SoNoRo- Paralelă între poduri
SoNoRo- Paralelă între poduri
Aseară am participat la un concert de cameră din cadrul Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, festival care anul acesta a sărbătorit nouă ediții de la apariție. Concertul a avut loc în sala de spectacole The Ark. Această ediție s-a numit SoNoRo BRIDGES deoarece este inspirată de cele mai grandioase poduri ale lumii.
Unii dintre artiștii care au participat la acest festival sunt: violistul Vladimir Mendelssohn, pianiștii Fraçois Couturier și Henri Sigfridsson, violoniștii Boris Brovtsyn, Vilde Frang, alaturi de Cvartetul Shumann – unii dintre cei mai renumiți membrii ai elitei muzicale europene. Prin acordurile vibrante produse de instrumentele muzicale ale artiștilor, spectatorii au putut trăi atmosfera care se petrece pe fiecare din podurile lumii. La The Ark spectacolul a transmis atmosfera pariziană și cea londoneză într-un spectacol de excepție. Atmosfera specifică capitalei Marii Britanii a fost realizată de pianista Diana Ketler și de violoniștii Boris Brovtsyn și Bruno Monsaingeon, care ne-au reamintit de guvernanta Mary Poppins, care zbura deasupra Londrei ajutată doar de umbrela ei fermecată.
Acordurile celor trei muzicieni au fost urmate de violiștii Sergey Malov și Răzvan Popovici care ne introduceau în atmosfera romantică a Parisului. De această dată muzica era lentă, fără acorduri înalte, perfectă pentru o seară romantică pe Pont Neuf alături de persoana iubită.
În a doua parte a spectacolului revenim în Londra, pe Westminster Bridge, dar de această dată sunetele muzicii sunt mai ritmate și te fac să dansezi în tandem cu ele. Artiștii care ne-au încântat cu muzica plină de viață sunt: la pian Diana Ketler, la vioară Boris Brovtsyn și Vilde Frang, la violă Sergey Malov și la violoncel Nicolas Altstaedt. De la muzica ritmată specifică Londrei se trece din nou la cea lentă, romantică, a Parisului, unde acordurile sunt formate de către pianista Diana Ketler, violoniștii Boris Brovtsyn și Vilde Frang, violistul Răzvan Popovici și violoncelistul Nicolas Altstaedt. Aceștia ne răsfață cu sunete ce ne introduc în atmosfera Orasului Luminilor.
Publicul a fost excepțional, sala fiind aproape plină. A fost prima mea experiență la un astfel de concert. Pot spune că mi-a plăcut enorm și că am rămas fascinată de muzică și de atmosfera creată, potrivită pentru o seară răcoroasă de noiembrie. Mi-a încântat sufletul și m-a făcut să apreciez din ce în ce mai mult muzica de cameră. Cu siguranță voi mai participa la astfel de spectacole.
Raluca Pascu