Un nebun în normalitate…

„Însemnările unui nebun” – spectacol prezentat de ARCUB, România

Piesa de teatru „Însemnările unui nebun” s-a jucat pe scena Sălii Mari, aparținând ARCUB Gabroveni, în regia lui Felix ALEXA, avându-l în rol principal pe actorul Marius MANOLE, acompaniat de violonistul Alexander BĂLĂNESCU, pe un decor semnat de Diana Ruxandra ION.

Nuvela „Însemnările unui nebun” rămâne poate cea mai celebră scriere a prozatorului rus Nikolai Vasilievici Gogol.

Textul lui Gogol nu este o poveste ci, mai degrabă o evoluție spectaculoasă și tristă, în același timp, a unui personaj absolut normal, care cade în mrejele nebuniei societății de secol XIX. Acțiunea începe într-o zi absolut normală, dintr-un calendar normal și se transformă intuitiv, într-o decădere psihică, ce are drept punct terminus debutul stărilor alterate de conștiință, timpul scurgându-se invers („Ianuarie care, în acel an, a fost după februarie”) într-un alt calendar.

Scriitorul, angajat ca funcționar public pentru a-și câștiga banii necesari traiului zilnic este marcat, de-a lungul întregii opere, de anxietatea provocată de societatea rusă de secol XIX, o societate în plin capitalism, cu legi dictate de marile puteri. Întâmplările de zi cu zi, mojicia șefului de departament, răutatea „lumii bune” față de angajatul „amărât” îl fac să se închidă în propriul univers imaginar.

Funcționarul Poprişcin nu este nebun sau vreun alienat mintal, el doar încearcă să trăiască liber și să evadeze din nebunia societății.

Personajul, interpretat excelent de actorul Marius MANOLE, are un alter ego, portretizat de propriile lui trăiri mentale. Alexander BĂLĂNESCU interpretează pe alter ego-ul personajului, căruia, regizorul i-a încredințat scurte replici aparținând unor personaje închipuite în mintea funcționarului. Acordurile de vioară ale domnului BĂLĂNESCU au avut efectul scontat, trimițând semnale directe către public, accentuând în acest fel, drama cu care se confruntă funcționarul public de circa 4 luni din viață.

În încercarea de a avea parte de puțină atenție, în special din partea fiicei generalului, se complace într-o situație care-i va decide sfârșitul apoteotic. Într-o dimineață, se trezește și își ” dă seama ” că el este, de fapt, regele Ferdinand al 8- lea al Spaniei.

Am avut impresia că, pe parcursul celor peste 100 de minute ale piesei, decorul muzical și pasajele umoristice în care funcționarul credea că poate vorbi limba câinilor au fost un pic cam prea lungi, dar poate în aceste interpretări fanteziste și pe alocuri, absurde rezidă chiar esența întregii opere a regizorului Felix ALEXA.

Totuși, momentele narative mult prea lungi ar putea constitui un factor decisiv în implicarea emoțională a audienței. Din punctul meu de vedere, începutul piesei nu a reușit să atingă în totalitate sentimentele publicului. Acesta ar fi singurul punct negativ pe care l-aș atribui piesei. În rest, regia a fost absolut spectaculoasă, aceasta fiind împărțită în două planuri narative, primul în care se observă „ normalitatea socială „ a funcționarului și, cea de-a doua, în care se intuiește tranziția omului de la normalul social la un normal propriu, ce contrazice cutumele societății, regizorul Felix ALEXA rămânând aproape 100 % fidel concepției inițiale a prozatorului rus.

Muzica interpretată de violonistul Alexander BĂLĂNESCU, deși având unele pasaje cam lungi, a avut exact efectul dramatic scontat, acesta intervenind în momentele cheie, de răscruce ale gândirii precipitate a funcționarului.

Decorul gândit de Diana Ruxandra ION vine ca un sprijin în explicarea tranziției unui personaj de la o normalitate acceptată de societate, la o normalitate proprie trăirilor lui interioare, aceasta creând un decor atipic, menit sa potențeze drama și starea nevrotică a personajului principal.

Piesa a stat bine și la capitolul tehnic. Sonorizarea a fost bună, luminile au fost corelate exact cu momentele cheie ale piesei, iar sala în care s-a jucat nu putea fi mai potrivită pentru această piesă. Chiar dacă este mică, a servit foarte bine intereselor acestei reprezentații. O sală mai mare ar fi depersonalizat piesa; în acest fel, decorul restrâns, apropierea fizică a actorilor și a publicului a creat o legătură mai strânsă și anumite sentimente de familiaritate, lucru care a ajutat foarte mult audiența în încercarea de a se regăsi în trăirile funcționarului și în destinul său trunchiat de societate.

Episoadele tensionate în care actorul Marius MANOLE taie șuvițe din propriul păr, gesturile frenetice cu care-și croiește ” mantia regală „, privirea pierdută, ascuțitul controlat al creioanelor sunt clipe în care timpul pare că îngheață, clipe în care îți dai seama de adevărata valoare a unui moment artistic, o valoare care nu este decât rodul rolul unor scene actoricești, ci clipe pure de adevăr.

În concluzie, recomand cu cea mai mare bucurie atât această piesă, cât și alte interpretari ale actorului Marius MANOLE, întrucât dedicarea cu care împărtășește experiențe și trăiri cu cei din jur este dincolo de limitările acestei societăți.

Autor: Alexandra Florea

Surse foto:

Fotografie cover – http://www.cotidianul.ro/polifonia-prozei-lui-gogol-206587/

Fotografie 1 – http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=8428

Fotografie 2 – http://www.cotidianul.ro/polifonia-prozei-lui-gogol-206587/