Datorită ție sunt omul de astăzi

Datorită ție sunt omul de astăzi

Despre mama nu-mi ajung cuvintele să pot descrie ceea ce simt. De mică am știut că suntem doar noi două, că ne avem una pe cealaltă indiferent de ce ne rezervă viața, că oricând mă pot întoarce, ușa ei va rămâne deschisă. Sunt întâmplări peste care anii au trecut, dar în amintirea mea prezentul își face loc. Situații în care am fost puse, momente de încercare, când n-am renunțat la ceea ce avem, împreună am trecut peste tot…mereu îmi spunea “Suntem o echipă, ne descurcăm noi!”.

Poate că nu i-am spus mereu ce simt, poate că uneori am rănit-o cu atitudinea și faptele mele, dar acolo în sufletul ei știe ce loc ocupă în viața mea…Știe cât sunt de mândră pentru că independent de noi, destinul m-a ales și a ales-o pe ea să-mi fie mamă, îi mulțumesc pentru curajul de a da viață atunci când viața ei nu era tocmai roz…îi mulțumesc pentru tăria cu care a spus „Stop” când lucrurile au luat-o razna…pentru voința de a o lua de la zero pentru o viață mai bună.

Când ne privești, nu realizezi că suntem mamă și fiică, toți ne numesc două prietene bune…ne amuzăm pe acest subiect…ce nu știu ei e că legătura dintre noi este mult mai intensă decât o prietenie…ceea ce bate în pieptul meu a crescut înăuntrul ei.

Cu ocazia zilei de 8 martie, prin aceste rânduri, vreau să-i reamintesc că e minunată, că oricât m-ar încerca viața știu că am la cine cere ajutor, că indiferent de ceea ce fac, unde merg, sufletul meu mă va trage spre casă, acolo unde e ea.

Una dintre întâmplările la care ținem, este răspunsul pe care l-am dat la 5 ani, atunci când am fost întrebată unde e acasă pentru mine. M-am uitat lung la ea, am strâns-o de mână și-am spus: “Acasă e acolo unde e mama!”, nu cunoșteam alt loc mai bun, mai cald, mai primitor decât brațele ei, nu-mi doream patru pereți și două ferestre , doar două mâini care mă protejau…

Acum, după atâția ani, răspunsul ar fi neschimbat…nu contează locurile pe care le-am vizitat, nu au valoare locuințele în care am trăit, totul își pierde semnificația în fața mamei și a îmbrățișării ei…acolo este acasă pentru mine, așa va fi mereu!

Ce am învățat de la ea? Multe lucruri…cele mai importante ar fi:

Am învățat că oricât de grea este viața poți găsi motive să zâmbești.

Am învățat că bogăția nu constă în ceva palpabil…din contră, bogăția este în sufletul nostru…

Am învățat că nu contează ce le oferi oamenilor, ci cum îi faci să se simtă…asta își vor aminti peste ani…

Am învățat că iubirea cere sacrificii dar nu cere nimic în schimb…atunci când iubești pui pe primul loc fericirea celuilalt.

Am învățat că un copil este o minune, nu o responsabilitate.

Am învățat să fiu om dar să nu cred în toți cei care se proclamă oameni…uneori te poți înșela!

Am învățat să fiu liberă, să am curajul de a spune ce gândesc…doar în acest mod poți fi real,autentic în viață.

Am învățat că banii nu pot cumpăra nimic esențial…că avem nevoie de puține lucruri pentru a fi fericiți.

Și cel mai important lucru…am învățat că pentru fericirea mea trebuie să merg până în Infern și înapoi, trebuie să lupt pentru ceea ce-mi face sufletul să radieze…dacă eu nu o fac nu o va face nimeni!

Adela Țintoș