Viu sau artificial? Experimente pe operele maestrului Ionică

După ce într-un studiu anterior am prezentat expoziţia pictorului (profesionist) Ionică Todea, am început să mă gândesc la ce conferă valoare unui artist unei opere de artă. Aceasta datorită unui articol apărut în data de 29 iunie 2017, despre cum a reuşit un soft de inteligenţă artificială să creeze opere de artă, care au fost apreciate mai presus de public, decât cele realizate de oameni. În plus acest soft a fost în stare chiar să creeze un nou stil, original, inexistent, ceea ce în urmă cu 4 decenii părea o fantezie. Pornind de la acest articol şi considerând că stilul unui artist este dat de tehnica lui şi de ideile pe care le materializează,  apar câteva probleme, pe care doresc să le dezvolt.

În primul rând, pornind de la analiza tehnicii artistului Ionică Todea, se pot observa caracteristici foarte aparte pe care le-am numit realism-(post)-impresioniste. Am dat această denumire deoarece subiectele abordate şi modul de redare a lor (în ceea ce privesc scenariile) este realist, iar tehnica este una specifică impresionismului şi mai ales postimpresionismului. Dar este un artist post-postimpresionist, deoarece curentul, curentele impresioniste s-au finalizat deja la începtul secolului XX. Ceea ce presupune această tehnică este accentul pus pe culori, maestrul Ionică, continuând o luptă acerbă împotriva realismului fotografic. Deşi maestrul foloseşte aparatul foto, pentru a realiza poze pornind de la care redă natura, în momentele în care nu poate să creeze opera în braţul primitor al acesteia. Astfel este transmisă impresia lăsată de natură (=lume, realitate), desenul fiind compensat de culori, realiste şi idealiste în unele cazuri, ceea ce îl diferenţiează de impresionişti. Deci în termeni tehnici, scenele sunt reprezentate, artistul folosindu-se de tuşele mari, astfel doar sugerând detaliile obiectelor. (Din mărturisirile artistului unele opere de dimensiuni mai mici, gen 25 x 20 au fost realizate în 15 minute, dar calitatea e aceeaşi, ca şi a restului operelor.)

În al doilea rând, pornind de la analiza temelor abordate de maestru, se poate observa, că şi acestea oferă un caracter special lucrărilor. În general operele expuse, reprezintă peisaje (cu natură sălbatică sau natură rurală), în care pot apărea reprezentate şi persoane, devenite personaje, ale căror caracteristici sunt doar sugerate. Cel mai specific, însă, este faptul că artistul mereu în procesul pre-creaţionist, pune un accent central, pe căutarea punctului, din care va fi surprins peisajul. Astfel subiectele abordate devin originale (deşi tema este unaobicuitară), fiindcă maestrul propune pentru fiecare tablou găsirea unui nou „picior de rai”, încă neexploatat. Iar subiectele abordate, primesc un caracter personal/intim, de fiecare loc legându-l pe artist numeroase amintiri, pe care prin virbaţiile tablourilor încearcă să ni le transmită (iar pentru cei care au ocazia şi răbdarea le transmite şi prin viu grai.)

Însă cu ajutorul unui soft poţi introduce o imagine cu un tablou al maestrului Ionică, din care acel program scoate trăsăturile stilistice, pensulaţie, colorit, etc., iar întroducând o fotografie oarecare, prin algoritimi, programul transformă aceea poză, acel peisaj într-o „operă de artă”. Astfel că stilul, tehnica, a ajuns azi copiabilă într-un mod la care nu ne aşteptam.

De asemenea dacă îi cunoşti temele, subiectele abordate, poţi căuta acestea în natură, prin pribăgirile maestrului, poţi realiza pozele, poţi realiza picturile şi astfel poţi falsifica opere, transmise cu aceeaşi vibraţie, cu acelaşi patos.

Pe de altă parte, introducând o operă de artă a maestrului, în acelaşi soft, poate fi generată o lucrare cu totul nouă, în stil asemănător, dar cu un conţinut diferit. Această transformare a operei, presupune generarea unul vis, unei fantezii, pornind de la elementele din opera originală. Iar astfel prin modificarea imaginii, a conţinutului, se modifică mesajul, informaţia şi astfel şi trăirea dorită de a fi transmisă de maestru. Deci ne aflăm în faţa unei falsificări de data asta nu cu scopul de a crea o operă nouă pornind de la o imagine personală, pentru a o prezenta ca fiind a pictorului Ionică Todea, ci cu scopul de a modifica o lucrare de a lui şi de a o prezenta drept a nostră.

Astfel apare intrebarea, ce oferă unei opere de artă adevărata valoare? În contextul actual se poate observa că nu stilul, tehnica şi nici mesajul transmis! S-ar putea crede că trăirea este ceea ce oferă valoare. Însă nu trăirea pe care o simţim noi publicul, fiindcă aceasta este oferită şi de o operă creată de o inteligenţă artificială, ci trăirea cu care a fost realizată. Când maestrul realizează picturile, nu are un scop, ci are o trăire pe care doreşte să o transmită, iar rezultatul  este plin de viaţă. Poate că operele create de o inteligenţă artificială, sunt mai apreciate de public, însă nu au aceeaşi trăire ca una creată de om.

            VARGA István Attila, istoric şi teoretician al artelor vizuale.