Coma – Lansare Album Orizont

Pe 26 noiembrie, după 10 ani de aşteptare, Coma au lansat un album nou:Orizont.

Concertul a fost anunţat de către organizatorii evenimentului, Dark Side Booking Academy, de maimult de 6 luni, iar înziua concertului s-au vândut ş iultimele bilete.

Evenimentul aînceput destul de devreme, porţile s-au deschis la ora 16:00, iar prima trupă, Unflicted,a urcat pe scenă cu câteva minute după ora 17:00.Această formaţie de alternative-metal a fost cea mai mare surpriză pentru mine.Băieţii au făcut un show plin de energie şi au reuşit să mobilizeze publicul chiar de la prima piesă. Înca nu fusesem foartemulţi, insă toţi cei care au ajuns mai devreme s-au distrat.

După Unflicted, au urmat cei de la trupa Tragic cu un show total diferit faţă de cei anteriorilor, dar la fel de energic.
Înainte de concertul Roadkill Soda, ne-am strâns dejaîntr-un număr mai mare şi atmosfera a început să devină din ce în ce mai bună.A fost prima dată când i-am văzut live şi mi-au lăsat o prima impresie destul de plăcută.

Trupa următoare, HVNDS, a cântat mai puţin dar în câteva minute au reuşit să facă un show deosebit, combinând cu success mai multe stiluri, printre care şi pop, rock, alternative metal şi electro.

Ultimii în deschidere la Coma au fost Diamonds Are Forever, o formaţie ceva mai cunoscută de către iubitorii underground.Am sărit, am cântat, am dat din palme aproapepe toata durata concertului, a fost o încălzire perfectă pentruce a urmărit.

Dupăora 22:00, Arenele Romane erau 100% pline şi toată lumea aştepta cu nerăbdare să înceapă concertul Coma. Băieţii cu siguranta nu se aşteptau la un crowd atât de mare, fiind foarte surprinşi şi emoţionaţi,ceea ce au şi spus de mai multe ori în timpul concertului.
Showul a început cu noua piesă Orizont, a cărui videoclip a fost lansat doar cu o zi înainte, dar chiar şi aşa, după cum ne-am obişnuit la concertele Coma, publicul a cântat toată piesa împreună cu soliştii.

Însetlist au fost atât şi piese noi cât şi vechi, care sunt deja clasice la concertele Coma.

Indiferent de melodie s-a aplaudat aproape în continuu, iar la cele maimulte dintre piese s-a cântat chiar atât de tare încât s-a auzit publicul la fel de bine ca şi soliştii. Am mai fost de câteva ori la Coma, dar atat entuziasm nu am mai văzut din partea publicului. Mulţi strigau că în momentul respectiv Arenele Romane era “Celmaifrumosloc de pe pământ’’.Interacţiunea trupei cu fanii a fost una perfectă,ceea ce a făcut show-ul mult mai deosebit. Am cântat ‘la mulţi ani’ oamenilor prezenţi care îşi sărbatorau ziua, am sârit împreună, am cântat împreună, am făcut până şi Mannequin Challenge-ul.

Foarte mulţi au făcut crowdsurfing, au participat la circle pit, la wall of death şi la alte momente tipice la concertele Coma.

Aşa cum ne şi aşteptam, concertul s-a încheiat cu piesa ’Căntă-mi povestea’, căntată mai mult de fani.

S-a văzut că băieţii s-au bucurat cu adevărat de fiecare moment şi au fost mai mult decat recunoscători pentru acea seară foarte reuşită.

Au fost foarte multe momente unice şi oameni dedicaţi atât pe scenă cât şi în public, oameni care dovedesc faptul ca Coma este una dintre cele maibune trupe din România, care a ajuns să fie apreciată aşa cum merită, si anume cu un show sold-out la Arenele Romane.

Recenzie de Eszter Kovacs

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »