Solstafir, Myrkur si Arstidir la București

Când te gândești la o marți seara de început de iarnă, nu iei tocmai în calcul posibilitatea unui concert de mare amploare. Dar cine e fan Solstafir s-a gandit sigur la seara de marți, 5 decembrie, timp de câteva luni. Metalhead a început să promoveze concertul de destul de mult timp, iar până la ziua zero, deja știa toată lumea ce planuri să își facă. Biletele au fost accesibile atât ca preț cât și ca timp/loc de achiziție, dovadă fiind numărul mare de oameni care s-au prezentat la eveniment. Concertul a avut loc la Quantic, o locație tot mai folosită de organizatorii de la noi, care e la îndemână, aproape de mijloacele de transport, suficient de mare cât să susțină un eveniment de talie medie și cu o atmosferă prietenoasă. Ca o paranteză, categoria de Golden Cirlce nu am înțeles-o niciodată acolo (deși s-au vândut mereu biletele). Oricât de mare ar fi, arată dubios să separi publicul în Quantic.

Pentru că tot suntem la categoria spațiu, ar fi fost drăguț dacă acele garduri din față ar fi fost date puțin mai în spate, pentru ca fotografii să poată să își facă treaba fără a-i deranja pe cei din Golden.

Deși ușile s-au deschis puțin mai târziu decât era anunțat inițial, concertele nu au suferit decalări semnificative. Marea mea uimire a fost numărul mare de oameni care erau acolo la prima trupă. Arstidir este o trupă de indie-folk din Islanda, înființată prin 2008, care împart scena destul de des cu Solstafir. S-au bucurat de un public care i-a primit cu căldură și cu un număr măricel de fani. Per ansamblu au sunat bine, cu mici excepții vocale care săreau puțin din piese. Un lucru care a fost ușor șocant a fost sunetul. Quantic nu e faimos pentru sunetul lui, clădirea fiind veche, cu o acustică cam proastă și de multe ori asta a scăzut din calitatea concertelor. Marți seara, însă, sunetul a fost ok. Puteai să auzi clar, fără să te apropi de scenă sau să rămâi fără timpane.

După ce Arstidir au încălzit atmosfera a urmat Myrkur. O artistă care are, în egală măsură, fani și hateri. Majoritatea părerilor pe care le-am primit înainte de concert au fost negative. Mulți o consideră supra-apreciată și nu găsesc ceva fascinant în muzica ei. Din fericire, cei prezenți erau fani, în mare parte, așa că a fost primită cu aplauze. Concertul a fost mai mult decât bun. Sunetul, luminile, vocea Amaliei, ventilatorul care îi dădea părul peste față, au construit ceva nu numai plăcut de ascultat dar și de urmărit.

Image may contain: one or more people
Photo credits: Carlos Funes

Piesele cele mai aplaudate au fost Ulvinde și Onde Born dar și cântecul din folclorul islandez de la final. Pe lângă concert în sine, nu s-a simțit vreo urmă de comunicare între trupă și public. Amalie a vorbit puțin, printre piese, a mulțumit și cam atât. Faptul că nu a prezentat restul membrilor din trupă a fost, din nou, un moment puțin self-centered. Știm toți că ea e imaginea trupei, dar nu trebuie să demonstreze ca poate să cânte doar cu negativ. Fără să îți dai seama, spațiul liber din Quantic devenea tot mai mic, spre inexistent. La bar și la merchandise erau cozi lungi iar lumea continua să intre.

Image may contain: one or more people, people on stage, concert, night and crowd
Photo credits: Carlos Funes

Pe când a început Solstafir puteai să avansezi doar prin coate și ”pardon”. Pentru a patra oară în România, islandezii nu par să se mai sature de noi. Și nici noi de ei. Un concert de aproape două ore, veritabil underground, fără cusur. Solstafir uimește nu numai prin evoluție, fiind o trupă de black metal la bază, ci și prin prezență. A existat comunicare între trupă și public, au fost multe aplauze și multă emoție. Piesele lor, deși par simple și liniare, sunt destul de greu de digerat. Ceea ce le oferă luxul unui public limitat dar devotat. Solstafir nu cântă în engleză iar români care știu islandeză nu par a fi mulți. Totuși, prin public am remarcat și foarte mulți oameni străini, veniți probabil din afară, pentru a-i vedea. Băieții știu cum să creeze atmosferă, atât prin prezența pe scenă, cât și prin luminile statice montate pe scenă, în dreptul fiecărui membru. Când s-a terminat, oamenii au rămas fie fascinați, fie pe loc. Cine a fost răbdător și nu s-a grăbit să plece acasă, a avut chiar o șansă să facă o fotografie cu unul din ei. Ca idee de ansamblu, toată seara a fost o reușită. Un fel de win-win. Congrats to Metalhead.

Recenzie de Adelina Sahlean

Print Friendly

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *