Teatrul Evreiesc de Stat prezintă spectacolul – eveniment „Mazl Tov… And Justice For All”
Ca să mai uităm puţin de frigul şi atmosfera gri de afară, Teatrul Evreiesc de Stat, în parteneriat cu Asociația Eduprest – ITC, ne propun o alternativă de a întâmpina luna februarie, urmărind spectacolul ”Mazl Tov… And Justice For All!” care va avea loc vineri, 5 februarie de la ora 20.00, la Palatul Naţional al Copiilor.
Participant la nenumărate festivaluri, printre care Festivalul Național de Teatru, Festivalul ”Bucureștii lui Caragiale” sau Festivalul ”VeDeTeatru”, spectacolul ”Mazl Tov… And Justice For All!” este o comedie plină de voioșie, presărată cu mult umor și cântece tradiționale evreiești. După trei ani de la premieră, spectacolul încă se joacă cu casa închisă.
Nu vă aşteptaţi să vă aşezaţi confortabil pe scaune şi să urmăriţi liniştiţi un spectacol tradiţional. Explozia de umor, cântece, veselie şi căldura artiştilor vă vor molipsi şi vă vor scoate din zona de confort prin momentele interactive când nici n-o să vă daţi seama că aţi renunţat la inhibiţii şi aţi început să dansaţi alături de distribuţie şi alţi spectatori.
Deşi principalul scop al reprezentaţiei este de a bucura sufletele flămânde de artă, evenimentul programat pe 5 februarie, de la ora 20.00, la Palatul Național al Copiilor, este şi un apel caritabil prin colectarea de fonduri pentru organizarea unor cursuri de formare profesională a tinerilor din centrele de plasament din București. Evenimentul face parte din proiectul ”Schimbă Destine”, al Asociației Eduprest – ITC.
Din distribuţie fac parte: actrița Maia Morgenstern, însoțită pe scenă de fiica sa, Cabiria Morgenstern, Nicolae Călugărița, Mihai Ciucă, Dorina Păunescu, Roxana Guttman, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Geni Brenda, Veaceslav Grosu și Cătălin Stelian, acompaniați de orchestra Bucharest Klezmer Band. Regia spectacolului poartă semnătura lui Andrei Munteanu.
Biletele pentru acest spectacol pot fi achiziționate exclusiv din rețeaua Eventim, de la casa de bilete a Teatrului Evreiesc de Stat (bvd. Mircea Vodă, nr. 24) sau online, de pe site-ul wwww.eventim.ro.