Categorie de bilete epuizată pentru Lacul lebedelor pe gheaţă

Biletele puse în vânzare la preţul de 100 lei pentru spectacolul LACUL LEBEDELOR pe gheaţă care va avea loc sâmbătă la Sala Palatului s-au terminat. Şi biletele din alte categorii pentru reprezentaţia pe care singurul balet profesionist pe gheaţă din lume o va susţine la Bucureşti se apropie de epuizare.

 

 

Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg va oferi publicului un show unic şi impresionant ce îmbină muzica simfonică, gingăşia costumelor, măiestria balerinilor şi coregrafia clasică.

Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg – nestemată din patrimoniul cultural al Rusiei şi singurul balet profesionist pe gheaţă, din lume,-  ajunge la Bucureşti pentru un spectacol feeric, cu reprezentaţia LACUL LEBEDELOR, pe 18 ianuarie 2014.

Producţia LACUL LEBEDELOR este pusă în scenă de coregraful artist emerit al Rusiei Konstantin Rassadin, iar în ultimii 5 ani a fost prezentată pe cele mai prestigioase scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, China, Spania, Coreea, Taiwan, Grecia, Portugalia, Irlanda, Serbia, Slovenia, Turcia, Elveţia, Columbia şi Argentina.

Faimosul libret, ce istoriseşte povestea unor prinţese transformate în lebede de către un vrăjitor malefic, al cărui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui prinţ, prinde viaţă pe scena patinoar şi îmbină într-un mod unic muzica simfonică, gingăşia costumelor şi măiestria balerinilor, pentru un spectacol deosebit.

 

Spectacolul pus în scenă de Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg este singurul din lume în care baletul clasic se îmbină cu feeria spectacolului pe gheaţă. Baletul pe gheaţă din Sankt Petersburg aduce în faţa publicului transpunerea fidelă pe luciul scenei-pationoar a unui spectacol clasic de balet, cu decoruri, costume şi balerini pregătiţi în renumitele şcoli de balet clasic din Rusia. Pentru acest spectacol, scena Sălii Palatului va fi acoperită cu 2500 de kg de gheaţă naturală.

Începând din anul 1995, Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg aduce în faţa publicului din lumea întreagă fascinantele spectacole clasice de balet, transpuse pe geaţă: „Frumoasa din pădurea adormită”, „Lacul lebedelor” şi „Spărgătorul de nuci” de Pietr Ilici Ceaikovski, precum şi „Cenuşăreasa” de Serghei Prokofiev, sunt titlurile cu care Baletul pe Gheaţă din Sankt Petersburg a susţinut peste 7000 de reprezentaţii.

În decursul timpului corpul de balet a fost completat de figuri proeminente ale lumii patinajului artistic: perechea Ludmila Beloussova şi  Oleg Protopopov – ce au în palmares titluri europene, mondiale şi olimpice, Alexei Ulanov, campion olimpic, mondial şi european, Ludmila Smirnova – laureată la numeroase campionate olimpice, mondiale şi europene, sunt doar câţiva dintre cei care, de-a lungul anilor, au dat strălucire spectacolelor Baletului pe Gheaţă din Snkt Petersburg . În prezent, nu mai puţin de 20 de balerini di cadrul ansamblului deţin titlul de Maestru Al Sporturilor în Rusia, pentru victoriile reputate în competiţii naţionale şi internaţionale de patinaj artistic.

 

Baletul pe Gheaţă din Saint-Petersburg (fostul Ansamblu de Stat al Baletului pe Gheaţă din Leningrad) a fost fondat în 1967 de remarcabilul coregraf Konstantin Boyarsky, descendent al renumitei şcoli de balet classic din St Petersburg, cel care a realizat pentru prima oară fuziunea dintre baletul clasic şi patinajul artistic.

În prezent, baletul se află sub îndrumarea directorului artistic Konstantin Rassadin, Artist Emerit în Rusia şi fost solist al celebrului balet Mariinsky. Co-fondator şi Director Muzical al baletului este dirijorul Leo Korkhin, figură proeminentă a culturii ruseşti, al cărui nume se leagă de celebra Orchestră Simfonică Academică a Societăţii Filarmonice din Sankt Petersburg.

Pentru LACUL LEBEDELOR pe gheaţă sunt disponibile 6 categorii de bilete:

 

Categoria 1 – 350 lei

Categoria 2 – 300 lei

Categoria 3 – 250 lei

Categoria 4 – 200 lei

Categoria 5 – 150 lei

Categoria 6 – 100 lei – sold out

 

Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone şi Diverta, şi online pe www.biletoo.rowww.blt.rowww.bilet.rowww.bilete.ro, www.eventim.ro,  www.myticket.ro şi www.iabilet.ro.

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »