Tribut U2 cu ZEN GARDEN

 Toţi cei care aşteaptă un concert U2 în România au şansa să se delecteze cu recitalul singurei trupei tribut pe care o îndrăgesc şi apreciază fanii U2 din întreaga lume: ZEN GARDEN va concerta în premieră la Hard Rock Cafe pe 26 septembrie, într-un spectacol ce va aduce la Bucureşti savoarea electrizantă a unui show U2.

Zeno Sala, solistul şi fondatorul ZEN GARDEN s-a remarcat drept cel mai bun impersonator al lui Bono Vox încă din 1999 şi este cel care întruchipeze fidel nu numai atitudinea scenică ci şi maniera interpretativă a vocalului U2. Pe ceilalţi membri ZEN GARDEN i-a selectat chiar el, după chipul şi asemănarea muzicienilor din U2. Aspectul fizic este desigur dublat de calităţile de istrumentişti veritabili.

ZEN GARDEN este singura trupă tribut din lume a cărei activitate include turnee în SUA şi America de Sud, iar la nivel European formaţia a concertat în săli pe ale căror scene au urcat mari celebrităţi precum Bruce Springsteen, Madonna ori Shakira . Printre momentele de referinţă în cariera trupei se numără concertul susţinut în 2009 la Palatul Olimpic St Jordi din Barcelona în faţa a 12.000 de oameni, transmis live de televiziunea spaniolă TVE şi showul din Zaragoza, Spania (2010), la care au fost prezenţi 25.000 de spectatori.

Fanii U2 i-au adoptat şi acceptat, fără rezerve, pe muzicienii din ZEN GARDEN, fapt dovedit nu numai de concertele de proporţii impresionante ci şi de numeroasele apariţii ale formaţiei la întrunirile fan cluburilor U2 din întreaga lume.

http://youtu.be/aW7cTGWfvQw

Trupa considerată fenomen absolut în industria muzicală în general şi pe segmentul artiştilor tribut în particular va susţine la Hard Rock Cafe un recital exclusivist, în timpul căruia cei care vor reuşi să intre în posesia unui bilet, vor cunoaşte pe propria piele experienţa copleşitoare a unui show tribut desăvârşit, ce poate fi uşor confundat cu originalul.

Pentru concertul din 26 septembrie sunt în vânzare următoarele categorii de bilete:

Categoria VIP –  150 lei (întâlnire şi poza cu artistul, afiş cu autograf)

Categoria 1 – 80 (loc la mese în faţa scenei)

Categoria 50 –  (loc la mese în sală)

Biletele se găsesc în Librăria Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, la Hard Rock Cafe, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta, şi online pe  www.blt.rowww.bilete.ro şi www.myticket.ro

Pentru toate categoriile de bilete rezervarea mesei se face telefonic, direct la Hard Rock Cafe.

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »