Cu Ioana Vighi despre Hyperliteratura și despre traduceri

11822767_1041828559193108_1240416866264608295_n

Sursa foto: https://goo.gl/N59uwe

Ioana Vighi este content manager la Hyperliteratura, revistă online pentru pasionaţii de cărţi, scris şi literatură. Absolventă a Facultății de Litere, Teologie și Istorie a Universității de Vest, Timișoara, specializarea Traductologie literară (engleză-franceză), lucrează ca traducător. Este autoarea a numeroase articole pe Hyperliteratura și a numeroase cronici de carte. Ioana împărtășește cititorilor Art Out din experiența ei de traducător, dar și câte ceva despre începuturile Hyperliteratura și despre proiectele pe care le are în derulare.
Elisa Maxim: Cum s-a născut pasiunea pentru limbi străine și pentru scris? Ce v-a atras cel mai mult la universul acesta al cuvântului?
Ioana Vighi: M-am născut într-o familie cu asemenea înclinații (tata e scriitor și mama, bibliotecară), deci ar putea părea destul de simplă și evidentă calea. Însă eu am urât literatura. De fapt, am început s-o urăsc de pe băncile școlii pentru că am perceput-o ca pe ceva livid, dezumanizat ce nu avea legătură cu viața. Și le mulțumesc pentru asta profilor de română pe care i-am avut, căci, așa cum am mai zis-o de câte ori am avut ocazia, ura față de literatura lor m-a făcut să trăiesc mai târziu literatura mea cu toți porii. Nu am avut niciodată o memorie bună și era frustrant că nu izbuteam să țin minte comentariile profesorilor sau poeziile. Luam întotdeauna cele mai mici note. Ba chiar am fost pe picior de corigență. Literatura vie și pulsatilă am descoperit-o abia când am scăpat din încorsetarea academică. Când am putut efectiv să respir și să aleg să citesc. Din secunda în care mi-am dat seama că am libertatea asta, m-am îndrăgostit de cărți cum te îmbolnăvești de maladii irecuperabile. Ceea ce a dus, cumva firesc, și la viciul de a scrie despre ele.

E.M: Spuneți-ne câte ceva despre începuturile dumneavoastră în cariera de traducător. Care este traducerea de care sunteți cea mai mândră?
I.V: Nu am început cu dreptul în această meserie. Deși am terminat la Facultatea de Litere din Timișoara, secția Traductologie, asta n-a însemnat nimic (cum mai nicio facultate nu mai înseamnă nimic astăzi), nu m-am simțit deloc pregătită și nu știam pe unde s-o apuc. Efectiv, am avut senzația că plonjez în gol pe întuneric. Din prima carte pe care am tradus-o (nici nu mai rețin titlul) am făcut o varză. Dar chestia asta m-a ambiționat. Îmi plăceau cărțile prea mult. Îmi doream de fapt, cumva, să iau parte la conceperea lor și, ca traducător, ai sentimentul acesta – că iei parte la creație. Apoi, treptat, am învățat tot mai multe tehnici, mi-am descoperit propriul stil de a traduce. Și nu, nu am tradus până acum atât de multe cărți, ocupându-mă în primul rând de Hyperliteratura. Am tradus în schimb multe articole sau editoriale literare sau cu tematici literare, scrisori ale autorilor sau discursuri. Mi-au plăcut cel mai mult pentru că se apropiau cel mai tare de literatura pe care mi-aș fi dorit s-o traduc. Iar cartea de care sunt foarte mândră a apărut la Editura Univers, „Lanțul de crime”, de Meg Gardiner. Sunt extrem de mândră și de traducerea din „Erewhon” (Samuel Butler) – „The Book of the Machines”/„Cartea mașinăriilor” apărută în nr. 12 al revistei „Poesis Internațional”.

aSursa foto: https://goo.gl/UbmQrt

 

