Romeo si Julieta la Teatrul Masca
Emoţie în stare pură! Mişcare, gest, sunet
Pentru unii, ziua de Valentine`s Day înseamnă inimioare sau cine romantice, trandafiri și declarații de dragoste. Noi am ales să petrecem această zi… la teatru. Teatrul Masca ne-a oferit șansa de a vedea o piesă potrivită pentru aceasta, și anume „Romeo și Julieta”, în regia marelui maestru Mihai Malaimare.
Sătulă să văd piese clasice, interpretate în același mod, m-am bucurat mult să văd acest spectacol pus în scenă într-un mod unic. Un concept pe care nu l-am mai întâlnit până acum și foarte interesant, în care accentul este pus pe muzică, lumini, costume, decor și mișcare scenica și mai puțin pe cuvinte. Din punctul meu de vedere faptul că accentul nu a fost pus pe cuvinte nu a fost deloc supărător ci din contră, acest mod de interpretare inedit a reușit să mă capteze din primul minut al piesei.
Piesa este jucată în general pe linia tehnică a statuilor vivante, cu mișcări robotizate, frânte adeseori. Această tehnică este alternată cu lupte și dueluri scenice de mare excepție și dansuri schematice.
Povestea celor două familii importante ale Veronei, și anume Capulet și Montague este transpusă în stilul caracteristic Teatrului Masca, prin gest, pantomimă și expresie corporală, fără cuvinte. Doar în cea de-a șasea scenă, regizorul intervine cu replici muzicale și recitative pentru a atenționa că Lady și Lord Capulet vor să-si căsătorească fiica, pe Julieta cu Paris.
Prima scenă, cadrul în care a intrat Maestrul Mihai Malaimare, în rolul preotului Lorenzo a fost extrem de emoționantă: lumina difuză, muzica, costumul și decorul au reușit să mă ducă într-o altă lume, o lume a emoțiilor, a trăirilor interioare, o lume în care binele învinge întotdeauna.
Finalul a fost cel puțin la fel de emoționant ca și începutul și i-a aparținut tot Maestrului Mihai Malaimare.
Scenele de duel vazute de aproape au fost o adevărată încantare si tare mi-aş fi dorit sa fiu prezenta la repetiţiile acestor scene. Decorul ales pentru această piesă este unul minimalist. Scena este goală, iar lateralele sunt decorate cu oglinzi ce amplifică drama piesei. Fundalul este animat prin mișcarea luminilor și a elementului cu rol de simbol, proiectat pe panoul din spate al scenei și anume luna, simbolul îndrăgostiților.
Coloana sonoră, cu o linie modernă, realizată de Gabriel Bassarabescu, completează scenografia perfect.
Sanda Mitache, folosește la costumele actorilor și la machiajul acestora culoarea de bază – auriul. Ele au o linie uniformă și trimit către epoca de început a Renașterii. Doar personajeje principale sunt evidențiate, purtând costume diferite. Costumele, văzute de aproape sunt mult mai frumoase decât se văd în poza de mai jos.
Ceea ce este cu adevărat interesant este folosirea corului, distribuit în diverse roluri, ca executant al unor păpuși mecanice. Este intermediarul dintre actor și spectator si amplifica drama acestei piese prin mişcarile si gesturile actorilor. Jocul de excepție al acestora reușește să surprindă în toată grozăvia ei drama iubirii neîmplinite.
Principiile după care se ghidează echipa Teatrului Masca, grija pentru spectacolele pe care le pun în scenă, atenția pe care o acordă fiecărui detaliu în parte și faptul că au un stil aparte de a pune în scenă spectacole pe care mulți le-ar putea considera neconvenționale, sunt fascinante și mă fac să merg cu mare încredere și entuziasm, și cu alte ocazii la spectacolele și evenimentele organizate de Teatrul Masca.
RUXANDRA DIACONU
