Trei câştigători din trei, în Laboratorul de Teatru DENS

În cadrul experimentului teatral Laboratorul de Teatru DENS, au avut loc, sâmbătă 9 iulie şi duminică 10 iulie, la Teatrul de Artă din Bucureşti,  reprezentaţiile schiţelor de spectacol ESTROGEN (după Tiramisu, de Joanna Owszanko), IUBIREA LA OAMENI (de Dmitri Bogoslavski) și BURLACI ŞI BURLĂCIŢE (de Hanoch Levin), urmate de votarea, de către public, a celei mai reuşite montări. IUBIREA LA OAMENI a câştigat, la mică diferenţă, cele mai multe voturi, urmând, conform regulamentului de concurs, să intre în repertoriul Teatrului Nottara, în anul 2017.

Iniţiat de Oleg Loevskii, Laboratorul de teatru DENS este un atelier de creaţie unic în România. Scopul este acela de a-i scoate pe creatorii de teatru (regizori, actori, tehnicieni) din zona de confort, oferindu-le provocarea unui spectacol dens, construit sub presiunea timpului şi cu mijloace improvizate. Așadar, pe scurt, trei echipe formate din actori, tehnicieni, asistenți de regie, translatori, au montat în patru zile, sub coordonarea lui Oleg Loevskii, trei texte contemporane, cu patru regizori străini: Andreas Merz-Raikov, Ekaterina Raikova Merz, Evghenia Berkovici şi Alessandra Giuntini. La final, publicul, prezent la toate cele trei reprezentaţii, a ales, prin vot, cel mai bun spectacol. Latura competiţională a proiectului este astfel, nu doar o motivaţie în plus pentru actori, dar şi un gest de recunoaştere şi respect pentru publicul fidel al teatrului.

Dincolo de efervescenţa şi bucuria momentului final, acest proiect a fost pentru actori un salt esenţial înainte, au trăit revelaţia câştigării unui pariu aparent imposibil, cu timpul şi cu propriile resurse. Nu puţini s-au reinventat, şi-au descoperit, cu ajutorul regizorilor, perspective şi capacităţi interioare neidentificate până atunci. Un maraton de patru zile cu repetiţii de dimineaţă până seara, cu momente oscilând între extaz şi epuizare, dar cu o reconectare permanentă la bateriile pasiunii.

sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2016/07/trei-castigatori-din-trei-laboratorul-de-teatru-dens/

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »