Selah Sue – cerinţe pentru concertul de la Bucureşti

În doar câteva zile, Selah Sue va urca pe scena Arenelor Romane şi va cuceri iremediabil publicul prin candoarea şi energia muzicii sale.
Piese precum „This World”, „Raggamuffin” sau „Crazy Vibes” vor răsuna în sufletele spectatorilor în cadrul celui mai aşteptat concert al toamnei, asigurând o seară splendidă de duminică. Moonlight Breakfast va încălzi atmosfera serii cu piesele lor binecunoscute, apreciate şi peste hotarele României precum „Shout”, „No more” sau „Hello”.
Selah Sue a cerut pentru concertul de la Bucureşti să i se asigure un meniu sănătos, constând în multe legume. La capitolul deserturi, artista doreşte să consume fructe, în special căpşuni, dar şi alte dulciuri precum batoane de ciocolată. Băuturile pe care le doreşte în dressing includ cât multe soiuri de ceai, sucuri de portocale, de merişoare şi de roşii, dar şi un pahar de vin Chardonnay şi șampanie.
Selah Sue este o adevărată revelaţie a generaţiei sale, remarcându-se de la o vârstă fragedă datorită vocii sale unice, îndemânării de a cânta la chitară şi talentului compoziţional. Selah ştie cum să îmbine perfect genuri muzicale aparent incompatibile precum reggae, soul şi jazz, cucerind şi artişti consacraţi precum Prince sau Patrice.
Concertul artistei Selah Sue şi al trupei Moonlight Breakfast va avea loc duminică, 22 septembrie la Arenele Romane şi este prezentat de Phoenix Entertainment
Biletele sunt disponibile la prețurile de 100 de lei în perioada 01.09-21.09 și 110 lei în ziua concertului prin rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone și Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online, pe www.eventim.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »