“CHITILA FILM FEST”
FESTIVALUL DE FILM ÎN AER LIBER
“CHITILA FILM FEST”
“Chitila Film Fest” este un eveniment aflat la cea de-a cincea ediție, iar Fundatia Pretuieste Clipa este anul acesta partener organizatoric alaturi de Fundaţia Pro Chitila si Primaria Orasului Chitila. „Chitila Film Fest” este un festival de film organizat în memoria marelui actor Eusebiu Ștefănescu, prezent la prima ediție a festivalului. Actorul Eusebiu Ștefănescu a decedat în luna martie a acestui an.
Conceptul de “film în aer liber” este un concept extrem de popular în străinătate. Încă de la începutul secolului trecut, caravanele cinematografice mobile au avut succes în ţări precum Statele Unite, Australia, Statele Arabe, Japonia, Brazilia, Marea Britanie.
Prezența masivă a publicului la edițiile precedente (peste 20 000 de persoane în doar 3 zile de festival) și ecourile pozitive din presă confirmă locul bine fixat al festivalului în peisajul festivalurilor de film autohtone, cât și identitatea sa aparte, bine conturată, prin complexitatea secțiunilor incluse în programul evenimentului, dar și prin organizare. În cei 5 ani de existenţă, CFF a devenit un brand recunoscut pentru calitatea programelor prezentate, organizarea excelentă și atmosfera unică: apusul pe malul lacului Chitila; publicul aşezat pe malul din dreptul celor trei stejari seculari, simbol al rezistenţei din timpul celui de-al doilea război mondial, marcaţi pe hărţile militare ca ajutor pentru aterizarea avioanelor; invitații de excepție.
Scopul festivalului este acela de a încuraja curentele cinematografice nou apărute, dând credit noii generaţii de cineaşti români. CFF este un festival al viziunilor proaspete şi pline de imaginaţie, reunite într- un eveniment cultural de ţinută.
De asemenea, un aspect important al festivalului îl constituie prezentarea celor mai importante filme românești, capodopere cinematografice care au marcat istoria filmului românesc și nu numai.
Programul cuprinde:
SEARA 1 Proiectii ale filmelor inscrise in competitie la sectiunea “film documentar/reportaj”.
SEARA 2 Proiectii ale filmelor inscrise in competitie la sectiunea “scurtmetraj fictiune”.
SEARA 3 Duminica, 16 august 2015 va avea loc festivitatea de premiere a participantilor
Obiectivele principale ale Centrul Național al Cinematografiei sunt acelea de susținere și promovare a Filmul Românesc, încurajarea dezvoltării Cinematografiei și recâștigarea locului pe care aceasta îl merită în Cultura românească. Proiectul “Chitila Film Fest” se pliază perfect pe obiectivele CNC prin modalitatea inedită de prezentare și promovare atât a filmelor recunoscute de-a lungul timpului dar, mai ales, prin promovarea filmelor generației noi. Accesul gratuit la proiecțiile cinematografice ce vor fi prezentate la CFF oferă posibilitatea unei promovări mai intense în rândul tuturor iubitorilor de filme.
În continuare, Chitila Film Fest îşi propune promovarea artei cinematografice, prin prezentarea celor mai importante filme de scurt-metraj ale momentului, după criterii ce ţin de originalitatea subiectelor şi forţa imaginilor. Este un festival al viziunilor proaspete şi pline de imaginaţie, din care ne propunem să facem un eveniment cultural internațional.
Detalii: http://chitilafilmfest.ro/