Salvaţi Copiii România lansează concursul naţional “Impreună facem Internetul mai bun!”
Bucureşti, 6 noiembrie 2013
Salvaţi Copiii România, coordonatorul naţional al programului Sigur.info, lansează concursul naţional pentru copii, părinţi şi profesori cu tema „Impreună facem Internetul mai bun!”. Competiţia doreşte să îi determine pe copii, ajutaţi de părinţi şi profesori, să identifice modalităţi inovative, dar uşor de implementat, prin care Internetul să devină un loc mai bun pentru toţi utilizatorii mediului virtual.
Ziua Siguranţei pe Internet are loc în 65 de ţări, sub egida reţelei europene Insafe care promovează utilizarea tehnologiei online şi a telefoanelor mobile într-un mod mai sigur şi responsabil. Prin tema acestui an, Împreună facem Internetul mai bun!, concursul de proiecte are ca scop implicarea copiilor, tinerilor, părinţilor şi profesorilor în conturarea unor idei prin care utilizatorii pot construi împreună un Internet mai bun, fie prin moderarea propriului comportament sau modelarea unor comportamente pozitive pentru alţi utilizatori, fie prin raportarea conţinuturilor ilegale, necorespunzătoare sau dăunătoare, precum şi prin crearea unor oportunităţi de colaborare, lucru în echipă şi împărtăşire a informaţiilor.
“Împreună, copii şi tineri, părinţi sau profesori, putem face Internetul mai bun prin crearea de resurse educaţionale, prin comentarii pozitive şi constructive aduse articolelor gasite pe Internet sau pe bloguri, oferind sfaturi şi ajutând la promovarea iniţiativelor educative sau proiectelor multidisciplinare dezvoltate pentru tineri. Dorim să îi încurajăm pe copii să nu rămână utilizatori pasivi ai Internetului, ci să contribuie activ la construirea acestuia şi la transformarea lui într-un mediu mai bun si mai sigur.
Prin concursul Împreună facem Internetul mai bun! îi provocăm pe participanţi să găsească modalităţi prin care fiecare utilizator poate contribui la construirea unui Internet mai bun, precum şi metode prin/pe care le pot promova în rândul copiilor şi adulţilor, astfel încât Internetul să devină un spaţiu mai puţin periculos, în care utilizatorii nu se ascund în spatele anonimatului şi îşi asumă comportamentul online într-un mod responsabil. ”, declară Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv, Salvaţi Copiii România.
Competiţia se adresează copiilor şi adolescenţilor cu vârste între 6 şi 18 ani încadraţi în două grupe de vârstă: 6-11 ani şi 12-18 ani, care vor participa în echipe coordonate de un profesor sau părinte. Sub îndrumarea acestora, copiii pot înscrie în concurs proiecte multimedia (prezentări power point, colaje fotografice, desene, videoclipuri, etc.) în care vor ilustra contribuţii care pot face Internetul un spaţiu mai bun si mai sigur şi modul în care aceasta ar putea fi promovate în rândul copiilor şi adulţilor. Competiţia este deschisă atât şcolilor, cluburilor de tineret, cât şi copiilor şi profesorilor în mod individual.
Concursul include şi patru categorii speciale, prin intermediul cărora vor fi premiate cele mai implicate persoane şi instituţii în promovarea şi susţinerea siguranţei online în anul 2013:
• Profesorul Anului – cel mai implicat profesor din prisma utilizării Internetului, a resurselor online şi a platformelor web în cadrul orelor de clasă;
• Şcoala Anului – şcoala cu cel mai mare impact al activităţilor de promovare şi conştientizare privind siguranţa online, luând în considerare gradul de utilizare a Internetului de către profesori sau elevi cu scopuri educative;
• Grădiniţa Anului – va fi premiată grădiniţa care prezintă cât mai clar şi creativ într-un proiect de echipă tema netichetei şi a respectului pe Internet.
• Voluntarul Sigur.info al Anului – cel mai activ voluntar Sigur.info care a promovat siguranţa online în rândul grupurilor-ţintă şi a iniţiat proiecte şi activităţi proprii în vederea asigurării unui comportament responsabil de utilizare a Internetului;
Data limită de transmitere a proiectelor este 10 Ianuarie 2014, acestea urmând a fi evaluate în perioada 11 ianuarie 2014 –5 februarie 2014 de către un juriu special, format din membrii Consorţiului Sigur.info, sponsorii şi partenerii concursului, elevi şi profesori. Regulamentul complet al concursului poate fi consultat la adresa www.sid2014.sigur.info. La aceeaşi adresă participanţii pot descărca formularele de participare şi îşi pot înscrie proiectele în concurs.
Echipele câştigătoare vor fi anunţate în cadrul Galei Siguranţei pe Internet din data de 11 februarie 2014 în Bucureşti. La Gală vor participa susţinătorii evenimentului reprezentând instituţii şi companii private implicate în domeniul utilizării Internetului prin intermediul calculatorului sau al telefonului mobil. Aceştia vor premia echipele câştigătoare cu produse atractive din domeniul IT.
În cadrul Galei va fi prezent şi Andrei Leonte, ambasadorul campaniei pentru siguranţa navigării pe internet, care a susţinut public această campanie ca invitat special în diverse emisiuni, în interviuri în presa scrisă şi online, dar şi ca artist în toate concertele sale publice unde a împărţit postere şi cartoline cu sfaturi utile pentru adolescenţi si copii. Online, atât pagina sa oficială, cât şi cea personală au fost puse în slujba acestei campanii şi începând cu luna noiembrie, Andrei va merge împreună cu reprezentanţii Salvaţi Copiii România sa vorbească despre pericolele internetului în şcoli şi licee .
Pentru detalii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
Andreea Pufu, Coordonator Promovare Sigur.info, Salvaţi Copiii România
Telefon: 021 224 24 52/ 0744.300.476
andreea.pufu@salvaticopiii.ro
Alte informaţii detaliate sunt disponibile pe site-ul www.sid2014.sigur.info