Vița de Vie – 20 de ani
Aseară am sărbătorit la Arenele Romane 20 de ani de Vița de Vie, într-un concert ca un festival, organizat de Dark Side Booking Academy.
Începând la ora 4 cu DJ Hefe, a continuat cu Arashai, Front, Anemic Disco si Relative, urmand ca Vița de Vie să intre pe scenă la 21:30. Este un număr impresionant de formații în deschidere, formații care au primit o reală șansă să fie pe această scenă. Era absolut de așteptat ca lumea să se adune cu adevărat mai târziu în seară, dar asta nu a împiedicat formațiile să vină și să dea ce au mai bun. Au fost stiluri interesante, diferite, dar bine-venit.
Ceva mai neîntâlnit în scena românească, dar foarte bine venit a fost live-stream-ul concertului. Mulți fani au sărbătorit online cei 20 de ani.
Show-ul a fost cu adevărat unul aniversar, reușind să treacă prin toate albumele și piesele iubite de fani. Mai mult decât atât, a fost un concert în care ne-am adus aminte de istoria formație, prin aducerea foștilor basiști, Burete și Pepino.
Nu puteau lipsi melodiile cunoscute (Basul și cu toba mare rămâne indubitabil melodia de referință VdV, dar ne bucuram de hituri precum Vino la mine, Varza, Praf de stele ), melodii noi (Inimi surbe), melodii rar cântate live (Alungă Tăcerea cântată electric pentru a 2-a oară în istoria formației, Încep să pierd alături de Cosmin Lupu de la Days Of Confusion, Radio Bucegi). Totuși, pentru mine, apogeul serii a fost partea acustică, una unde și publicul a cântat și a fost simțit cu adevărat alături de formație. Cum ne așteptam, au revenit in uralele publicului pentru a cânta la bis Ozosep, Sunetul Mai Tare și Visare.
De la început la sfârșit a fost un show minunat, unul care ne-a făcut să ne simțim aproape de ei, parte din istoria VdV, un show care stă mărturie a faptului că ei își merită toate laudele.
Vița de Vie e o formație unică, o formație iubită, sprijinită. O formație pe care o știm de mult, dar care a rămas tânără și acolo lângă noi. Ei o zic și o arată că ceea ce contează cel mai mult este publicul, cei care vin și îi văd, cei care sunt acolo cu ei.
Așa cum s-a intonat și aseară, La Mulți Ani, Vița de Vie!