Arhiva categoriei: Art Out prezinta

Banner Asociatia Art Out

Campania de 2% pentru Asociația Art Out

Redirecționează 2 % din impozitul pe venit pentru Asociația Art Out

 Alege să sprijini arta, cultura și educația! 

 Anual, avem ocazia de a ne implica activ în dezvoltarea comunității.

Dacă direcționezi 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, poți susține proiectele Asociației Art Out dedicate tinerilor artiști, industriilor creative, profesioniștilor și iubitorilor artei și culturii.

 Din ianuarie 2011 și până în prezent, proiectul Art Out a adunat rezultate deosebite, oferind reale oportunități de formare personală și profesională pentru sute de voluntari Art Out din București, din țară și din străinătate. Pentru că Art Out reprezintă un proiect unic la nivel național.

Peste 160.000 de persoane au beneficiat până acum de informare corectă, materiale jurnalistice de calitate, cele mai bune recenzii, interviuri, eseuri, documentare, anchete și reportaje, având posibilitatea de a citi gratuit revista Art Out, publicație dedicată artelor, arhitecturii, patrimoniului și restaurării.

Peste 150.000 de persoane au beneficiat până acum de cele mai noi și interesante materiale jurnalistice, cu recenzii, interviuri, eseuri, documentare, anchete și reportaje, având posibilitatea de a citi gratuit revista Teen Art Out, publicație culturală dedicată tinerilor, pentru a-și urma visele și a avea puncte de plecare în dezvoltarea personală.

Zilnic, prin platformele de care dispunem (rețele sociale și blog), informăm peste 11.500 de persoane, aducând știri, analize, sinteze, interviuri, recenzii și recomandări din domeniile de interes general: artă, cultură, educație, societate, politică, economie, relații internaționale, evenimente, divertisment etc.

Oferim continuu oportunități de educație informală și nonformală, organizate atât în București, cât și în țară: cursuri, ateliere, workshopuri și traininguri pentru copii, tineri și adulți. Acestea vizează domenii diverse: artă și istoria artei și a arhitecturii, comunicare și branding personal, leadership și dezvoltare personală, public speaking, scrierea și managementul proiectelor, organizare de evenimente etc.

Aducem arta și cultura mai aproape de public, promovând tinerii artiști, dialogul între generații și interacțiunea directă între public și reprezentanții scenei culturale contemporane.

Pe scurt, despre Asociația Art Out

Asociația ART OUT este o organizație non-profit, non-guvernamentală și independentă, creată cu scopul promovării culturii și artei. Acțiunile asociației vizează sectoarele formativ-educațional, social, cultural-științific, artistic, sportiv și de tineret. De-a lungul timpului, Art Out a organizat:

  • Expoziții de arte vizuale
  • Concursuri de artă
  • Concerte și party-uri
  • Cursuri, ateliere, traininguri și workshopuri
  • Conferințe și sesiuni de comunicări științifice
  • Evenimente festive – premiere și Gala Art Out
  • Evenimente caritabile

 Alege să sprijini arta, cultura și educația! 

Redirecționează 2 % din impozitul pe venit pentru Asociația Art Out

 Prin direcționarea celor 2 % către asociație,sprijini cultura și accesul tinerilor către artă și către oportunități de educație și, totodată, sprijiniți dezvoltarea proiectelor editoriale – Revistele Art Out și Teen Art Out și platforma de informare Art Out Lounge.

Vom putea astfel să continuăm activitățile și proiectele noastre, pentru a oferi formare profesională pentru generațiile de voluntari Art Out; cursuri, workshopuri și traininguri de cea mai bună calitate; știri și materiale de presă scrise profesionist, echilibrat și echidistant; proiecte și evenimente culturale de amploare, de reală utilitate.

Cum te poți implica?  E simplu:

- completează Formularul 230 (dacă în 2016 ai avut venituri din salarii și pensii) – îl găsești aici -

http://artout.ro/reviste/230%20(1).pdf 

Durată de completare: 4 minute. Motivul colectării informației: Informațiile colectate sunt necesare direcționării sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii. 

- completează Formularul 200 – dacă în 2015 ai realizat venituri (și) din activități independente (profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală, chirii).

Formularul: http://artout.ro/reviste/200%20(1).pdf

Durată de completare: 7 minute. Motivul colectării informației: Informațiile colectate sunt necesare definitivării impozitului anual pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice.

Notă: Se declara următoarele categorii de venituri: a)activităţi independente; b)cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă; c)activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; d)piscicultură şi/sau silvicultură; e)transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare; f)jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice că urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker; g)alte surse, pentru care contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiei. Depun declaraţia şi persoanele cu handicap scutite de impozit dacă realizează aceste venituri. Prin formularul 200, pot direcționa 2 % și cei care dețin PFA.

 

Completează formularul urmărind instrucțiunile de la finalul documentului descărcat (datele Asociației Art Out sunt precompletate).

Formularul completat poate fi depus până la data de 25 mai 2017 inclusiv la una din variantele:

- Voluntarilor Asociației Art Out, dacă ai mai multe formulare strânse de la familie și prieteni. Contactează-ne la 0747060128 sau la asociatie@artout.ro și găsim o soluție împreună.

- Administrația Financiară (ANAF) de care aparții, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată

- sediul Asociației Art Out (adresa -  Calea Vitan nr. 109, București, cu un telefon în prealabil), urmând ca formularul să fie depus de către noi la ANAF

- Folosind serviciul ANAF “Spaţiul privat virtual”.

 

Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donație privată și nu costă nimic. Dacă acești 2% nu sunt redirecționați, banii rămân statului.

 

Datele de identificare ale Asociației Art Out sunt:

Denumire entitate non-profit: Asociația Art Out

C.I.F.: 36087831

Cont: RO24BTRLRONCRT0340140201

Banca Transilvania, Agenția Vitan, București

 

Îți mulțumim că susții Art Out!

- Asociația Art Out – www.facebook.com/ArtOutAssociation

- Revista Art Out – www.facebook.com/artoutmagazine

- Revista Teen Art Out – www.facebook.com/Teen.Art.Out

- Art Out Lounge – www.facebook.com/artoutlounge

 

wordle_art_blogs

Top bloguri de artă, design şi arhitectură de urmărit (partea I)

Fie că e vorba de pauza de cafea, în timpul micului dejun, seara în fotoliul moale după o zi obositoare, oricare ar fi momentul ne place să ne relaxăm în fața monitorului ”răsfoind” paginile internetului căutând inspirație sau delectându-ne simțurile cu imagini frumoase. După studierea unor topuri realizate de visualnews.com, lifeofanarchitect.com și independent.co.uk, am făcut o compilație de bloguri de artă/design și arhitectură care au părut relevante și captivante.

50. Joe Argomaniz Art Blog (http://www.joeargomanizart.com/blog/) – Blogul personal al lui Joe Argomaniz are o tentă de jurnal, însă în același timp artistic datorită combinării lucrărilor sale cu poveștile prezentate.

49. Unurth (http://unurth.com/) – Un blog sincer care apreciază street art în toate formele și manifestările sale din toată lumea.

1

(Nobody likes me, Vancouver, Canada)

48. Spoon & Tamago (http://shop.spoon-tamago.com/) – O echipă de curatori de artă care analizează arta japoneză. Pagina reprezintă o mixtură între artă și design îmbinate cu un conținut unic.

47. Architecture Blog (http://architectureblog.tumblr.com/) – Recomandat de independent.co.uk, blogul de pe platforma tumblr are ca tematică arhitectura și designul interior, distribuind periodic material proaspăt.

46. 50 Watts (http://50watts.com/) – Conform numelui, teoretic, blogul deține 0,067 (50 W) cai putere de o sumedenie de lucrări artistice bazate pe coperțile cărților de pretutindeni.

2

(Einar Nerman – Sheet music cover)

45. Neatorama (http://www.neatorama.com/) – Tot ce conține acest spațiu este ceea ce are nevoie orice persoană într-o dimineață somnoroasă și morocănoasă: artă amuzantă, lucruri interesante și din nou, mult amuzament.

44. HouHouHaHa (http://houhouhaha.fr/) – Site născut în Franța despre artă și arhitectură cu o tentă ușor modernă, ușor de digerat pentru ochiul privitorului.

43. Creative Kismet (http://blog.creativekismet.com/) – Precum sugerează și numele blogului, conținutul de creativitate este la un nivel mult ridicat, prezentând lucrări făurite de autoarea blogului: Regina Lord.

42. Escape Into Life (http://www.escapeintolife.com/) – Autorii ne invită să scăpăm de cotidian pe tărâmurile lor care cuprind medii vaste de la artă, poezie, teatru, muzică și ficțiune.

41. Doodlers Anonymous (http://www.doodlersanonymous.com/) – Mâzgălituri, schițe și desene – un amestec artistic chibzuit.

3

(Schiță realizată de Greg Kletsel)

40. Houzz (http://www.houzz.com/) – Aici este locul potrivit pentru a aprofunda metode de a amenaja oricare dintre încăperile preferate din locuință, sau exterior, venind cu idei briliante și multă creativitate.

Autor: Carmen Diana Fortis

Vlad Basarab prezintă Arheologia Memoriei – Cărțile Focului

P1110381 Începutul lunii noiembrie stă sub semnul artei deoarece între 5 octombrie și 31 ianuarie 2016, sibienii și nu numai, se pot bucura de expoziția Arheologia Memoriei – Cărțile Focului a artistului Vlad Basarab, expusă în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal la Galeria de Artă Contemporană. Începând cu octombrie 2016, expoziția va putea fi văzută la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia. P1110379 Arta cere sacrificiu și nu, nu este un clișeu expirat. Artistul Vlad Basarab reușește ca prin ore, zile, săptămâni de lucru asiduu cu lutul să creeze adevărate monumente ale memoriei, reprezentative pentru originea, identitatea și parcursul societății sub imperativul elementului temporal. Pe fondul contextului istoric ce a marcat secolul XX prin sistemele ideologice totalitare, demersul artistului trebuie văzut ca o nevoie de salvare, de recuperare a trecutului printr-o arheologie a memoriei. P1110383 Lutul este conținut și lutul ne conține. Acest joc de cuvinte, deloc întâmplător, este definitoriu artei și filosofiei artistului care îl modelează, îl actualizează pentru ca în final să-l supună acțiunii distructive a apei, într-un proces conștient, asumat și ireversibil de însușire a problematicii expuse. Acest proces a constituit conceptul expozițiilor și prezentărilor de la Pittsburgh Center for the Arts și Institutul Cultural Român de la New York de anul acesta. P1110391 În luna septembrie am publicat un interviu cu Vlad Basarab care poate fi citit integral aici.
O cititoare a comentat pe blog:

Ileana Drăguțan: „Pe Vlad Basarab l-am văzut crescând, la propriu și la figurat, de mulți ani. În acest timp a evoluat de la un ceramist mai mult sau mai puțin tradițional, influențat de arta populară românească și a altor neamuri, la un original reprezentant al noilor tendințe și tehnici asistate de computer și mijloace avansate media. Cu toate acestea, lutul a rămas o constantă în opera sa. Lutul cere muncă grea, dar el este pământul care ne susține și ne modelează destinul. Nu întâmplător deci, Vlad Basarab este profund român, cu rădăcini adânci aici – ale sale și ale familiei, cu tradiții intelectuale și artistice. Vlad Basarab este un adevărat creator, un artist multivalent înzestrat ce nu a încetat niciodată să se preocupe de cunoașterea moștenirii poporului nostru și de devenirea culturală a societății românești pentru care luptă prin arta sa.”

În cadrul expoziției vor avea loc următoarele prelegeri: astăzi, 6 noiembrie, la Librăria Habitus din Sibiu (Piața Mică, nr. 4): – ora 17:00, Vlad Basarab: Artist talk – Cartea ca simbol al memoriei colective; – ora 18:00 și Tudor Mircea, director de imagine: De la time-lapse la timp real în cinematografie.

Vă adresăm o călduroasă invitație la această expoziție unică în România și vă așteptăm cu impresii în comentarii !

Credit foto: Madalina Panduru, imagini de la vernisajul expoziției din 5 noiembrie.

Madalina Panduru, studentă în anul III la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Litere și Arte, Specializarea Engleză – Franceză