Cum menținem starea de wellbeing când suntem aproape tot timpul în casă? Am selectat cateva idei pentru petrecere timpului liber la domiciliu cu atenționarea că starea de bine pornește în primul rând de la un nivel personal de conștiință.

Situația actuală, de îngrădire a mișcării și interacțiunilor aduce multe schimbări în stilul de viață, care ne influențează atât de mult dispoziția. Pentru majoritatea oamenilor starea de bine este determinată de mediul exterior, definit la rândul său de stimuli și de acțiuni. Însă, ideal este să știm cum să cultivăm liniștea și bucuria indiferent de situația prin care trecem. În acest sens starea noastră depinde de nivelul de conștiință sau de mentalitate. Nu întâmplător se spune să avem grijă în primul rând la ceea ce gândim, la credințe și apoi la obiceiuri.

Viața nu este roz, pozitivismul absurd nu este o soluție, dar o poziționare corectă față de evenimente ne ajută să înțelegem că nimic nu este atât de rău precum pare. Există de exemplu niște mici rozătoare, numite porcușori spinoși. Aceștia adoră să stea în grup, îngrămădiți, însă nu reușesc atât de ușor din cauza spinilor dureroși la atingere. Sunt nevoiți să își găsească de fiecare dată distanța potrivită pentru a sta împreună fără a se răni.

Distanța potrivită este o sintagmă definitorie a prezentului. Este importantă în primul rând raportarea la lucrurile din jurul nostru. Atât dependența, cât și ignoranța lucrează în defavoarea noastră, pe când observarea și participarea asumată la jocul vieții întrețin liniștea. Starea profundă de bine este un proces care presupune autocunoaștere, acceptare și disciplină la toate nivelurile ființei noastre. Toate presupun confruntarea cu sine însuși.

Există însă și numeroase modalități care ajută la cultivarea stării de bine în funcție de preferințele culturale. Mai jos propunem câteva resurse la îndemâna tuturor pentru cultivarea bunei dispoziții:

Filme pentru pasionații de artă și documentare;

Biblioteca virtuală Humanitas cu acces liber;

Plimbări prin muzee virtuale;

Unteatru și scene internaționale precum Teatrul Național din Marea Britanie sau The Metropolitan Opera of New York;

Cursuri de pictură pentru dezvoltarea creativității;

Evenimente online oferite de Sheida & Stories – Charity Coffee Shop, o cafenea socială care redirecționează profitul către Fundația Inovații Sociale Regina Maria;

Peste 100 de cursuri online gratuite de sport.

Să nu uităm că istoric vorbind trăim perioada cu cele mai multe opțiuni și există numeroase modalități de întreținere a stării de bine. Echilibrul pornește din noi și poate fi susținut de o mulțime de activități, fie ele practice sau artistice.

Print Friendly

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *