Explozie de teatru și artă la Timișoara- T4T și Manyfest

Se întâmplă ca o explozie. Un dublu festival adună în Timișoara peste 150 de tineri care se învârt, printre altele, între teatru, fotografie, grafică, dans. Timp de 10 zile se pregătesc, ca în ultima seară să devină împreună un fel de piedestal care demonstrează cine sunt ei: liceeni determinați să facă mult mai mult din pulberea artiștilor ce le tremură pe buricele degetelor.

diana-magureanu-2

 

Credit foto: Diana Măgureanu

Timișoara găzduiește anul acesta majoratul Festivalului de teatru pentru tineri T4T (acronim de la Theatre For Teenagers), caruia i s-a alăturat câțiva ani ma târziu Festivalul de Arte Vizuale Manyfest. Cele două sunt născute tot din mintea unor tineri, care au vrut să creeze un loc numai al lor, unde să experimenteze ce știe vârsta lor mai bine. Astfel, au pus cap la cap o tradiție locală și nu numai.  Participanții vin din orașe precum București, Suceava, Bacău, Botoșani, Piatra-Neamț, orașe în care tinerii se dezvoltă împreună, auto-didact, din punct de vedere cultural. În școli de obicei nu sunt învățați cum să fie cel mai bine artiști, iar din acest motiv în România s-au meșterit multe “spații” alternative în care ei să progreseze în acest sens. T4T și Manyfest fac din Timișoara, de 18 și respectiv 10 ani,  un hub activ și nemaipomenit pentru tinerii din toată țara.

diana-magureanu

Credit foto: Diana Măgureanu

Anul acesta, cele două festivale s-au desfășurat în perioada 21 august-1 septembrie. Spiritul AT4T a fost simțit la Casa Studenților, Piața Sf. Gheorghe, Piața Libertății, Parcul Botanic și Piața Operei, unde au avut loc spectacolele trupelor de teatru de liceeni, spectacole profesioniste, spectacolul de foc, flashmob-ul și Treasure Hunt-ul.

maria-diana-popescu-2

Credit foto: Maria Diana Popescu

Deschiderea noii ediții s-a întâmplat la Casa Tineretului, unde participanții au fost primiți cu momente pregătite de organizatori. Au fost conectați la ce va înseamna experiența de anul acesta și au făcut cunoștiință cu mentorii lor. Tinerii pasionați de teatru vin la festival cu trupele din care fac parte, iar îndrumați de trainer, realizează împreună un spectacol de teatru de maximum o oră care va fi prezentat în penultima seară în fața publicului, pornind de la obiectele câștigate în urma unei licitații ad-hoc. Anterior, iau parte la trei zile de masterclass-uri pe diferite specializări (regie, dramaturgie, teatru-dans, improvizație, pantonimă, circ etc.), susținute de persoane care au ca ocupație aceste domenii.

iulia-pal-2

Credit foto: Iulia Pal

Festivalul se desfășoară sub forma unui concurs. Fiecare spectacol este apreciat de către un juriu profesionist, format din Claudia Ieremia, Radu Nica și Mădălina Ghițescu. La această ediție, trupa desemnată câștigătoare a fost In The Spot Bacău, care a tras un semnal de alarmă cu privire la problemele întâmpinate la nivel mondial, motivul întregului spectacol fiind bomba nucleară de la Hiroshima, și modul în care sunt tratate în media. Dintre spectacolele care mi-au plăcut, se numără și cel al trupei Nobody s Group. Au pus în scenă tabloul unei familii terifiante și neobișnuite, dar foarte distractivă prin referințele dulci la scene și personaje clasic-morbide, pe un fond muzical Cei de la A.C.T. Bacău au construit o petrecere în pijama electrifiantă, puțin parodică a modelului modern, american. Teatrul Pi, având ca suport un disc de vynil, au călătorit în timp prin muzică și dragoste.  De asemenea, se oferă premii și actorilor care au avut reprezentații convingătoare și puternice.

iulia-pal-3

Credit foto: Iulia Pal

Participanții de la Manyfest sunt înscriși la două secțiuni separate: fotografie și grafică. Pe tot parcursul festivalului, învață regulile de bază și realizează propriile creații, în final jurizate și premiate. Cei înscriși la grafică discută cu membrii trupelor de teatru și le creează afișele pentru spectacole, îmbinând astfel două viziuni diferite. Trainerul care a avut în mâini secțiunea fotografie a fost Flavius Neamciuc, iar de grafică s-au ocupat Silvana Frînculescu și Bidica Emanuela.

iulia-pal

Credit foto: Iulia Pal

La festival, participanții se simt cei mai importanți. Li se  transmite o stare care îi impulsionează să facă totul foarte bine pentru că simt că nu e nimic rău în a greși. Iar pe scenă sunt foarte buni, explozibi de buni. Fotografiile și desenele pe care le fac demonstrează aceeași idee. Sunt buni pentru că își doresc să fac asta și se dedică în mod puternic.

maria-diana-popescu

Credit foto: Maria Diana Popescu

T4T și Manyfest se simt ca niște spații recreative, asemănătoare unor tabere care nu depind de reguli, dar care primesc și împart energii, idei și câteva certitudini care ne trebuie nouă, tinerilor, foarte mult. Cel mai important la astfel de evenimente mi se pare felul cum se reușește să se adune esența artei, asaltului tinereții, specificul unor comportamente pro-active. La Timișoara se întâmplă ca o explozie a tuturor deodată, iar efectul, clar, copleșitor. Până data viitoare, participanții rămân într-un fel de amorțire, care le confirmă faptul că cel mai bine se trăiește la festival.

Fotografiile au fost realizate de participanți în cadrul atelierului de fotografie Manyfest. 

Articol scris de Diana Smeu

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »