Vernisaj „Desmărginire” – Matei Enric la Galeria Signum

“In somewhat greater perspective of time

You are practically non-existent
So reach through the angry crimson of this dawn
To my eternal star field domain”

Interface To God – Thorns

 

Fiecare nou teritoriu pe care îl parcurgem, fie și ipotetic, se reflectă ca într-o oglindă în sinele nostru, și ne ajută să ne desmărginim. Să încercăm pentru o clipă să ne imaginăm că nu suntem ancorați pe vecie în această lume, că putem să parcurgem acest Univers până unde timpul și spațiul încetează să existe. Să încercăm să ne imaginăm că reușim să părăsim gâlceava veșnică a acestei lumi, că ne eliberam de barierele propriei noastre firi, de spirala existenței, acest carusel al bucuriei și suferinței. Dacă ridicăm privirea într-o noapte senină tot cerul își deschide brațele largi pentru a ne îmbrățișa. Poate că întregul Univers este un Abis. Un hău deasupra capetelor noastre. Conștientizându-l, se va reflecta în noi.

Expoziția mea este o expoziție de peisaje. Un itinerariu de mii de ani lumină al altor lumi ce prind contur în mintea mea. Imagini surprinse de către sondele spațiale sau de telescopul spațial Hubble devin  motive abstractizate ale picturilor mele. Un Univers unde forțe monumentale contractă și dilată spațiul și timpul. Pășim împreună dincolo de firesc și cunoscut, părăsind convențiile ce ne ajută să supraviețuim, în locuri unde nu există nici suferința, nici bucurie, nici viață, nici moarte, nici zero, nici infinit. Iar dacă privim înapoi vom rămâne împietriți ca soția lui Lot. Ni se va releva cât de mici suntem în acest ansamblu și cât de meschine sunt toate lucrurile noastre. Și unde suntem noi? Unde este acel punct pierdut in spațiu numit Pământ? Ce importanță mai au acum pasiunile noastre, dorințele noastre, toate aceste lucruri în care investim atâta energie și în jurul căruia se învârte toată existența noastră? Ce importanță mai are toată istoria văzută de la o distanță de 70000 mii de ani lumină? Deșertăciunea deșertăciunilor , toate sunt deșertăciuni. (Ecl 12:8)

Poate că prin acest itinerariu în Abis vom privi mai detașat această lume, căpătând o perspectivă mai clară asupra locului nostru în Univers și a propriei noastre existențe.

 

 

 

Matei Enric (www.mateienricart.wordpress.com), născut în 1978, trăiește și lucrează în București. Între expozițiile recente la care a participat, menționăm: expoziția personală Ardere de tot la Sala „Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului, expoziția personală Solve et Cogula la Galeria Alchemia (curator Mădălina Mirea),  expoziția Agapa (curator Francois Launay), expoziția Identități la Institutul Francez din București (curator Armelle de Saint Dezauzie), a cincea ediție a EU Open House – Ambasada Română din Washington și Biblioteca din Cleveland Park (SUA) în 2011,  expoziția A Symphony of Symbolism la Agora Gallery (New York, SUA) în 2008 și expoziția personală Gotic de la Galeria La Perne (curator Cosmin Năsui).

 

Galeria de artă contemporană SIGNUM este un proiect artistic dintr-o lungă serie de inițiative de susținere a artei, întreprinse de Academia de Studii Economice din București, de-a lungul primului său secol de existență. Deschisă într-un remarcabil spațiu de expunere și având un profil axat pe arta abstractă și conceptuală, Galeria găzduiește expoziții de pictură, grafică, sculptură, instalație, fotografie și video, precum și alte evenimente conexe.

 

Partenerii media ai Galeriei SIGNUM sunt: arhimania, Art Out, Artindex, Ceașca de Cultură, exclusivNEWS, gratuitor, Modernism, Orasulm.eu, Revista Bulevard, SENSO TV, Vernisaje.ro, VIP – Voluntari pentru Idei și Proiecte, VreauArta.ro.

 

 

 

Organizator: Galeria de artă contemporană SIGNUM, sub egida Academiei de Studii Economice din București

 

Artist: Matei Enric

 

Titlul expoziției: Desmărginire

 

Vernisaj: joi, 1 octombrie, ora 18.

 

Durata expoziției: joi, 1 octombrie – vineri, 30 octombrie 2015

 

Adresa:  Calea Dorobanților 13-15 (la parterul clădirii Facultății de Cibernetică)

 

Website: http://signum.ase.ro

 

Telefon: 0723 152 762

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »