Teatrul Nottara ne invita la „Noul locatar”
Spectacolul „Noul locatar” se va juca mâine, pe 26 octombrie, la Teatrul Nottara, la ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu.
“Într-o epocă a globalizării în care toţi circulăm sau ne mutăm în permanenţă dintr-un oraş în altul, în care trecerile de la o limbă la alta se întâmplă atât de repede încât ajungem să nu mai ştim cine suntem, piesa lui Eugène Ionesco, Noul locatar, pare să vorbească chiar despre noi” , explică regizorul Gábor TOMPA.
Piesa lui Ionesco ne propune să observăm omul contemporan printr-o lentilă incomodă. Văzută în rama lucidităţii, povestea noului locatar este aceea a unui individ care se mută, cărând după el o întreagă suită de obiecte-amintiri, pe care le preţuieşte nespus, dar care sfârşesc prin a-l sufoca.
Noul Locatar vorbeşte despre lipsa de identitate a omului din prezent şi despre lipsa ataşamentului său afectiv faţă de oameni, mediu sau istorie. În distribuţia spectacolului îi regăsim pe actorul spaniol Francisco Alfonsin şi actorii Teatrului Nottara: Ada Navrot, Gabriel Răuţă, Ion Grosu.
Bilete pe: http://new.nottara.ro/
sursa: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2016/10/noul-locatar-un-spectacol-despre-schimbarile-si-amintirile-care-ne-fac-viata-imposibila/