SOIRÉE STRADIVARIUS
Pe 1 septembrie 2016 magia viorii Stradivarius se va auzi în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul Finalei Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti – ediţia a VII-a.
Talentatul violonist Răzvan Stoica ne va oferi o lecţie de virtuozitate, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu şi 3 dintre cei mai buni tineri dirijori ai lumii, finaliştii Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti – ediţia a VII-a.
La doar 30 de ani, violonistul Răzvan Stoica este unul dintre cei mai importanţi tineri muzicieni europeni ai momentului. Are peste 30 de premii internaţionale, a fost desemnat „Cel mai bun nou talent”, iar din anul 2009, Răzvan cânta la o vioară Antonio Stradivarius datată din anul 1729, al cărei sunet magic va încânta publicul la evenimentul din 1 septembrie.
Concertul Extraordinar – SOIRÉE STRADIVARIUS reprezintă finalul apoteotic al Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti-ediţia a VII-a, cea mai prestigioasă competiţie dedicată tinerilor dirijori din întreaga lume, având vârsta până în 35 de ani. Sub bagheta celor 3 finalişti ai concursului, Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu şi solistul Răzvan Stoica vor oferi publicului o experienţă unică, plină de sensibilitate şi inspiraţie.
Concertul va începe la ora 19.00 iar biletele se pot achiziţiona pe www.eventim.ro.
Pentru mai multe detalii despre concurs, consultaţi http://www.bucharestcompetition.ro/