E.M: Ce calități ar trebui să aibă un bun traducător?
I.V: Răbdarea. Adică acea răbdare de a descoperi autorul pe care urmează să-l traduci. Necesitatea unei înțelegeri exhaustive (atât biografia, cât și operele), pentru că dacă nu pătrunzi până în ultima moleculă a existenței acestuia, nu îl traduci pe el, ci creezi o altă operă.
Să fie dispus la obsesii. Obsesii pentru cuvântul potrivit, obsesia pentru acea nuanță aproape imperceptibilă pentru cititorul obișnuit. Obsesie atunci când intuiția/experiența îi spune că o frază nu e expresia completă și curată a ceea ce intenționase autorul în limba sursă.
E.M: Știm că această profesie necesită o doză însemnată de creativitate. Prin ce alte trăsături se disting traducătorii literari?
I.V: Cred că traducătorii literari trebuie să citească mult. Cred că trebuie să aibă un vocabular amplu al limbii române, în cazul de față. O ușurință, o flexibilitate și un ludic al limbii, al frazeologiei. Imaginație. Să știe când e cazul să ia o pauză și să respire. Să nu privească traducerea unei cărți ca pe o corvoadă funcționărească, pe care să o îndeplinească într-un stil mecanic și detașat. Dacă o carte pe care ai tradus-o nu te-a lăsat la finalul ei vlăguit și sfârșit, înseamnă că nu ai dat tot din tine.
E.M: Care sunt dificultățile meseriei? Dar momentele frumoase?
I.V: Pentru mine, momentele cele mai dificile sunt cele în care mă opintesc de expresii pe care simt că nu le pot pătrunde până la capăt, unde simt că există potențialul unei formulări care să redea și mai fidel și autentic intenția auctorială. Atunci mi se întâmplă să iau o pauză chiar și câteva zile, dacă e necesar. Îmi ocup mintea cu lucruri diametral opuse și se petrece în tot acest timp un soi de limpezire, de așezare a sensurilor în capul meu. Iar cele mai frumoase momente sunt cele în care, recitind pasaje, mă bucur de izbutirea lor.
E.M: Cum vedeți relația dintre traducători și editurile din România?
I.V: Din fericire, eu nu am avut până acum incidente neplăcute, deși sunt la curent cu toate problemele și cazurile editurilor care nu și-au plătit cu anii traducătorii. Am avut însă senzația, când am pornit pe acest drum, că de foarte multe ori, rolul traducătorului se situa la poli opuși: fie era un rol bagatelizat, considerându-se că „oricine știe o limbă peste nivel conversațional, este capabil să traducă”, fie, dimpotrivă, că doar câțiva traducători sunt capabili să traducă autori bine cotați, celorlalți traducători mai puțin experimentați neoferindu-li-se prea multe șanse să arate ceva. Evident, niciuna dintre aceste preconcepții/mentalități (care s-ar putea să fie percepții subiective, în definitiv) n-ar trebui să pună cuiva opreliști dacă vrea să traducă, mie nu mi-au pus.
E.M: Credeți că traducătorul este și el, la rândul lui, un autor?
I.V: Părerea mea este că traducătorul trebuie să aibă în primul rând o fibră scriitoricească în el. Măcar ceva elementar, măcar să se lase sedus de ideea de a scrie, dacă n-are deja un manuscris ascuns prin vreun sertar. Nu cred că se poate altfel. Sau se poate, dar cartea tradusă doar se va apropia de forța originalului, fără să-l atingă cu adevărat.
E.M: Ce tip de literatură preferați?
I.V: Îmi place mult de tot ficțiunea. Ador literatura rusă și central-europeană.
E.M: Ce autori v-ar plăcea să traduceți în viitor?
I.V: Visez încă de la început să ajung să traduc mari autori americani sau englezi contemporani și nu numai. De la Kurt Vonnegut, Toni Morrison, Ian McEwan etc.
E.M: S-a întâmplat să dați peste traduceri literare de slabă calitate? În ce „capcane” cad cel mai des traducătorii?
I.V: Mi s-a întâmplat de multe ori să dau peste cărți cu o traducere mai slabă. Și pentru că e defect profesional, în secunda în care conștientizez asta, tot șarmul cărții se duce naibii. În loc să mă concentrez și să mă las absorbită de întâmplări și de atmosferă, încep să întrezăresc țesăturile, mecanismele și motorașele din spatele textului. Tehnica, adică. Iar cel mai des întâlnită capcană ar fi topica forțată. Așezarea nenaturală a cuvintelor în frază după modelul limbii sursă sau alegerea unor sinonimii mai adecvate contextual limbii sursă decât limbii țintă. Când citești, nu trebuie să-ți dai seama că acea carte a fost tradusă.
E.M: Sunt traducătorii invizibili? Simțiți că le este apreciată munca?
I.V: Nu cred că sunt invizibili. Se cunoaște foarte bine faptul că traducătorii nu traduc doar cărți, ci în primul rând culturi. Sunt puntea de legătură fără de care dialogul între marile civilizații ar fi fost nu doar enorm sărăcit, ci – oricât de patetic sună – întregul destin al omenirii ar fi fost de-a dreptul tragic. Nu-mi imaginez lumea fără un Tolstoi tradus, de exemplu.
E.M: Cum a luat naștere revista Hyperliteratura?
I.V: Proiectul nostru a fost lansat oficial în februarie 2012 din nevoia tot mai stringentă pentru un altfel de asemenea proiect literar. Site-ul a existat anterior, prin 2005, în forma Hyperliteratura.reea.net, sub conducerea poetului Marius Ianuș, fiind mai degrabă un atelier literar.
E.M: Cum simțiți că a evoluat de-a lungul timpului?
Revista noastră a devenit în scurt timp una dintre cele mai citite publicații online de cultură din țară. De la bun început ne-am stabilit obiectivul de a fi cei mai buni sau de a nu fi deloc.
Visul meu legat de Hyperliteratura a fost să-mi pot câștiga banii citind și scriind despre cartea pe care am citit-o. Asta e patima mea primă și ultimă. Și îmi doream ca cele scrise de mine sau colegii mei de pe Hyperliteratura să aibă forța necesară să zguduie. Să-i facă pe oameni să intre într-o librărie. Să ridice cartea aia de pe noptieră care a zăcut acolo poate de luni bune, neatinsă. Să stârnim nanosecunda aia de curiozitate de la care poate porni orice sete de cunoaștere (nu doar într-ale literaturii).
Și acum iată-ne că putem. Suntem citiți de peste 110.000 de oameni lunar care abia ne așteaptă materialele, peste care dăm în persoană în librării și care țin să ne mulțumească pentru tot ce facem, pentru recomandările noastre care de multe ori le schimbă profund percepțiile, avem un sponsor de zile mari, Cartepedia, avem în pregătire concursuri și campanii etc. Stay tuned.

 

E.M: Care sunt cele mai importante proiecte/campanii pe care le-ați derulat în cadrul Hyperliteratura? La cel fel de proiecte/campanii să ne așteptăm în viitor?
I.V: Cel mai important și de amploare proiect de până în acest moment este cartea noastră „69 de motive stupide ca să te apuci de citit”, apărută la Editura Adenium anul acesta.
Ne mândrim cu ea, este un ghid util pentru cei interesați de literatură, la începutul formării unei biblioteci (și a unei culturi generale vaste), și în același timp o carte savuroasă pentru cunoscători, pentru împătimiții cititului, care vor găsi cu siguranță viziuni proaspete asupra cărților, alături de titluri și autori noi.
Recent, am demarat în luna septembrie, pe Facebook, #hypergramatica, o campanie de atenționare a publicului asupra unora dintre cele mai frecvente greșeli de limba română, care a atins aproape 1 milion de utilizatori și se bucură în continuare de multă atenție. De asemenea, am avut și o serie de articole „altfel” pe tema bacalaureatului și programei pentru bac la limba și literatura română, care au avut parte de un succes răsunător. Am avut și avem în continuare nenumărate concursuri prin care îi provocăm pe cititori, am pus la cale anul trecut – și cel mai probabil și anul acesta o vom face – campania „Gașca ta literară”, menită să strângă laolaltă cât mai mulți cititori și pe prietenii lor, pe care i-am premiat cu 20 de titluri noi-nouțe.

69-featuredSursa foto: http://goo.gl/qlrSZB

E.M: Ce vă inspiră în alegerea temelor pentru articolele Hyperliteratura?
I.V: Orice, numai să nu-mi propun asta. Pot să mă aflu oriunde, să fac orice. Am cea mai mare inspirație pentru content când nu stau la calculator. Când nu mă aflu în zona asta de confort și când îmi golesc mintea de tot ce are legătură cu această sarcină. La o bere pe o terasă, de exemplu, în aer liber efectiv „mă trăsnește” o idee, o temă. Însă mai niciodată când sunt prea prinsă în realitatea imediată.
E.M: Sunteți autoarea unui număr însemnat de cronici de carte. Ce vă stârnește cel mai mult curiozitatea și admirația la un volum?
I.V: Înainte să mă apuc de o carte, am reflexul, să-i spun, de a citi cronici ale cărții respective. Mă interesează cel mai tare recenziile scrise de autori altor autori, nu critici.
Apoi, de multe ori, scriitorul cărții respective este cel care îmi spune să mă aștept sau nu la o carte calitativă. Sunt foarte curioasă când e vorba de un autor despre care nu am auzit. Îmi place mult să descopăr.
Dezavantajul e că nevoia asta de a descoperi nu mă lasă să zăbovesc prea mult asupra mai multor opere ale aceluiași autor care îmi place, simțind nevoia permanentă de a căuta noi și noi nume bune.

Interviu realizat de Elisa Maxim

Print Friendly

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *