Socializare și divertisment la 1900

Palatul Culturii, simbol incontestabil al Iașiului, și-a redeschis porțile în urmă cu aproximativ un an, evenimentul aflându-se sub semnul puternicilor impresii pe care acțiunile de restaurare le-au generat. Spațiul care pune un trecător în ipostaza unui necunoscut aparținând secolului trecut, găzduiște în prezent expoziții dintre cele mai variate, fie ele temporare, fie permanente. Socializare și divertisment la 1900 și-a făcut cuib în cadrul Muzeulului de Istorie a Moldovei, obiectele ce definesc caracterul expoziției spunând povestea unor activități nu prea îndepărtate codianului nostru, dar care astăzi nu își mai găsesc locul în rândul noilor preocupări.

Cele șase încăperi ale muzeului se constituie ca spațiu oprit în timp, unde privirile sunt atrase de mărturii ale vremii sub forma pieselor de mobilier, a armelor, a diverselor elemente ce alcătuiau armura unui soldat, a uniformelor de ofițeri. La acestea se adaugă, bineînțeles, și obiectele vestimentare, bijuteriile, albumele cu fotografii în care se citesc nostalgii și întrebări. Pereții albi rămân panouri simple care pun în valoare exponatele, fără a fi încărcați de alte încercări de a lăsa zidăria aparentă să dezvăluie detalii despre structura monumentului arhitectural.

Înainte de a se afla față în față cu obiectele ce în urmă cu un secol făceau parte din seria lianților care înlesneau sociliazirea și variatele moduri de petrecere a timpului liber, vizitatorul ia contact cu istoria Palatului Culturii, monument realizat de I. D. Berindei, personalitate marcantă a spațiului arhitectural românesc. Atât parcurgerea studiilor superioare într-un mediu parisian, cât și călătoriile în Occident au constituit pentru tânărul de atunci momente importante în înțelegerea și asimilarea stilului gotic în totalitate, motiv pentru care obiectul s-a materializat sub forma unui neogotic străin orașului neoclasic din perioada respectivă. Astfel, silueta Palatului de Justiție, așa cum era asimilat atunci, a început să se înalțe pe locul vechiului edificiu, cu aceeași funcție, distrus în urma unui incendiu. Pe lângă inovația stilistică pe care o reprezenta pentru oraș, acesta era, în egală măsură, un sistem complex alcătuit din tehnologii moderne.

În completarea informațiilor anterioare, tind să cred că cel mai important element al expoziției îl constituie chiar fundația, care se dezvăluie privitorilor prin intermediul unor suprafețe vitrate, care, dincolo de faptul că permit o circulație liberă, creează o emoție aparte și un alt fel de a interacționa cu edificiul însuși, cu istoria. Pe aceeași linie, se încadrează și elementele de finisaj interior adăugate în una din încăperile muzeului, întrucât recreează impresia unui spațiu locuit din secolul trecut. Lambriul din lemn îmbogățit cu ornamente vegetale aduce o atmosferă caldă, aerisită, eliminând o senzație de ostilitate care ar fi putut să se așternă într-un cadru în totalitate alb, lipsit de personalitate. Mobila, la rândul ei, umple spațiul, iar nuanțele de brun închis contrastează armonios cu ocrul lemnului care îmbracă pereții și cu albul mat. În acest cadru, masa alungită însoțită de trei scaune dimensionate în funcție de ierarhia personalităților care urmau să le ocupe sunt caracterizate de o masivitate îndulcită de decorații subtile, alternând cu unele mai prezente. Se observă că deși sunt adăugate elemente care denotă o neînțelegere a materialui, întrucât traversele scaunelor aduc un plus de stabilitate care nu era necesar, intenția generală era de organicitate, atitudine care se înscrie în modernitatea tehnogiilor propuse în perioada respectivă.

Dincolo de obiecte de mobilier cu un anumit grad de reprezentare, sunt prezente și cele care răspund strict relaxării sau activităților artistice, și anume mesele de joc, pianul sau zone pentru servirea ceaiului, discuțiilor filosofice și serilor de lectură. La acestea se remarcă faptul că nu mai predomină o imagine cu precădere definită de sobrietate, ci s-a optat pentru culori vii, care sunt contrapunctate de fluiditatea formelor într-un stil roccocco. Cu toate acestea, bogăția decorațiilor, stălucirea materialelor și aspectul lor, în general puțin greoi, vorbesc despre o anumită situație materială a proprietarilor, nu despre o intenție de înscriere a spațiului românesc în rândul tendințelor europene.

Celelalte încăperi conțin exponate variate, care oferă un plus expoziției întrucât vizitatorul nu are prilejul de a se plictisi, fiindu-i antrenată în permanență imaginația în încercarea de a reproduce fragmente dintr-un timp căruia nu îi aparține. Deși trebuie să admit că nu am putut repera un fir în funcție de care au fost alăturate aceste obiecte, le-am descoperit pe fiecare cu plăcere. Cel mai mult, am admirat cutiile de bijuterii în culori vii care ascundeau podoabe de un rafinament aparte, cu numeroase detalii. De asemenea, ochiul mi-a fost încântat de finețea materialelor din care erau făcute obiectele vestimentare, dantele, rochii, bolerouri, cămăși, veste, pălării, manșete și gulere. Unele din ele se disting printr-o culoare sobră, chiar neutră, însă patternurile subtile sau broderia din argint si paietele le fac să se remarce ca obiecte unice.

Pentru partea masculină, un interes mai mare îl pot stârni armurile păstrate într-o stare foarte buna, uniformele pentru ofițerii infanteriei și, bineînțeles, armele. Expoziția prezintă atât truse complete pentru dueluri din prima jumătate a secolului al XIX-lea, cât și arme care vizau într-o mai mare măsură lupta corp la corp, cum ar fi săbiile sau cuțitele. Realizate, în principal, din argint și metal, cu unele accente de lemn, obiectele sunt o expresie vădită a preocupării pentru decorație, fiind privite dincolo de aspectul lor utilitar. Desigur, n-ar trebi ignorate nici alte elemente care răspundeau la necesitatea de socializare. În rândul lor se înscriu cu ușurință aparatele de fotografiat, binoclurile folosite pentru urmărirea curselor de cai sau a spectacolelor, mesele destinate jocurilor de societate etc.

Singurul minus pe care l-aș putea aminti era necesitatea continuă de a avea mai multe informații despre obiectele expuse. Mi se părea că simpla denumire a acestora este insuficientă pentru a pătrunde farmecul perioadei respective și poate prezența unei broșuri ar fi o modalitate prin care o persoană mai puțin pasionată de istorie ar putea găsi o serie de lămuriri suplimentare prin intermediul cărora să i se explice motivele pentru care unele obiecte erau realizate într-o anumită manieră.

În mod evident însă, expoziția se constituie ca un spectacol în continuă desfășurare care merită văzut o dată și încă o dată, îmbogățind spațiul creat de I. D. Berindei în secolul trecut.

Articol scris de Andreea Radu