Totul e relativ (de Alan Ayckbourn, în regia lui Felix Alexa)

Programul „Regizori mari pe Bulevard” îl readuce pe Felix Alexa la Teatrul Nottara după treisprezece ani. A montat aici spectacolele Hora iubirilor de Arthur Schnitzler, în 2002, și Leonce și Lena de Georg Büchner, în 2004, la Sala George Constantin. Pentru întoarcerea la Teatrul de pe Bulevard, regizorul a ales comedia Totul e relativ (în orginal: Relatively Speaking) a cunoscutului dramaturg britanic Alan Ayckbourn, în traducerea Irinei Velcescu. Scenografia este semnată de Andrada Chiriac, iar muzica, de Alexei Țurcan. Din distribuție fac parte Catrinel Dumitrescu (Sheila), Constantin Cotimanis (Philip), Gabriel Răuță (Greg) și Raluca Gheorghiu (Ginny).

Primele spectacole vor avea loc în 12 și 13 mai, la Sala Horia Lovinescu, ora 19.00. Reprezentația din 21 mai, ora 17.00, face parte din programul aniversar Nottara ’70.

Am ales să montez textul lui Alan Ayckbourn cu senzația că nevoia acută de comedie a publicului, nevoie ce vine din dorința de a evada din realitatea înconjurătoare, va fi satisfăcută, dar într-un mod mai straniu. Și asta pentru că ceea ce m-a atras cu adevărat în Totul e relativ nu e numai scriitura dramatică, ce îmbină armonios replicile cu haz și situațiile magistral construite, ci un cinism profund, un umor negru ce ține de relativitatea și fragilitatea sentimentelor, o ambiguitate a relațiilor degradate, ce produce un comic exploziv, dar care are la bază, paradoxal, o tristețe profundă. Tristețea ce vine tocmai din faptul că iubirea, certitudinile, totul în viață… e relativ. (Felix Alexa)

Felix Alexa a obținut de-a lungul timpului premii prestigioase: Premiul UNITER pentru debut, Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol și pentru cea mai bună regie, Premiul Ministerului Culturii pentru cel mai bun spectacol și pentru cea mai bună regie, Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru cel mai bun spectacol și pentru cea mai bună regie, iar în 2004 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

Sir Alan Ayckbourn s-a născut în 1939 și este un prolific dramaturg şi regizor britanic. A scris peste șaptezeci de piese și a fost, între 1972 şi 2009, directorul artistic al Teatrului Stephen Joseph din Scarborough, unde au fost jucate în premieră aproape toate piesele sale. Peste patruzeci dintre acestea au fost jucate, ulterior, la teatre din West End, la Royal National Theatre sau la Royal Shakespeare Company. Piesele lui A. Ayckbourn au fost traduse în peste treizeci și cinci de limbi şi se joacă pe scenele din întreaga lume. Zece dintre ele au fost montate şi pe Broadway. Prima lui piesă de mare succes, Relatively Speaking, a intrat, în 1969, în repertoriul de la Duke of York’s Theatre.

sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2017/05/totul-e-relativ-de-alan-ayckbourn-in-regia-lui-felix-alexa/

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »