150 de ani de la nașterea lui Alice a lui Lewis Carroll

150 de ani de la nașterea lui Alice a lui Lewis Carroll

 Cea mai importantă virtute a poveştii “Alice în ţara minunilor”, după cum a scris cândva G. K. Chesterton, a fost sărbătorirea fluxului lui Lewis Carroll, o evadare “într-o lume unde lucrurile nu sunt oribil fixate într-o eternă potrivire, unde merele cresc în peri şi, unde oricare om straniu pe care îl întâlneşti are trei picioare”.

“Alice: 150 Years of Wonderland” (Alice: 150 de Ani de Paradis), captivanta expoziţie de la Biblioteca-Muzeu Morgan, care s-a deschis vineri (26 iunie) drept cea mai nouă intrare în sărbătoarea internaţională aglomerată a publicării din 1865 a cărţii “Alice în Ţara Minunilor” povesteşte despre realizarea acestor tipuri de naraţiuni neaşezate tip Carroll, pe care le-a început pentru cele trei surori Liddell – Lorina, Edith şi Alice – în acea faimoasă după-amiază de vineri vâslind pe Tamisa în 1862.

1.img 5. o copie a primului volum suprimat din Alice

Publicările istorice sunt aproape tot timpul hazlii, mai ales atunci când onorează lucrări imposibile de imaginat altfel decât sunt. Aura improvizaţiei o învăluie pe persoana asumată a lui Carroll cel puţin dublu.

Expoziţia, organizată de Carolyn Vega, din departamentul manuscriselor literare şi istorice al muzeului, a debutat imediat ce SUA publică noua biografie bine-primită “The Story of Alice: Lewis Carroll and the Secret History of Wonderland” (Povestea lui Alice: Lewis Carroll şi Istoria Secretă a Ţării Minunilor), a lui Robert Douglas-Fairhrust. Morgan, care deţine propria colecţie profundă a materialelor lui Carroll, a securizat “the Hope Diamond” (Speranţa Diamantului) din bibliografia lui Alice: manuscrisul original, scris şi desenat de mână, “Alice’s Adventures Under Ground” (Aventurile lui Alice sub Pământ), pe care Carroll l-a dat ca şi cadou de Crăciun lui Alice Liddell în 1864 şi, pe care, Biblioteca Britanică, casa permanentă a manuscrisului, permite vizitarea Statelor Unite pentru prima dată, după mai bine de 30 de ani.

Cărticica de 90 de pagini, verde-nevoit-marocă călătoreşte rar prin Europa. “Am arătat formularul de reguli autorităţilor vamale de la J. F. K.”, a spus domnul Andrews. Omul a privit valoarea declarată a manuscrisului, cifră pe care Andrews nu a vrut să o divulge. “Şi a spus ‘Doamne, fiule, ce-ai adus aici, bijuteriile de pe coroană?‘ Şi într-un fel sunt bijuteriile noastre de pe coroană”.

Manuscrisul – într-o casetă de sticlă, în centrul expoziţiei, deschis la paginile 10-11, ce cuprinde desenul lui Carroll a unei Alice elongate şi pasajul “Curiouser and curiouser!” (Mai curios şi mai curios; cuvântul nu există, fiind alegerea autorului pentru redactarea respectivă) – este soarele în jurul căruia orbitează expuneri din paginile jurnalului lui Carroll; fotografii pe care le-a făcut cu Alice Liddell şi surorile ei; desene pregătitoare de John Tenniel, ale cărui ilustraţii au devenit inseparabile de poveşti; obiecte personale de-ale lui Alice Liddell, incluzând o poşetă şi o carte de rugăciuni; şi scrisori ce urmăresc cum au devenit poveştile din idilă fluvială monument literar.

 

Carroll stătea mereu cu ochii pe Tenniel, unul dintre cei mai de succes ilustratori din timpurile lui,  “Nu-i da lui Alice atâta crinolină”, era tipic gradului detaliat implicării lui autoritare. Dar în acelaşi timp, în special cu  “Trough the Looking-Glass” (Prin oglindă), i-a dat lui Tenniel mână liberă să schimbe naraţiunea propriu-zisă.

Într-un fel, Carroll, care a murit înstărit şi faimos la 65 de ani în 1898, este visul oricărui biograf sau curator de expoziţie. A păstrat aproape tot, incluzând o carte de versuri şi desene (ce sunt expuse), pe care le-a scris la 13 ani, despre un câine “cu o coadă disperat de lungă”. A ţinut un jurnal întreaga sa viaţă de adult. A ţinut chiar registrul voluminoaselor sale registre pe care le-a lăsat în camerele dezordonate de la Colegiul Bisericii lui Christos din Oxford.

În rarele ocazii când şi-a permis să arunce frânturi din mintea sa în scrisori, uneori o făcea la persoana a treia, precum şi a sa Alice, “care era foarte pasionată de a se pretinde a fi două persoane”. O scrisoare din 1887 către un admirator, citat de domnul Douglas-Fairhrust arată cum Carroll concede că este “mulţumit că ale sale cărţi produc plăcere”. Dar apoi Carroll adaugă că autorul straniu şi evanescent din discuţie nu este foarte confortabil cu laudele puternice – pentru că “nu este o lectură sănătoasă”.

 

Material realizat de Casiana Constantin

Sursa: Looking at the Birth of Lewis Carroll’s ‘Alice,’ 150 Years Old – Randy Kennedy,

 

 

Print Friendly

Laura Lucia Mihalca

Artist vizual, curator, jurnalist -Președinte revista Art Out -

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *