Despre prietenie, fashion şi arta de a ieşi în evidenţă

Prietenia-i preţioasă, ce-i drept, iar moda şi creativitatea rămân până la urmă lucruri de nelipsit în viaţă. “Una pentru toate sau toate pentru una” s-a purtat ca stil vestimentar într-o seară într-un club din Timişoara. Solidaritatea în astfel de cazuri este musai de apreciat.

Cu siguranţă culorile pentru care au optat au fost “negru de a arăta bine” şi “alb care să mă reflecte în ochii privitorului”. Textul în sine poartă un mesaj contrar asteniei de primăvară, semn că timpul membrelor echipei poate fi unul activ. Neintrând în mai multe detalii, semnificaţia cuvintelor printate pe tricouri ar fi: “team” traducere pentru “echipă”, iar “slut”, ei bine, pentru 18+.

Curiozitatea mea a constat în următoarea întrebare: “De unde atâta inspiraţie pentru conceperea tricourilor?” astfel încât m-am oferit să le pun câteva întrebări.

*Precizez că observaţia se datorează prietenei mele care mi-a atras atenţia asupra tinerelor respective. Sau a lor asupra noastră.

 “    – Bună. Andreea, îmi pare bine!

–          A”””, şi mie!

–          Îmi plac foarte mult tricourile voastre. Spune-mi, te rog, cum aţi ales textul ( respectiv )?

–          Nu eu le-am făcut ( n.r. tricourile ), trebuie să o întrebi pe sărbătorită, dar momentan e până la bar.

–          Pot să o aştept aici? am ezitat eu.

*Fata intervievată o întreabă pe colega sau prietena ei dacă ştie cine a realizat tricourile.

Aceasta ( fata cea nouă )se întoarce spre mine:

–          Bună, eu le-am făcut.

–          Bună, îmi plac foarte mult tricourile voastre. Spune-mi, te rog, ştii ce înseamnă titlul pe care ţi l-ai ales?

–          Da, *echipac******r.

–          Aaaa, adică sunteţi toate prietene între voi ca o echipă?

–          Da!”

Mi-a plăcut zâmbetul ei. Unul cald, pătruzător de sincer şi prietenos. Oarecum degajat. Am uitat dacă am întrebat-o sau nu “De unde atâta inspiraţie pentru titlu?”.

Nu a fost nicio problemă cu asta. Au continuat cu petrecerea, distracţia şi voia bună. Ca-n echipă.

Articol scris de Andreea-Luigia Borcilă, studentă în Anul II, Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Vest, Timişoara