UP STAIRS – Corp şi Spaţiu. Lansarea scurtmetrajului experimental UP STAIRS
Proiectul UP STAIRS aduce în discuţie interacţiunea spatiu şi corp şi are ca punct central scurtmetrajul experimental UP STAIRS – un film experimental de dans, ce se doreşte a fi în acelaşi timp un produs artistic şi un instrument de cercetare şi investigare a perspectivelor pe care relaţia spaţiu – corp le comportă.
Lansarea scurtmetrajului UP STAIRS va avea loc marţi, 25 octombrie, în Control Club, de la ora 19.30.
Scurtmetrajul folosește scara ca pretext performativ și simbol al spațiului utilitar/public reactivat şi reinterpretat prin interacțiunea cu corpul, simțurile și filtrele personale; compoziția metaforică a filmului urmărind un traseu de deconstrucție și reconstrucție a spațiului la întâlnirea cu corpul.
Construit din interacţiunile directe a șase performeri din comunitatea dansului cu cinci tipuri de spaţii (scara – claustrare, tehnologie, monument, ruină, acaparată de natură), scurtmetrajul UP STAIRS îi surprinde pe Carmen Coţofană, Istvan Teglas, Cristina Lilienfeld, Catrinel Catană, Irina Strungăreanu şi Momo Sanno în relaţii singulare şi specifice cu spatiile vizate, realizând trasee diverse, pentru a pune în evidenţă modalităţi unice de a reacţiona la mediul arhitectural, construit.
Scurtmetrajul UP STAIRS aduce astfel o propunere vizuală nouă care vine în întâmpinarea nevoii de a înțelege calitativ diferit spatiul, corpul și relaţia dintre acestea.
Evenimentul de lansare începe la ora 19.30 în Control Club (Strada Constantin Mille 4) şi cuprinde:
– discuţii cu echipa UP STAIRS şi performeri
– live set – Florin. C
– warm up şi after party – Călin
Intrarea este liberă până la ora 21.00, ora de la care Club Control percepe o taxă de 10 lei.
Detalii pe Up Stairs (Facebook), upstairs_experiment (Instagram) şi pe site-ul www.upstairs-experiment.com.