Unbound: Worlds Apart, portal către o lume magică
Echipa studioului independent Alien Pixel Studios, din România, pregătește pentru anul acesta varianta finală a Unbound: Worlds Apart, un joc 2D puzzle-platformer, cu accent pe atmosferă.
Cine nu își dorește să evadeze puțin din realitate și să devină eroul care salvează lumea sa de la distrugere?
Co-fondatorul Alien Pixel Studios, Sergiu Crăițoiu, și Ogla Ciob, responsabilă cu partea artistică, au pregătit un joc menit să te introducă într-o lume magică, a cărei supraviețuire depinde de tine. Momentan, pe platforma Steam este disponibilă varianta demo, gratuită, care oferă o privire de ansamblu asupra potențialului jocului, dar pe care cei de la Alien au privit-o și ca pe o oportunitate de a îmbunătăți performanțele acestuia.
Întregul concept a luat naștere din anul 2016, și a suferit câteva modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului, bazate pe feedback, pentru a oferi o experiență cât mai plăcută jucătorilor. Din anul 2018, echipa s-a concentrat exclusiv pe dezvoltarea jocului. Unbound: Worlds Apart se remarcă prin grafica atractivă, realizată manual, dar și prin posibilitatea de a utiliza portaluri pentru a putea interacționa cu alte dimensiuni, care schimbă legile fizicii sau abilitățile personajului, conform descrierii de pe site-ul oficial al Unbound.
Admiră priveliștea, dar nu uita să salvezi lumea!
Atmosfera jocului este într-adevăr, așa cum și-au propus cei de la Alien Pixel Studios, una care te acaparează de la prima vedere. Ești complet absorbit de culori și grafică, atât de absorbit, încât uiți că vor fi încercări și obstacole de trecut, dar și creaturi de înfrânt. Așa a fost și prima mea experiență. Am fost atât de captivată de modul în care arată jocul, de poveste în sine, încât la prima încercare am murit fără să îmi dau seama.
Ambiție și îndemânare
Nu doar că te atrage de la primul click, dar te și determină să nu renunți până la final. De aceea, eu am petrecut ceva timp în fața unui obstacol, pentru a descoperi cum să combin cu succes abilitățile oferite de portaluri. Ele sunt reprezentative pentru Unbound: Worlds Apart, jucătorul trebuie să descopere modalitățile optime de a îmbina portalurile cu realitatea. Cu ajutorul acestora, Soli, personajul principal, va reuși să înfrângă răul și să salveze lumea sa de la distrugere.
Poți controla personajul cu ușurință, e nevoie să folosești doar săgețile pentru a te mișca, space pentru a sări, comenzile de bază ale oricărui joc. Pe lângă aceste taste, vei mai avea nevoie de încă 3 pentru a putea stăpâni toate opțiunile jocului, dar te las să descoperi singur care sunt acelea și cum le poți folosi.
Cerințe de sistem, conform Steam:
Minime:
-
Sistem de Operare: începând de la Windows 7;
-
Procesor: Intel Core i3 @ 2.00 GHz;
-
Memorie: 2 GB RAM;
-
Grafică: Placă video dedicată;
-
DirectX: Versiune 11;
-
Stocare: 3 GB spațiu disponibil.
Recomandate:
-
Sistem de Operare: Windows 10;
-
Procesor: Intel Core i7 @ 3.00 GHz;
-
Memorie: 4 GB RAM;
-
Grafică: Placă video dedicată;
-
DirectX: Versiune 12;
-
Stocare: 6 GB spațiu disponibil.