Symphactory Strings Quartet – o seară de concert la început de toamnă
Symphactory Strings Quartet – o seară de concert la început de toamnă
Symphactory Strings Quartet, având la vioară 1 pe Monica Bălășoiu, concert maestru și prezentatoare, vioară 2 – Iulia Băndilă, violă – Iulia Răileanu şi violoncel – Flaminia Nastai au prezentat marți, seara de 16 septembrie, un concert în stilul mai puțin conformist al acestui cvartet.
Cele patru soliste au încântat prin muzică şi prezenţa mai mult decât agreabilă în sala caldă „Cinema” a Palatului Cercului Militar din București, acum în prag aniversar pentru vechiul nostru Bucureşti care împlineşte rotunda vârstă de 555 de ani. Cvartetul ne-a oferit un spectacol animat și colorat asemenea frunzelor de toamnă îngălbenite, înroşite, înnegrite de trecerea lor prin ciclul neiertător al vieţii şi astfel am fost purtaţi prin diverse stiluri muzicale care aparţin de areale geografice şi culturale diferite. Programul muzical a constat în interpretarea unor melodii celebre, rodul creaţiei marilor artişti ai secolului al XX-lea care în timp au făcut înconjurul globului şi au rămas şi vor rămâne mereu vii în inimilor oamenilor de pretutindeni, indiferent de generaţie, ele aparținând curentelor de jazz, cha cha cha, rock, swing pop, bossa nova, canţonete, tango, blues –uri etc. Aceste celebre armonii muzicale au fost transpuse în aranjamente muzicale pentru cvartetul de corzi care au delectat publicul bucureştean, în final, aplauzele nesfârşite şi complimentele din sală, neoprindu-se până ce acest fermecător cvartet feminin, precum un buchet de flori de mai, nu au încheiat seara cu un bis al nu mai puţin celebrului „Besame mucho”.
Cântece care ne-au marcat viaţa prin originalitatea lor, cântece despre iubire, despre viaţă şi modul autentic de a fi şi de a trăi, cântece din care răzbate cu putere bucuria de a trăi şi de a fi tu însuţi: It’s my life, Perhaps, New York, New York, My Way, Strangers in the night, Evening Shadows, You can leave your hat on, Tango “Por una Cabeza”, din filmul “Scent of a Woman”, He is a pirate (din filmul Pirates of the Caribbean), Coldplay – Viva la vida, Puttin’ on the Ritz, Sway, Cherry pink, La vie en rose și Autumn Leaves, What a wonderful world, Sex Bomb. Aceste bucăţi muzicale cântate cu un succes memorabil şi inegalabil de o pleiadă de cântăreți și generaţii de cântăreţi, precum Frank Sinatra, Edith Piaf, Tom Jones, Bon Jovi, Doris Day, Lila Downs, Taco, Dean Martin Louis Armstrong, Michael Buble ș.a au prins viață în armonia a patru instrumente de corzi, mânuite de patru artiste ce au transpus într-un mod neconvențional aceste genuri de muzică către muzica de cameră.
Un spectacol despre care am numai cuvinte de laudă, acest lucru dorind să arate că succesul unor proiecte muzicale private, precum este cel al Symfactory Orchestra ține de calitatea şi valoarea actului artistic, de armonia echipei de corzi, de dorinţa de a împărtăşi publicului bucuria de a cânta şi, nu în ultimul rând, de tinereţea molipsitoare a artistelor şi entuziasmul lor de a-şi vedea planurile/visurile împlinite.
Dorind mult succes in continuare proiectului Symfactory Orchestra așteptăm cu interes să fim din nou plăcut surprinși cu apariții noi și incitante.
Gabriela Tudose