.facebook.com/muzeulcotroceni.