Cum ne-a schimbat timpul?

Uneori este greu să vorbești despre prietenii, mai ales dacă ele durează de ani de zile. Poate te-ai obișnuit cu ele, ești convins că mereu vor exista și uiți să le mai acorzi atenția și importanța necesară.

Aud din ce în ce mai des că, nu există prietenie între o fată și un băiat, este posibil, nu contrazic, las doar realitatea să o facă. De când ne cunoaștem? De ani de zile, de pe vremea când cărțile noatre de identitate erau încă proaspete, acum avem 23 de ani, ani care s-au scurs fără să ne dăm seama, ani în care am continuat să ne acceptăm, să ne înțelegem, să ne sfătuim, să devenim mai buni, să ne consolidăm prietenia.

Gândindu-mă la anii de liceu, nu există zi, în care figura lui să nu intervină, să nu-mi zâmbească , să nu mă enerveze, să nu ne tachinăm. Anii de facultate îmi reamintesc de momentul în care, amândoi plecați de acasă, într-un oraș nou, ne-am ajutat, am fost acolo când celălalt a avut nevoie necondiționat. În prezent, ne ocupăm cu ce ne place, într-un domeniu în care suntem chiar buni, uneori stăm și povestim cum că nu ne așteptam ca viața să ne aducă aici, mereu îi spun că sunt mândră de el, și da, chiar sunt! Știu că știe, știu că îi place să i se spună, dar ce mai știu cu siguranță e că oriunde ne-ar duce viața prietenia dintre noi nu se va schimba. Nu am înțeles niciodată cum putem fi atât de diferiți și totodată atât de asemănători,  trebuie să recunosc, invidiez carisma lui, puterea ce o are când este înconjurat de oameni, nu-mi amintesc să fi existat un moment în care să nu aibă cuvintele la el, mereu cu zâmbetul pe buze, întotdeauna săritor, privirea lui te face să ai încredere, parcă involuntar te asigură că va fi bine! Muntele de om, cu zâmbet de copil a crescut, nu mai este liceanul pasionat de sport cu glumele în dotare, nici studentul petrecăreț și dezordonat, a devenit omul responsabil, glumeț și calculat, care apare în fața celorlalți la costum, cu agendă, pus pe fugă din cauza programului prea încărcat. Mereu îl privesc amuzată când făce cunoștiință cu angajații, mă amuză modul în care este privit, cu respect, cu seriozitate, asta mă face mândră, colegul din dreapta mea din liceu a ajuns acolo unde îi este locul, chiar dacă în inima mea este același căpiat cu păstrungă.

Fiind jurnalist, plăcându-mi atât de mult cuvintele și cunoscând puterea lor mi-am dorit să realizez un interviu despre omul care este acum, Alex. În realitate mi-am dorit să pot da viață imaginii pe care eu o am despre el. Interviul este compus din 10 întrebări, la care Alex a răspuns, ceea ce m-a frapat a fost sinceritatea cu care a spus lucrurilor pe nume.

17311664_1433241896706763_1142552062_o

I-am arătat întrebările și în acel moment a zâmbit: “Știi că mă pui în dificultate! Nu-mi place să vorbesc despre mine…dar să încercăm!” Știam acest aspect, tocmai de aceea am insistat pe întrebări personale, care să-l facă să fie el pur și simplu! După ce am primit răspunsurile, am rămas impresionată, era același om, cu aceleași visuri și dorințe, dar cel mai bine vă las pe voi să-l cunoașteți:

Adela: Cum crezi că te percep cei din jur?

Alex: O primă impresie a celor din jur este aceea că sunt mult prea rigid, rece, serios. Ulterior, se dovedește că aparențele înșeală. Sunt un tip glumeț, sper să fiu perceput ca atare!

Ad: Alege 5 cuvinte care te reprezintă.

Al: Ambițios, punctual, serios, coerent, uituc.

Ad: Cum te vezi peste 10 ani?

Al: Cu o familie frumoasă, nu mai mult de doi copii, locuind în România și având o carieră frumoasă în spate.

Ad: Ce apreciezi la o primă impresie, în ceea ce-ți privește interlocutorul?

Al: Inteligența! Îmi place să pot discuta cu oamenii pe care îi întâlnesc!

Ad: Prima întâmplare amuzantă ce-ți vine în minte în legătură cu mine.

Al: Nu este una singură care să îmi vină în minte, însă cu siguranță era amuzant de fiecare dată când, pe parcursul liceului, copiam de la tine și primeam o notă mai bună!

Ad: Ce te atrage la locul de muncă?

Al: Echipa din care fac parte, faptul că, surprinzător, am rezultate și faptul că mereu cunosc oameni noi.

Ad: În ce mod te-a schimbat locul de muncă?

Al: M-a responsabilizat, m-a maturizat, am învățat multe lucruri, am dobândit multe abilități și nu în ultimul rând, fizic, mi-au apărut mult doritele fire albe!

Ad: Unde te vezi la bătrânețe?

Al: În niciun caz în orașul actual, în București. Mult probabil o să fiu în cel mai liniștit oraș pe care o sa îl îndrăgesc până atunci. Dar, această “bătrânețe” nu mi-o doresc prea curând, sunt bine deocamdată!

Ad: Dacă ar fi să ai o super-putere, care ar fi aceea?

Al: Mi-ar plăcea să pot să citesc gândurile! E simplu, astfel aș putea să știu cum face Gates bani, cum bătrânii merg încă de mână pe stradă, cum copiii aleargă mereu fără să obosească, cum directorii suportă stresul și mai ales ce gândesc femeile (la volan în special)!

Ad: Ce contează mai mult? Cariera sau viața personală?

Al: Ambele sunt, în egală măsură, importante! Îmi place ideea de a avea o carieră frumoasă, dar urăsc să știu că a trecut o zi în care nu am făcut nimic altceva în afară de serviciu. Încerc să le îmbin cât se poate de armonios!

Prin aceste rânduri mi-am dorit să-i mulțumesc, pentru că nu o fac prea des, să-i mulțumesc pentru modul în care mă suportă chiar dacă sunt uneori “șocată“!

Și… amice nu uita, întotdeauna o să fiu acolo când este nevoie… pentru că de ce nu, și cel mai puternic om are nevoie de prieteni!

Material scris de Adela Ţintoş

Print Friendly

1 thought on “Cum ne-a schimbat timpul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *